Oana Mizil și fiica sa, legătură specială. Ce „tradiție” au în fiecare sâmbătă

#Exclusiv Click!

Oana Mizil (47 de ani) are pe cine se baza la greu! Pe fiica sa, Maria, în vârstă de opt anișori, care este permanent cu ea. Deși are o vârstă fragedă, știe deja ce își dorește de la viață. Contactată de Click!, vedeta ne-a dezvăluit mai multe despre relația specială pe care o are cu fiica sa, dar și cât de frumos își petrec timpul liber împreună una cu cealaltă.

„Sâmbăta noi avem o tradiție, și anume mergem la piața Obor împreună și facem cumpărăturile. Avem doamnele noastre unde mergem și cumpărăm castraveți, roșii sau pește. Mergem peste tot împreună...chiar și la evenimente. De exemplu, recent, am fost la Centenarul Ion Voicu, care a fost și nașul meu de botez, și am mai fost recent și la Ateneul Român la Aida Garifullina, care îmi este și prietenă de cinci ani. Am fost în spate la ea, în culise, am stat de vorbă cu ea, iar după toată această întâlnire, Maria mi-a spus că își dorește să devină soprană, așa că eu o să o susțin să își îndeplinească visul”, a declarat Oana Mizil, pentru Click!

Pasionate de sport

Oana Mizil ne-a mai mărturisit că atât ea, cât și fiica sa, iubesc să aibă un stil de viață sănătos, fac mișcare și au o alimentație corectă în fiecare zi.

„Maria o să înceapă să meargă cât de curând posibil, din nou, la înot și tenis în balon. Și eu în continuare fac sport. Suntem două sportive în casă! Eu, de două ori pe săptămână, fac cu un instructor personal kickboxing, iar de trei ori pe săptămână merg la sala de forță și trag de fiare.

Nu am mai slăbit deloc, cred că am ajuns să am greutatea pe care mi-o doresc, undeva la 52/53 de kilograme. Acum vreau doar să mă mențin. Sunt foarte atentă și la alimentație. De exemplu, astăzi dimineață, am mâncat jumătate de avocado cu trei albușuri de ou și un castravete. La prânz o să mănânc mușchiuleț cu o salată de sfeclă, pentru că este foarte bună sfecla. Are vitamine. Cât privește dulcele, pot să zic că nu mănânc mai deloc dulce, chiar dacă am afacerea cu dulciuri. Din când în când, mai mănânc câte o prăjitură cu bezea fiartă. În schimb, Maria mănâncă foarte mult dulce, așa că îi prepar totul în casă. Eu îi fac dulciurile, am și ajutoare, dar mie îmi place să îi gătesc, este pasiunea mea gătitul. De exemplu, duminica, intru în bucătărie și stau câte o oră/ ouă acolo și îi pregătesc tot ce ne trebuie nouă pentru următoarea săptămână”, a mai spus Oana Mizil, pentru Click!

Click! spune

Maria este fiica Oanei Mizil și a lui Marian Vanghelie. Cei doi au ales să se despartă la finalul anului trecut, în luna noiembrie. Oana și Marian Vanghelie nu se află la prima lor separare. În anul 2015, fostul primar al Sectorului 5 s-ar fi întors la prima lui soție, pentru o perioadă de timp, după care s-a împăcat iar cu Oana Mizil.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image jpeg
image png
Elena Gheorghe Cornel Ene și copiii lor Nicholas și Amelie 2 jpg
irina loghin colaj facebook jpg
image png
image png
nicu jpg
banner laurentiu cazan png
image
actualitate.net
image
actualitate.net