Peter Imre, o viață de film! Destinul potrivnic și detaliile necunoscute despre viața lui

Ultima actualizare:

Peter Imre, fostul director general al companiei Adevărul Holding, s-a stins din viață în urmă cu puțin timp. Omul de afaceri a avut o viață de film, căci la doar 19 de ani a fost diagnosticat cu o afecțiune extrem de gravă: cancer. 

Peter Imre, o viață de film!
Peter Imre, o viață de film!

Afaceristul a luat viața în piept și a făcut mari sacrificiii pentru a ajunge unul dintre cei mai cunoscuți și căutați manageri. Nu a ratat nicio treaptă a progresului profesional și a început să-și câștige pâinea ca tractorist. Părinții săi au fost medici, însă el a vrut să urmeze cursurile unei alte universități. Apoi, a plecat la Budapesta, unde a lucrat ca șofer pentru o companie de închiriat autoturisme.

„Provin dintr-o familie de doctori, iar eu am dat la Agronomie pentru că acolo era cel mai puțin de învățat. Știți cum era cu armata atunci, așa că a trebuit să dau la o facultate. În plus, apăruse criza alimentelor și a fost ceva bătălie la admitere, unde am fost 14 pe loc. Nu mi-a plăcut și am renunțat, deși am făcut eforturi să învăț, pentru că eu sunt un perfecționist. M-am dus chiar la țară, am lucrat ca tractorist. Nu mi-a plăcut deloc.

Pe 20 noiembrie 1987 l-am cunoscut pe reprezentantul Philip Morris și de-atunci am lucrat în această companie. Am colaborat cu Formula 1 și i-am întâlnit pe cei mai mari piloți ai lumii. Și acum sunt pasionat de această competiție automobilistică.”, declara Peter Imre pentru EVZ, în anul 2007.

Vezi și: Peter Imre, fostul director general de la Adevărul Holding, a murit

Viața de film a fostului director general Adevărul, Peter Imre. A avut cancer

Deși a fost o persoană discretă și a evitat ani buni să vorbească despre boala sa, Peter Imre a povestit, în cadrul aceluiași interviu, că a fost diagnosticat cu cancer în 1981, pe când era foarte tânăr. A fost operat și apoi a urmat o schemă de tratament alături de alte 42 de persoane. Imre a mărturisit că a fost singurul care a supraviețuit.

Am stat un an internat și am avut certitudinea că mă voi vindeca. Am făcut chimioterapie, a fost un moment greu pentru că, în urmă cu un sfert de secol, oncologia nu era așa de dezvoltată, iar oamenii mureau lângă mine precum muștele. Da, sunt un om foarte credincios”, a mai dezvăluit fostul director Adevărul Holding, la momentul respectiv.

Nu rata: Dramele trăite de Corina Dănilă în prag de 50 de ani! Boala incurabilă de care suferă

Regretatul afacerist Peter Imre a fost căsătorit cu Marina Meleșcanu

Marina Meleșcanu este femeia cu care Peter Imre a trăit o frumoasă poveste de iubire. Din prima sa căsnicie, Peter Imre avea un fiu, pe care îl considera și prietenul său cel mai bun, așa cum a dezvăluit într-un interviu de acum mai mulți ani. 

De la 8 ani suntem împreună, ne facem toate vacanțele împreună. E o relație senzațională. Dintre toate relațiile din lumea aceasta, pe cea mai bună o am cu fiul meu. Dar e și cea mai tensionată. Copilul nostru e cu mine, la București, e prietenul meu”, mai spunea Peter Imre în anul 2007, într-un interviu acordat Revista Tango.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Crăciunul divelor de altădată foto Getty Images, Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
magda catone jpeg
Banner Cove
image jpeg
5 alina chivulescu main jpg jpeg
radhu in vizita in dubai jpg
alec baldwin rust profimedia (1) jpg
mariah carey profimedia 0108119864 jpeg
Banner Iuliana Pepene
image
actualitate.net
image
actualitate.net