Planul secret al lui Răzvan Fodor în cazul unui război în România. Cum se pregătise pentru ce era mai rău: „Avem un sac cu toate actele”
Invitat în cadrul podcastului „Vin de-o poveste”, găzduit de Radu Țibulcă, artistul Răzvan Fodor a dezvăluit măsurile radicale pe care le pregătise în cel mai mare secret pentru a-și proteja familia în eventualitatea în care ostilitățile din Ucraina s-ar fi extins peste granițele României.

Convins de pericolul iminent al unui atac de amploare, Fodor își pusese la punct o strategie minuțioasă de evacuare rapidă către sudul Europei.
Ruta spre Giurgiu, mașini alimentate la maximum și teama atacului nuclear
Locația locuinței a jucat un rol strategic în calculele vedetei. Stabilit în zona de sud a Capitalei, artistul calculase că poate ajunge la punctul de trecere a frontierei în mai puțin de o oră, stabilind evacuarea imediată către Bulgaria și Grecia.
„Eu stau pe sud în București, fac 45 de minute până în vama la Giurgiu. Țineam secret acest plan al meu, aveam ambele mașini full tot timpul, două canistre și cu motorină și cu benzină mereu în spatele casei, le am și acum, ăla era planul: să ne urcăm și să plecăm, avem un sac cu toate actele. Filmul meu era că atunci când dă bomba nucleară se distruge tot, bănci, tot, dispare internetul”, a povestit Răzvan Fodor în podcast.
Pregătirile au mers până la detalii juridice stricte, pentru ca familia să nu întâmpine blocaje la vamă în cazul unei separări forțate: „Mi-am făcut act să pot să scot copilul din țară fără Irina și Irina fără mine”.
Răzvan Fodor, despre anticiparea războiului cu luni înainte
Convingerea lui Răzvan Fodor legată de iminența conflictului a pornit cu câteva luni înainte de izbucnirea oficială a războiului din Ucraina. Prezentatorul a relatat că a intrat în posesia unor imagini din satelit arătate de o cunoștință din Ucraina, pe care o întâlnise în vacanță în Zanzibar care indicau comasarea a aproximativ 200.000 de soldați ruși pregătiți de atac la frontieră.
„Nu mă credea nimeni, rula doar în capul meu, cine mă credea pe mine că mi-a arătat un ucrainean, într-o piscină din Zanzibar la un pahar de ceva, pe satelit că sunt militari la granița cu Ucraina care o să atace”, a mărturisit acesta.


































