Sanda Ladoși, despre carieră, familie și lecțiile pe care le-a primit de la viață: „Merg pe metoda pașilor mărunți”
În adolescență i-ar fi plăcut să dea la Medicină, apoi ar fi vrut să lucreze în învățământ însă Sanda Ladoși (55 de ani) a devenit una dintre cele mai îndrăgite artiste.
Pe lângă muzică, Sanda s-a ocupat îndeaproape și de cei doi copii ai ei, Ioana (16 ani) și Bogdan – care tocmai a devenit major și a împlinit 18 ani în luna februarie.
Ce fel de majorat și-a dorit băiatul Sandei Ladoși și cum este artista ca mamă, am aflat direct de la ea, într-un interviu pe care vedeta ni l-a oferit chiar la începutul acestei săptămâni.
Sanda, ce lansezi acum? Cu ce ești în promovare?
Noi cam în permanență suntem cu câte ceva în lucru și cumva e firesc. E vorba și de inspirație, e vorba și de inspirația celui care îți compune. Eu nu sunt compozitor, eu sunt doar interpret și atunci, acum am un material pe care îl voi scoate de-abia spre sfârșitul anului, dar lucrez la el. Nu-i așa de simplu.
Te-ai gândit la vreun feat. cu valul acesta din generația nouă de artiști? Ți-ar plăcea să faci o piesă cu cineva anume?
Eu, ca solist, sunt cumva un fel de solist de nișă. Cânt un tip de muzică pe care nu-l abordează foarte multă lume. Și atunci, eu am preferat, modernizând, adaptându-mă zilei de astăzi, încercând să fiu totuși actuală, păstrez parfumul acela de altădată pentru că asta m-a consacrat și asta m-a menținut totodată. Sunt atâția ani în care eu exist, netrădându-mi cumva, rădăcinile. Chiar dacă m-am adaptat ca sound și ca look, probabil, câteodată, dar, de principiu, am rămas în zona aceasta care m-a reprezentat și mi-a făcut cel mai bine. Nu mă deranjează ideea de feat. dar, probabil, încă nu a apărut acel feat. care să se potrivească pentru mine. Nu vreau să fiu modernă cu orice preț. Nu vreau să fiu pe scenă cu orice preț. Nu mă interesează să fiu cameleonică. Mă interesează să transmit o muzică de calitate, păstrându-mi principiile cu care m-am dezvoltat și cu care, totuși, am rămas în domeniul acesta.
“Merg pe metoda pașilor mărunți”
Ce-ai fi făcut fără muzică? Dacă n-ai mai fi făcut muzică în momentul acesta, cu ce te-ai fi ocupat?
Eu m-am învățat din propria mea existență și, atentă fiind și în jurul meu la ce se întâmplă, fiecare suntem dedicat unui anumit lucru pe care trebuie să-l facem temeinic. Că ne îndeplinim sau nu sarcina cea care ne-a fost dată, e bine. Dacă nu, e treaba noastră, până la urmă. Eu cred că toată lumea are oportunitatea de a face ceva interesant și prețios. Problema este că tot timpul noi, omul în sine, aleargă după ceva ce nu are. Adică a obținut ceva, dar vrea altceva. Nu-i mulțumit de ceea ce are. Nu dezvoltă ceea ce are. Tot timpul aleargă după acel ceva pe care nu poate să-l prindă. Și uite așa, trece viața.Nu apuci să faci mare lucru. Te și frustrezi pentru că nu atingi acel ceva după care alergi și, din cauza asta, foarte multă lume nu se realizează. Și atunci eu merg pe metoda pașilor mărunți.
Același lucru am încercat să-l transmit și copiilor mei într-o perioadă în care totul este pe viteză, totul e obținut rapid, totul este până la urmă ancorat în zona de material foarte puternic și am încercat totuși să-i îndrum, să nu o ia pe calea acesta pentru că nu face decât să frustreze individul. Eu asta văd. Eu mă pregăteam pentru Medicină în adolescență. Mi-am dorit foarte mult zona asta. Am crescut într-o familie unde tot anturajul părinților mei era în zona asta medicală. Și atunci m-a atras cumva. Mă pregăteam deja să urmez calea asta, eu fiind învățătoare la bază, deci meserie aveam, dar visam și eu caii mei verzi pe pereți, ca orice copil. A venit Festivalul de la Mamaia și aici a fost pentru mine, retrospectiv privind lucrurile, mi-a fost exemplu de viață. Că indiferent ce visezi tu și încotro vrei tu să o iei, când tu ai un traseu de urmat, îți este cumva stabilit, fără a fi fatalistă.
Dumnezeu face în așa fel încât să faci ceea ce trebuie să faci. Important e să știi să te pliezi pe transformările acestea, pentru că, totuși,
a fi medic este o meserie cu totul și cu totul diferită față de zona artistică. A fost Festivalul de la Mamaia, am obținut atunci, în ’88, premiul întâi și așa s-a ales praful de Medicină.
Dar în învățământ?
N-am apucat să fac mare lucru, pentru că n-am apucat.
Poate le-a prins bine copiilor, poate i-ai ajutat la teme, la școală...
Toată zona psihopedagogică a fost esențială și extraordinar de importantă în educația copiilor mei. Am aplicat multe metode pe care eu le-am învățat în școală.
„Fiecare lucru trebuie făcut la vremea lui”
Acum ești mai relaxată ca mamă? Băiatul tău, Bogdan, a împlinit 18 ani! A devenit major!
Sunt foarte relaxată ca mamă. Eu întotdeauna am fost foarte relaxată ca mamă. Pentru că am știut, conform și învățăturilor pe care le-am primit, conform educației pe care am primit-o acasă, că fiecare lucru trebuie făcut atunci, la vremea lui.Nu aștepta să crească copiii să le implementezi niște lucruri.Lucrurile trebuie să fie implementate deja când ei ajung adolescenți, pentru că atunci, datorită vârstei, datorită anturajului, datorită multor elemente care se acumulează în jurul lor, plus că ei sunt extraordinar dedebusolați, dacă nu au deja în ei anumite principii, dacă n-au reguli, dacă n-au o anumită bază, ei n-au cum să supraviețuiască.
Ai avut probleme cu copiii tăi din cauza anturajului sau că și-au ales greșit prietenii?
Niciodată. Și văd multe în jurul meu. îmi spun copiii despre unul, despre altul, ce face, cum se comportă, și așa mai departe.
Tu nu i-ai expus niciodată, n-au apărut. Nu știm cum arată ei, avem niște poze de când erau mai mici... Nu vor să apară?
Acum e o perioadă în care ei nu prea sunt interesați să facă chestia asta. Am făcut câteva shooting-uri la insistențele anumitor publicații la un moment dat, dar nu prea mult. Nu neapărat să nu-i expun, am căutat să-i țin departe de zona asta ultramediată, pentru că niciunul nu și-a ales zona asta artistică și atunci nu avea niciun sens.
Deci nu cântă nici fata, nici băiatul! Către ce domenii au ei înclinații?
Eu am încercat, la o anumită vârstă am încercat să fac anumite lucruri, dar dacă am văzut că nu vine din ei, trebuie plăcerea și iubirea de a face un lucru, de a studia ceva, trebuie să vină din tine. Cum la rândul meu, eu am vrut să fac pian, eu am vrut să fac niște lucruri. Părinții mei m-au ghidat, dar eu am vrut.Niciunul nu s-a omorât, în nicio direcție, nici n-am forțat, pentru că la un moment dat, eu ca și copil am fost forțată de la un anumit nivel încolo să-mi depăşesc pregătirea, să devin din ce în ce mai bună, au intervenit duritățile și n-am vrut să treacă şi ei prin chestia asta. Și am zis, dacă ți-e dat de la Dumnezeu să o faci, o vei face, dacă nu, nu. Copilul meu, cel puțin băiatul, la ora actuală este foarte preocupat de zona clasică, fără ca eu să fac o educație specifică. Ascultăm muzică, i-am pus de mic să asculte o anumită muzică. La un moment dat intervine anturajul, vine și de acolo influența, la fiul meu n-a ținut, la fiică-mea e așa, undeva între... Nu e nici cu generația care se poartă acum, dar din când în când mai are mici scăpări, dar în esența ei sunt cel puțin pe zona asta muzicală, fixați pe un alt tip de muzică decât pe cea care o auzim pe toate străzile azi.
Ioana ce preocupări are acum, la 16 ani?
Foarte mult timp au făcut sport. De toate felurile. Am trecut prin toate. Tot ceea ce știam eu, prin toate i-am trecut. Să-și aleagă ei, până la urmă, ce-au dorit să facă. Acum sunt în zona de fitness, că e și vârsta. Dar au făcut înot, patinaj, bicicletă, role, schiază impecabil amândoi. Înoată impecabil amândoi.
Ioana este atrasă de dressingul tău? Împrumută ceva de la tine?
Nu în mod special, pentru că eu sunt extrem de clasică, iar ea este inovatoare. E și generația, și vârsta. Așa a mai scăpat la câte ceva, dar nu în mod expres.
“Majoratul lui Bogdan a fost în luna februarie și a fost foarte simplu”
Despre majoratul lui Bogdan ce ne povestești? A avut pretenții mari?
Majoratul lui Bogdan a fost în luna februarie și a fost foarte simplu, fiindcă ei amândoi sunt copii extrem de echilibrați, n-au bătut câmpii, n-au vrut luna de pe cer. Oricum nu le-o dădeam, chiar și dacă o voiau. Ideea este că îi învăț să fie practici. Să îmbinăm utilul cu plăcutul, să ne și distrăm, dar să fim și atenți. Și cum cheltuim banii, și cum ne distrăm, și cum ne raportăm la societate, că atunci când ne distrăm s-ar putea să deranjăm pe alții. Un pic de câte ceva din fiecare.
Nu ți-a cerut nimic în mod special?
Nu! Un lucrul special mi-a cerut: să nu calc pe acolo. Dacă se poate.
Dar unde și-a serbat ziua? A vrut acasă?
Nu, am închiriat o vilă un loc unde frecvent se întâmplă acolo petreceri. Au avut un barman, au avut muzică, au avut tot ce le trebuie și ei s-au simțit bine în spațiul ăla, dar fără intervenția părinților și i-am respectat dorința.
Când pleacă de acasă cu băieții, îl controlezi când se întoarce, dacă a băut, dacă a fumat?
Nu, eu am încredere foarte mare, e foarte sportiv și este extrem de echilibrat. L-am lăsat să și greșească, să-și învețe lecțiile. Dacă eu tot timpul aș fi fost cicălitoare și aș fi spus nu aia, nu aia, exact acolo s-ar fi dus. Și atunci l-am lăsat să facă niște lucruri, pe pielea lui să învețe lecțiile și crede-mă că le-a învățat.Le-a învățat, a venit el la mine și mi-a spus am făcut asta, am greşit asta, nu era bine, nu mai vreau să fac.
La un moment dat erai foarte strictă cu ceea ce mâncai, știu că îți luai pachețel la tine.
Da, dar a fost de mult asta, chiar de mult.
"Sunt echilibrată"
Acum cum ești la acest capitol?
Sunt echilibrată. Mănânc din fiecare să mă simt bine, nu vreau să mă frustrez alimentar, dar am grijă să nu o iau razna. Iar acum, în perioada asta, fiind în post, am marea șansă să-mi curăț organismul, că până la urmă rostul postului acesta este.
Ții tot postul? Reușești?
Da. Fără probleme.
Țin și copiii post?
Câteodată, da. Cumva le impun chestia asta, în sensul că le fac mâncare gustoasă, dar de post. Și atunci, lor, plăcându-le, automat o fac.
Mergeți undeva anume de Paște?
Aș dori să mergem la mama mea, la Târgu Mureș. Pentru mine e important atâta cât o mai am să fiu aproape de ea.
Ești fericită, mulțumită, împlinită acum cu tot ceea ce trăiești?
Eu îi mulțumesc lui Dumnezeu în fiecare zi pentru bucuria de a trăi, pentru tot ceea ce mi-a oferit, și pentru bune, și pentru grele, și foarte grele, pentru că fiecare a fost o lecție, a fost acel șut pentru pasul dinainte, din care am avut cu siguranță de învățat ceva.
