Schimbare radicală de peisaj pentru Mellina! Cum a inspirat-o Insula Iubirii pe cântăreață! „Nu este nici scump...”

#Exclusiv Click!

După ce a depășit toate problemele de sănătate, Mellina (37 de ani) face acum ceea ce o relaxează cel mai tare, mai precis, cățărări.

"Am și căzut câțiva metri"

Artista este mânată de adrenalină, nu îi este teamă de accidentări și după ce a cucerit Masivul Kilimanjaro acum a trecut la escaladări de faleze. În plus, pentru că în sezonul de iarnă răcelile îi dau târcoale, Mellina se gândește serios să se mute două luni pe an în Tenerife.

Cântăreața s-a inspirat în privința acestei locații de la Marcel de la Insula Iubirii, care în prezent locuiește acolo fiind chelner și barman într-un restaurant de lux.

 „Mi-am revenit după anxietate și infecții urinare și toate cele, Slavă Cerului, că am crezut și eu că nu o să mai îmi revin, că o să o iau razna, că o să înnebunesc, nici  nu îmi vine să cred că am trecut prin tot ce am trecut.

Acum a fost vară, perioada concertelor, am avut niște concerte extraordinare, mai ales unul la Rădăuți, care mi-a umplut sufletul. A fost ceva extraordinar și da, m-am apucat din nou de cățărat! Mă cațăr  pe stânci, mă duc caut falezele, e un sport super mișto, foarte sigur, în care trebuie să fii și foarte atentă, de altfel! Am și căzut câțiva metri și nu am pățit nimic...", a început să ne povestească Mellina pentru Click!

„Se face liniște în mintea ta!"

 Cățărările o liniștesc foarte mult pe artistă și o relaxează din plin.

Când ești acolo și începi să te cațeri pe stânca aia, se face liniște în mintea ta! Nu mai există nimic, nicio chestie de viitor, nici de trecut, tu ești  în prezent, tu cu stânca. Se face liniște în capul tău. Am parte și de adrenalină, am parte și de  concerte, și de trăit în prezent, și de natură. Mie îmi place foarte mult natura, este ceva extraordinar, pe mine mă încarcă  de câte ori mă duc să mă cațăr.

O să merg să mă cațăr în Grecia, în Kalymnos, 10 zile, o să încerc și lucruri noi. Am început să fac progrese în ceea ce înseamnă cățăratul, am început să fac și lead  în cățărări, știu ce înseamnă asta, am învățat și să dezechipez traseul, să scot echipamentele de pe el, ceea ce este încă un pas frumos și mi-am propus, deoarece am probleme, se pare, cu iarna, pentru că mă îmbolnăvesc  și o iau razna, să mă mut două luni în Tenerife”, ne-a mărturisit Mellina care se pare că nu a ratat niciun episod din Insula Iubirii pentru că tocmai de acolo i-a venit această idee.

„Ideea cu mutatul mi-a venit de la Insula Iubirii, l-am văzut pe Marcel din Tenerife,  am zis că e aproape, au și plajă, au și  zonă de cățărat, zic „acolo mă voi muta ca să fug de frigul din România”.

Până atunci când mă voi muta eu, în ianuarie și februarie, în Tenerife, două luni,  voi mai scoate câteva piese. Am fost un pic în vacanță, nu prea am compus, recunosc,  dar am avut concerte. În Septembrie mă pun la treabă și o să scoatem câteva  piese frumoase și singură dar și în colaborare cu alți cântăreți. 

În industria muzicală în lunile ianuarie și februarie este mort de aceea mi-am propus să fug de frig. Am căutat un loc, mă gândeam să mă duc prin Sudul Spaniei și apoi l-am văzut la Insula Iubirii pe  Marcelo, pe Maluma de  România, că e din Tenerife. Eu am mai fost în Tenerife, știu care e treaba pe acolo. Au o zonă de cățărat foarte mare, pot să fac și hiking și plajă, am zis că este  locul perfect, nu este nici scump, este super decent ca preț, asta mi-am propus pentru iarnă asta și sper să îmi iasă acum cred”, a mai adăugat Mellina foarte hotărâtă pe ea.

Pentru artistă, falezele pentru cățărări au devenit acum o adevărată vânătoare de comori.

De un an și un pic m-am apucat de escaladat, nu este ca pe Kilimanjaro. Te duci și cauți faleze care au între 20 și  100 de metri înălțime. În România, de exemplu, m-am dus pe Cheile Sohodului,  pe Cheile  Dâmbovicioarei, în Moroeni... Sunt diferite faleze pe care trebuie să le cauți pentru că multe dintre ele nu le găsești pe GPS și sunt anumite părți, ca  un fel de "treasure hunt" (n.r.: vânătoare de comori), nu sunt munți d-ăștia mari, în Kalymnos sunt foarte multe faleze de cățărat”, ne-a mai povestit Mellina pentru Click! extrem de încântată de sportul care o liniștește din toate punctele de vedere.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regele Felipe și Regina Letizia la dineul de gală de la Roma, Italia, în rochie de la un brand de masă   profimedia 0945642160 jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
FUEGO BUN jpg
Bontea, Dumitrescu si Scarlatescu Foto MasterChef Romania jpg
Banner Anamaria Prodan
Banner Annes
image png
Andreea Mantea Casa iubirii  jpg
marina voica jpeg
banner dan helciug png
image
actualitate.net
image
actualitate.net