Scrisorile lui Stanca: Dragă Nicolae Sabău,
Dumnezeu a vrut să vă revăd într-un spectacol, la o sărbătoare a comunei oltene Izbiceni. Să vă revăd în costumul tradițional, așa cum ne-ați obișnuit de zeci de ani: acela cu clop înalt, cu toată splendoarea culorilor lui armonioase. Amintesc celor care nu vă știu amănuntele biografice că sunteți născut în 1929.
A doua zi după Sf. Niculae. La Cicârlău - Maramureș. Că veniți dintr-o familie cu o droaie de copii. Mulți dintre frați pierduți la război sau în accidente miniere. Că, ați fost și miner și economist și lucrător la aprovizionare și de toate. Dar, mereu, pururea veți rămâne cântărețul simbol al folclorului - în primul rând - românesc. Un corifeu. Un trezorier.
Un păstrător al tradițiilor locului pe care nu l-ați părăsit niciodată. Un loc mirific în care v-ați rânduit casa în toate detaliile. Gospodăria și toate cele, căci, parcă nu îndrăznesc să ating un subiect delicat... până și cele de trebuință pentru Marea și Ultima Plecare din lumea asta. Ați aranjat cu migală pentru viitor... un trecut nu musai biografic, ci de-a dreptul monografic... lăsând totul într-o ordine de-a dreptul teutonă...
Așa cum v-am auzit cântând și, mai ales, v-am văzut jucând pe scena din centrul Izbiceniului nu am greși dacă v-am numi, printr-o deloc exagerată compasiune un "Radu Beligan" al folclorului românesc.
Omul cu prezența, glasul, sufletul și jocul mereu vii, mereu active. La dumneavoastră nu se vede, nu se simte vârsta. Și, Slavă Domnului, ați cântat live nu ați mimat. Și, toate astea le faceți numai de dragul cântecului și al omului care-l ascultă. Cântece vechi, doine și multe lucruri tematice. Cu mesaj peste timp. Căci, de pildă, cine o să mai știe peste 50 de ani ce erau minerii din Cavnic și ce viață aveau ei cei care mureau prematur de silicoză...
Apropo, ați spus bine, la un moment dat, că în țara asta nu se mai cântă, sau mai ales nu se mai cer, zic eu, cântece de ascultare. Omul acestui secol e parcă programat să țopăie isteric sau mecanic pe ritmuri chimice impuse de "lăutari " ca Mari-Jeana sau Coka... Parcă i s-au extras din trup esențele, impulsurile arhaice naționale. Parcă ăștia tineri nu mai sunt români, țărani, ci consumatori universali. Tot mai neanimați, mai robotizați... să nu spun chiar neantizați.O lume - trebuie să înghițim pastila - din ce în ce mai neomenoasă... Ce bine că o poți sfida, nene Nicule...!
George Stanca, pamflet
