Theo Rose, la prima ședință foto cu Sasha Ioan, fiul său! Imagini de senzație cu micuțul
Theo Rose a fost la prima ședință foto alături de micuțul Sasha Ioan! Artista a postat imagini uimitoare alături de copilașul său.
Theo Rose, șir de surprize pentru fiul său
Theo Rose este o mămică foarte dedicată, mai ales că tânăra artista și-a dorit foarte mult un copil. Acum se bucură din plin de fiecare moment pe care îl petrece alături de puiul său și tatăl copilașului, Anghel Damian. Încă de la naștere, Theo a făcut o mulțime de gesturi deosebite, pentru a marca venirea pe lume a primului său copil, de la un jurnal pe care l-a început încă din momentul în care a aflat că este însărcinată, până la un cover și un videoclip special pentru cel mic.
Theo Rose a postat, zilele trecute, cover-ul realizat după o melodie de-a Doinei Spătaru, despre care spune că îl iubește foarte mult, astfel încât a decis să îl facă pentru a celebra cel mai binecuvântat moment din viața sa, nașterea lui Sasha Ioan. Piesa, cântată cu multă emoție, a fost completată de un videoclip superb, cu primele imagini de la venirea pe lume a micuțului și ipostaze alături de familie și apropiați. Theo a născut prin cezariană, iar alături de ea au fost și sunt în continuare toți cei dragi, care o ajută foarte mult.
„Acest cântec este al Doinei Spătaru. L-am iubit atât de tare că am așteptat cel mai fericit moment din viața mea ca să-l pun ca fundal. Așadar, Sasha – Ioan și primele lui momente de viață, în atenția celor care s-au bucurat de bucuria noastră. Mulțumim, Doamne, pentru tot! Iar vouă, tuturor, vă dorim ce trăim noi! Acest clip a fost montat de mine. Momentele ca acesta sunt, de fapt, cel mai simplu de redat în imagini, dacă ele spun un adevăr. Acesta este adevărul nostru. Singurul”, a spus cântăreața la clipul pe care l-a împărtășit cu fanii, pe rețelele de socializare, și care, în scurt timp, a strâns mii de aprecieri și comentarii.
Prima ședință foto a lui Sasha Ioan
Ei bine, șirul momentelor speciale continuă! Astăzi, la aproximativ două săptămâni de la naștere, Sasha Ioan a avut parte de prima sa ședință foto! Cel mic, care deja a reușit să ajungă la 4 kilograme, a fost fotografiat într-un cadru minunat. Cum era de așteptat, tânăra mămică a postat imagini de la sesiune pe Instastory și a mărturisit că evenimentul a fost un moment de respiro pentru ea, profitând de relaxare.
„A fost odihnă pentru mine ședința asta foto! (...) E perfect, cât se poate de ușor, m-am odihnit două ore, gata mă duc acasă”, a spus Theo pe Instastory.
Totuși, artista nu se plânge. De curând, în emisiunea „La Măruță”, Theo a spus că, deși nu reușește să își sincronizeze somnul cu Sasha, și că nu se odihnește neapărat atât de bine, aceasta este de susținută din plin de familie, considerându-se o norocoasă.