Topul vedetelor cu cele mai sexy picioare din România, la peste 50 de ani! Secretele frumuseții, ce pun în farfurie
Pot lesne defila pe podiumul de modă și la peste 50 de ani! Raluca Moianu, Mihaela Rădulescu, Daniela Gyorfi, Anca Țurcașiu și Andreea Marin sunt vedetele care se pot mândri și în prezent cu un trup de fotomodel, având picioare de invidiat. Raluca Moianu ne-a dezvăluit, exclusiv pentru Click!, și că a prins o reclamă la pantofi. Iată și ce pun divele în farfurie, pentru a-și păstra silueta, dar și cât de mult contează, de fapt, frumusețea, în showbiz.
Raluca Moianu: „Este adevărat că frumusețea poate deschide uși, dar nu este niciodată suficientă”
Despre vedeta tv Raluca Moianu (57 de ani) s-a tot spus, în urmă cu peste 20 de ani, pe când prezenta emisiunea „Iartă-mă!” (TVR 1), că are cele mai frumoase picioare din showbiz-ul românesc. A prins chiar și o reclamă la pantofi. Și în prezent arată impecabil, permițându-și luxul de a purta rochițe care îi lasă la vedere superbele picioare:
„Aspectul fizic contează în televiziune, unde imaginea joacă un rol crucial. Este adevărat că frumusețea poate deschide uși, dar nu este niciodată suficientă pentru a construi o carieră solidă și durabilă. Au fost momente când aspectul fizic a creat anumite așteptări sau prejudecăți, dar am ales să nu mă las definită doar de exterior.
Cred că frumusețea este un avantaj, dar adevărata putere vine din echilibrul între imagine și conținut. Pe termen lung, ceea ce contează cu adevărat în media este cum reușești să te conectezi cu publicul, iar asta depășește cu mult aspectul fizic”, a menționat ea.
A făcut reclamă la pantofi
Raluca Moianu ne-a dezvăluit că a făcut reclamă la pantofi, pe perioada colaborării cu TVR:
„Pe vremea când eram prezentatoarea emisiunii de succes „Iartă-mă!”, firmele de încălțăminte mă ofertau cu diverse modele, mă simțeam onorată că se tot spunea că am cele mai frumoase picioare din România”, ne-a declarat Raluca Moianu, exclusiv pentru Click!
Mihaela Rădulescu are un meniu pe bază de fructe și de pește
Mihaela Rădulescu are un trup de fotomodel, și acum, la vârsta de 57 de ani. Însă nu fără sacrificii culinare. Într-un interviu acordat revistei „Ce se întâmplă doctore?”, Mihaela Rădulescu preciza:
„Acum, mai mult ca niciodată, sunt mult mai atentă la ce mănânc. Aşa că mi-am redecorat frigiderul pe interior, arată mult mai verde, dar şi cu ouă, lactate, brânzeturi, peşte, fructe şi multe lichide”
„Nu mănânc sărat seara ca să nu mă trezesc umflată la față”
Eu nu beau alcool niciodată, iar asta din start te menține bine. Sport fac aproape zilnic. Sunt zile în care nu am chef sau nu am timp, dar la două-trei zile tot fac ceva sport. În perioada de filmare am un regim controlat de mâncare. Nu mănânc sărat seara ca să nu mă trezesc umflată la față. Țin cont de lucrurile astea. Încerc să nu mănânc mai mult decât este cazul. Încerc să mănânc mai sănătos decât de obicei”.
Andreea Marin: „Pentru mine a fost potrivit să mănânc între ora 12.00 și ora 19.00”
Și fosta prezentatoare a emisiunii „Surprize, surprize” (TVR 1) Andreea Marin promovează stilul de viață sănătos, pe bază de dietă și de sport. Are picioare de reclamă, și acum, la vârsta de 51 de ani.
Invitată în cadrul emisiunii „Fresh by Unica”, Andreea Marin a dezvăluit secretul frumuseții:
„Sportul face parte din viața mea săptămânal, de două ori, e regulă. Nu lipsesc orice ar fi. Fac Pilates și am observat cât de frumos modelează corpul. În doi ani s-a întâmplat, pas cu pas. Caut să mai fac și acasă o dată, unde am bandă de alergare, pe lângă cele două sesiuni. Uneori îmi reușește, alteori nu. În plus merg la saună.
Sauna este ceva ce caut să fac, măcar o dată pe săptămână, e o curățenie în profunzime a corpului, să zic așa. De obicei, două mese mănânc pe zi și cu o mică gustare. Eu am urmat acest fasting și mi-a fost de folos. Pentru mine a fost potrivit și mănânc între ora 12.00 și ora 19.00”.
Daniela Gyorfi cântărește numai 45 de kilograme la 58 de ani
Solista Daniela Gyorfi a trecut la fuste și mai scurte, după ce a slăbit vizibil, în ciuda vârstei din buletin, de 58 de ani:
„Am slăbit, dar pielea mea nu mă ascultă. Am lipsă de colagen și am venit la un salon de beauty. Fac radiofrecvență, întreținere corporală, tratamente.
Acum am 45 de kilograme, dar mi-am dorit foarte tare să ajung la kilogramele acestea. Am avut grijă de mine, în vară nu mă simțeam bine și mă îngrășasem puțin, îmi fac și niște tratamente anti-aging, cu perfuzii, trebuie acum să fac tratament și pentru piele. Avem nevoie de orice să arătăm bine și să fim bine!”, a dezvăluit Daniela Gyorfi, pentru Click!
Anca Țurcașiu face ravagii la plajă, cu trupul de fotomodel: „Mănânc cinci mese pe zi”
Solista Anca Țurcașiu (56 de ani) își etalează adesea la plajă trupul frumos, armonios, dovadă stând și fotografiile de infarct din vacanțe. Iată și ce pune în farfurie:
„Nu am prea mâncat carne. Nu a avut legătură cu a fi mai sănătoasă sau a arăta într-un fel. Este un mod de viață această alimentație, dar eu nu dau sfaturi nimănui. Fiecare are anumite pofte, anumite plăceri. Mănânc din când în când pește. Mi-am dat seama că nu-mi place carnea și am renunțat la ea.
Mâncam doar ce puteam alege de pe masă fără carne, pentru că nu-mi plăcea. Ulterior s-a dovedit că analizele mele erau foarte bune și am mers pe drumul ăsta și mă simt foarte bine. Aș vrea să dau timpul înapoi, să mănânc carne dimineața, la prânz și seară și să văd care-i diferența. Este imposibil. Am o singură masă mai consistentă, la care mănânc o salată bogată, cu de toate. Am grijă să am în frigider câte puțin din toate, legume, semințe și ton sau alt pește.
„Trebuie să știi ce să mănânci, cât să mănânci și cum”
Prepar la prânz un castron mare de salată. În rest, mă descurc cu alte gustări, fructe, etc. Mâncare multă, la ore fixe. Mic dejun consistent, gustare la ora 11:00, masă de prânz la 13:00 – 14:00, gustare la 16:00 și ultima masă la 17:00.
Mănânc cinci mese pe zi. Orice medic îți spune: mănânci și slăbești. Dar trebuie să știi ce să mănânci, cât să mănânci și cum. Nimic prăjit, nimic gras, nimic dulce, nimic sărat. Am eliminat complet grăsimile. Cașcavalul și telemeaua nu mai există pentru mine”, a mărturisit vedeta la PRO TV.




































