Trapperul Ian, reținut pentru 24 de ore după incidentul de la Arenele Romane. Artistul s-a ales cu dosar penal

Trapperul Ian, reținut pentru 24 de ore după incidentul de la Arenele Romane. Artistul s-a ales cu dosar penal

Scandalul provocat pe scena muzicală urbană capătă o turnură juridică severă pentru trapperul Ian. În urma valului masiv de revoltă declanșat în spațiul public, artistul a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii bucureșteni și amendat contravențional. 

Ian, reținut pentru 24 de ore după gestul controversat de la Arenele Romane
Ian, reținut pentru 24 de ore după gestul controversat de la Arenele Romane Foto: arhivă

Cazul a fost preluat de polițiștii din cadrul Secției 14 Poliție, care s-au sesizat din oficiu imediat după răspândirea materialelor video pe platformele de socializare, deschizând un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri.

Trapperul Ian a fost reținut pentru 24 de ore după incidentul de la Arenele Romane

După identificarea oficială a artistului, acesta a fost condus la audieri la sediul secției de poliție, oamenii legii stabilind aplicarea măsurilor preventive privative de libertate pentru 24 de ore.

„Având în vedere imaginile apărute în spațiul public cu privire la comportamentul unui bărbat, în contextul unui eveniment public desfășurat în Capitală, facem următoarele precizări: În urma imaginilor apărute în mediul online, polițiștii din cadrul Secției 14 Poliție s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea unei fapte susceptibile a întruni elementele constitutive ale infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au identificat persoana în cauză, aceasta fiind invitată la sediul Secției 14 Poliție, în vederea efectuării de verificări și audieri. Precizăm că, pe parcursul cercetărilor, sunt respectate toate drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de lege”, au transmis reprezentanții Poliției Capitalei.

Ancheta continuă pentru stabilirea completă a stării de fapt, procedurile fiind derulate sub coordonarea directă a unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4.

Derapajul de la debutul turneului național Ian & Azteca

Episodul controversat a avut loc în seara zilei de 2 octombrie 2026, cu prilejul concertului comun susținut de Ian și Azteca la Arenele Romane, spectacol menit să marcheze debutul turneului lor național.

Gestul trapperului de a urina pe scenă a fost înregistrat din multiple unghiuri de către fanii aflați în primele rânduri, imaginile distribuite pe scară largă pe TikTok ducând rapid la sesizarea autorităților și la deschiderea cercetării penale.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Andreea Raicu jpg
Cheloo jpg
Cezar Ouatu  jpg
Banner Andreea Bălan
banner larisa iordache jpg
Fiica lui Teo Trandafir, Maia, într-o ipostază unică
3 mircea albulescu 2 jpg jpeg
ion haiduc, dan negru si florin piersic
image
image