Uite cum sărbătorește Raluca Moianu ziua de 8 martie: „Mai mult ca sigur…”
Au mai rămas doar câteva zile până de 8 martie, moment în care femeile sunt sărbătorite și primesc flori și mărțișoare. Contactată de Click!, Raluca Moianu una dintre cele mai de succes prezentatoare de televiziune din România, ne-a dezvăluit cum petrece ea această zi specială dedicată doamnelor și domnișoarelor.
„Mai mult ca sigur sărbătoresc prin muncă ziua de 8 martie. Dimineaţa am programată o înregistrare de audiobook si după am cursuri de public speaking iar seara acasă. Nu o să ies cu fiica mea undeva anume…cel mai probabil cred că o să merg cu Mara, la o prăjitură, sâmbătă să mâncăm ceva dulce ca între fete”, a spus Raluca Moianu pentru Click!
Are o mândrețe de fată
Raluca Moianu are cu ce se mândri! Pe lângă frumusețea cu care a fost înzestrată de la Dumnezeu, fiica sa este deșteaptă, dar și ambițioasă.
„Mara este acum studentă la Universitatea București, la Facultatea de Drept a dat. Așa a vrut ea așa am făcut. S-a integrat rapid, foarte repede. Are niște colegi de an foarte buni cu care se înțelege bine. Plus că pe lângă facultate mai și lucrează, cu jumătate de normă, la un notariat ca notar din luna august, din vara aceasta. Trebuie să prindă experiență ca după ce termină facultatea să poată să își găsească ușor de lucru”, ne spunea recent mândră, Raluca Moianu.
Click! spune
Raluca Moianu s-a născut la 24 iulie 1969, în Bucureşti, dar a copilărit în Bogota (Columbia), unde tatăl ei a lucrat ca diplomat, ambasador. S-a întors în Capitală pentru a urma liceul, apoi a absolvit Facultatea de Chimie, fără să bănuiască faptul că pașii o vor purta în carieră pe un cu totul alt drum. A urmat niște cursuri la BBC, apoi s-a angajat în presă, în 1994, la postul de televiziune Soti, unde a prezentat o emisiune latino, „În arşiţa muzicii”. S-a angajt imediat şi la Radio Contact, unde a primit premiul „Microfonul de Aur” (1997) şi a fost numită în scurt timp Cea mai bună voce.