Un cadou magic pentru începutul de an și schimbarea prefixului. Ce a făcut Andreea Perju după 8 ani: „A fost o binecuvântare”
Andreea Perju (40 de ani) a schimbat prefixul și s-a răsfățat într-o frumoasă vacanță în Australia, acolo unde a revenit după 8 ani.
„Australia a fost cel mai frumos cadou de început de an”
Actrița și-a încărcat bateriile departe de casă, la Sydney, alături de fiicele sale, Ada (10 ani) și Mara (11 ani), și s-a întors acasă cu o energie pozitivă.
„Australia a fost, de departe, cel mai frumos vis reîmplinit. Acum 8 ani, când am ajuns pentru prima dată aici, am rămas profund impresionată, deși am stat doar 4 zile și am văzut doar Sydney și câteva împrejurimi. Anul acesta a fost unul cu semnificație specială, pentru că am schimbat prefixul, iar faptul că am reușit să ajung aici cu cele mai importante persoane din viața mea a fost o binecuvântare.
Totuși, așa cum am spus și într-o postare, Australia nu este pentru oricine. Dacă ai frică de animale, insecte, păsări – și lista poate continua – nu îți recomand această destinație. Locuitorii de aici trăiesc în armonie cu natura și cu tot ceea ce îi înconjoară. E adevărat, n-am văzut tarantule pe străzi, nici șerpi, nici măcar un cangur sau o koala – nimic din ce ar putea să mă sperie – dar probabil am fost norocoasă”, ne-a povestit sărbătorita, pentru Click!, care a avut parte de cel mai frumos cadou la începutul anului.
„Una peste alta, Australia a fost cel mai frumos cadou de început de an, iar faptul că și fetițele au fost la fel de încântate de această alegere a făcut ca experiența să fie un câștig dublu. Celor care își doresc să ajungă aici, le recomand să se documenteze bine înainte și să aleagă o zonă a Australiei unde simt că ar putea trăi o vacanță pe gustul lor”, a adăugat Andreea Perju.
„Nu am rude acolo”
Deși i-a plăcut mult această experiență, Andreea Perju nu ia în calcul să se mute în Australia, chiar dacă la un moment dat ar trebui să părăsească România.
„Nu am rude acolo și nici nu m-aș muta, pentru că mi-ar fi greu să mă desprind de viața mea de aici. Fiind Capricorn, reacționez bine la schimbări, cel puțin la început, dar, dacă fetițele mele își vor dori să urmeze un anumit drum, voi fi mereu alături de ele să le susțin.
Mi-am petrecut ziua de naștere acolo, a fost o zi cu adevărat specială, iar această vacanță a fost cadoul meu pentru ziua de naștere. A fost un efort considerabil, dar a meritat din plin”, ne-a mai mărturisit actrița.
„Ne-a luat cam 4 zile să revenim la normal”
După vacanță, vedeta încearcă să revină la rutina zilnică și este pregătită să abordeze cu entuziasm proiectele care o așteaptă în 2025.
„După întoarcere, ne-a luat cam 4 zile să revenim la normal, pentru că diferența de fus orar este de 9 ore, iar drumul de întoarcere a durat, în total, 28 de ore. Luna aceasta o voi lua așa cum vine.
Revenirea din Australia a venit la pachet cu o motivație puternică pentru tot ceea ce înseamnă proiecte, iar primul proiect sunt chiar eu, urmat îndeaproape de restaurantul meu și de tot ce va apărea pe parcursul anului. Îmi doresc să îmi revin în formă, dar fără să pun presiune pe mine – totul cu ordine și disciplină”, a mai declarat actrița, care trece printr-o perioadă plină de schimbări.