Vacanță de vis pentru Ioana Maria Moldovan și familia ei: schi, husky și aventură în inima iernii

#Exclusiv Click!

Ioana Maria Moldovan, prezentatoarea Focus 22 de la Prima TV, a petrecut o vacanță de neuitat alături de familie, bucurându-se din plin de magia iernii.

Timp de șapte zile, zăpada, distracția și experiențele inedite au fost ingredientele unei escapade perfecte, ce a inclus mult schi, o întâlnire cu husky și o incursiune culturală în inima Transilvaniei.

Primele viraje pe pârtie la Clăbucet Predeal

Vacanța a început cu o aventură pe pârtia Clăbucet din Predeal, unde Andrei, fiul Ioanei, a avut parte de primele lecții de schi. Cu sprijinul instructorilor Cătălina și Florin, care l-au îndrumat cu răbdare și profesionalism, Andrei s-a îndrăgostit pe loc de acest sport. Cu mult curaj și determinare, a reușit să prindă gustul schiatului, fără teamă de căzături, ci doar cu dorința de a învăța mai mult. După patru zile intense pe pârtie, entuziasmul lui Andrei spune totul: „Abia aștept să mă întorc la schi!”.

O experiență ca la Polul Nord, în sănii trase de husky

După aventura de pe pârtie, Ioana si familia ei au pornit spre Miercurea Ciuc, mai exact în stațiunea Harghita-Băi, pentru o experiență pe cât de așteptată, pe atât de spectaculoasă: o plimbare cu sănii trase de husky! 

A fost programată cu două săptămâni în avans această activitate si clar a fost punctul culminant al vacanței, mai ales pentru Andrei. Cu brazi acoperiți de zăpadă și un peisaj desprins din basme, plimbarea a fost un adevărat spectacol al iernii. Chiar și cele -18 grade au fost uitate în fața acestei aventuri unice”,povesteste Ioana Maria Moldovan

Vacanța nu ar fi fost completă fără o vizită la Parcul Mini Transilvania, aflat în apropierea orașului Odorheiu Secuiesc. Un loc unic, singurul parc tematic multicultural din România, unde Ioana, Marian si Andrei au descoperit machete ale celor mai importante clădiri istorice din țară. O adevărată lecție de istorie și arhitectură sub cerul liber, într-un cadru inedit și spectaculos. După această escapadă plină de emoții și amintiri de neuitat, Ioana Maria Moldovan și familia s-au întors acasă cu bateriile încărcate. Andrei a fost gata de școală, iar Ioana a revenit în forță la pupitrul știrilor de la Focus 22, pentru a aduce telespectatorilor cele mai importante evenimente ale zilei.



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Oana Pellea, foto Facebook jpg
Imagini cu apartamentul lui Radu Bucalae, foto captura Instagram jpg
Mihai Petre, alaturi de familie, foto Facebook jpg
Teodora Stoica, foto Instagram jpg
Corina Caragea, Argentina, foto Instagram jpg
Alexandru Ciucu, Carolina, Alina Sorescu, foto Facebook, captura video Instagram   jpg
David Beckham, foto Shutterstock jpg
Cristina Spătar, Mihaela Gurău și Mirela Vaida au pus țară la cale la Revelionul Artiștilor
image
actualitate.net
image
actualitate.net