Vedetele au cântat și au dansat azi, de Ignat. Ce artiști s-au adunat la pomana porcului în Domnești

#Exclusiv Click!

Claudia Ghițulescu, Cristina Spătar, Mihaela Gurău, Nicușor Iordan, Roberta Crintea, Mărioara Man Gheorghe, taraful Cantea, s-au adunat cu toții la Nea Costel Capac, în Domnești, respectând tradiția Ignatului din fiecare an, în apropierea sărbătorilor de iarnă.

Și pentru că ziua de Ignat este întotdeauna pe 20 decembrie, înainte de pomana porcului, dimineața a început cu țuică fiartă făcută pe loc la cazan și vin servit direct de la butoi, în timp ce jumările sfârâiau în ceaunul pregătit special pentru asta.

Pentru pomana porcului, care a avut loc în această dimineață, s-a sacrificat un porc de 160 de kilograme, care a fost tăiat la ora 8 dimineața. Șorici, jumări, caltaboși, chiftele, tobă, șuncă afumată, lebăr, pâine proaspătă, și nelipsită ceapă au fost așezate din plin pe platourile aranjate special pentru artiști. S-a cântat „La mulți ani”, „Sanie cu zurgălăi” și „Trandafir de la Moldova”, toată lumea a fost veselă și a început astfel un fel de preambul pentru Crăciun.

Regina R&B-ului, Cristina Spătar, a fost și ea prezentă la evenimentul din această dimineață care a avut loc în Domnești. Cântăreața a gustat din pomană porcului și din șoriciul proaspăt și ne-a povestit că va petrece de Crăciun la Craiova.

Ce face Cristina Spătar de Crăciun

De Crăciun o să mergem la Craiova, cu familia, la sora lui Vicky, ne-a pregătit meniul, tot.  Sarmalele sunt preferatele mele de Crăciun. De la mama îmi amintesc cum mirosea a cozonac cald în toată casa, tot felul de bunătăți, fripturile ei la cuptor, era frumos tare în timp ce gătea tot timpul se auzea în casă muzica populară în surdină.  Mama mea cânta cu vocea la Casa de Cultură din Onești, bunicul meu a cântat la vioară în orchestra Casei de Cultură. De la ei am moștenit pasiunea pentru muzica populară...”, ne-a povestit Regina R&B-ului.

Claudia Ghițulescu  este clientă fidelă, de 15 ani, a lui Nea Costel Capac din Domnești, prietenul artiștilor la sala de evenimente a căruia se va desfășura pe data de 3 februarie și Revelionul Artiștilor.

De Crăciun voi mânca tot ce pregătește mama mea și cumnata mea, Oana: sarmale, tot ce e tradițional din porc, caltaboș, cârnați, jumări. Dar acum suntem aici, la Nea Costel Capac, este al 15-lea an de când tăiem porcul împreună, e o tradiție, și el ne pregătește tot ce e mai bun și tradițional pentru sărbători”, ne-a mărturisit Claudia Ghițulescu.

Mama Elenei Gheorghe: „Eu nu aștept atât de mult de Moșul, mie îmi place să dăruiesc”

Este postul veseliei. E cel mai ușor post, pentru că se mănâncă pește. Ne pregătim pentru nașterea lui Iisus Hristos! Până luni am mâncat pește! Abia în ziua de Crăciun mănânc din bucatele făcute de mine! De la Sfântul Nicolae am început și colindatul! De Crăciun ne strângem oarecum cu familia, o să facem în așa fel să ne și vedem, fetele mai pleacă în vizită. Moșul vine! Eu nu aștept atât de mult de Moșul, mie îmi place să dăruiesc. Am Asociația Credința Unește Mereu, niște copii din Rahova, chiar astăzi mă duc la ei și facem colinde împreună, este un Târg de Crăciun, încercăm să facem lucruri frumoase în această perioadă ca să bucurăm suflete”, ne-a mărturisit Mărioara Man Gheorghe, mama Elenei Gheorghe.

Și Mihaela Gurău a fost prezentă la pomana porcului

Mihaela Gurău a venit alături de prietenele ei, Cristina Spătar și Claudia Ghițulescu, la pomana porcului în Domnești.

Am venit pentru prima dată la Nea Costel și m-am simțit foarte bine. Am gustat din toate bunătățile, unele preparate ca la mine acasă, în Moldova. Cel mai mult mi-a plăcut pomana porcului, cu mămăliguță și usturoi. Abia aștept să vină Crăciunul să continui petrecerea împreună cu familia și cu rudele mele, la Miercurea Ciuc. Revelionul mă va surprinde muncind, voi cânta în Neamț și Botoșani, așadar voi începe Anul Nou făcând ceea ce îmi plac cel mai mult”, ne-a spus îndrăgita interpretă de muzică populară.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regele Felipe și Regina Letizia la dineul de gală de la Roma, Italia, în rochie de la un brand de masă   profimedia 0945642160 jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Banner Anamaria Prodan
Banner Annes
image png
Andreea Mantea Casa iubirii  jpg
marina voica jpeg
banner dan helciug png
  Alina Laufer se simte arestată la domiciliu
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net