Aeroportul din Bruxelles va fi redeschis

Ultima actualizare:

    Aeroportul din Bruxelles va fi redeschis parțial în ziua de 3 aprilieFoto Getty
Aeroportul din Bruxelles va fi redeschis parțial în ziua de 3 aprilieFoto Getty

Directorul executiv al Aeroportului Zaventem din Bruxelles, a anunțat că acesta se va redeschide parțial duminică (3 aprilie). Decizia a fost luată după ce în urmă cu 12 zile, zona de check-in a aeroportului a fost grav afectată de atentatele teroriste, în urma cărora au murit 32 de persoane și alte 230 au fost rănite.

Conform News.ro, sindicatele Poliției Aeroportuare au cerut în mai multe rânduri autorităților belgiene ca toți pasagerii să fie verificați înainte de a intra în terminale. Vor fi percheziționate și vehiculele din jurul aeroportului, înclusiv cele care se află în parcări. Operațiunilor de verificare vor fi supuși și angajații din Zaventem. Inițiativa vine în urma unor informații ale serviciilor de securitate, potrivit cărora mai bine de 50 dintre aceștia ar fi simpatizanți ai Statului Islamic.

Astfel de măsuri de securitate ar fi trebuit înlesnite cu mult timp în urmă, având în vedere că Aeroportul din Bruxelles este unul dintre cele mai mari aeroporturi europene. Are un trafic anual de 23.5 milioane de pasageri și peste 489.000 de tone de marfă.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Sistem PAtriot   exercitiu militar   Foto FAcebook MApn Lt  Radu Chirilă jpg
image
image
image
image
image
image
tanorexia obsesia pentru o piele bronzata cum se trateaza afectiunea 18715946 jpg
pod braila jpg
schit tanacu 1 jpg
bacsis sua png
Alergii FOTO Shutterstock jpg
girafa jpg
Statiunea Saturn jpg
trandafiri pixabay jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net