Scandalos! Un medic gălăţean a postat pe Facebook fotografii în care face o autopsie

Ultima actualizare:

Un medic rezident în anul I, Alexandru Nenciu, care se specializează lucrând în cadrul Laboratorului Judeţean de Medicină Legală din Galaţi, a încălcat grav deontologia profesională fotografiindu-se în sala de autopsie alături de un cadavru căruia îi făcea necropsia.

Şi mai grav, acesta a postat fotografiile în care apar cadavre pe pagina sa de Facebook, pentru a-şi „amuza" prietenii cu care socializează.

Departe a fi amuzant, ci oripilant, gestul lui a atras dezaprobarea colegilor şi şefilor săi, iar Colegiul Medicilor a demarat o anchetă în acest caz la finele căreia doctorul Nenciu ar putea fi sancţionat.

De altfel, conform regulamentului de funcţionare a Serviciului de Medicină Legală, în sala de autopsie, singurii care au dreptul să fotografieze sunt poliţiştii criminalişti.

Medicul Alexandru Nenciu şi-a exprimat regretul pentru gafa pe care a comis-o.

„A fost un gest absolut necugetat. Pur şi simplu n-am realizat gravitatea lui. Îmi pare rău, de altfel am şters imediat fotografiile. Poza a fost făcută de un alt medic coleg, la finalul unei autopsii, în timp ce se curăţa sala şi niciun cadavru nu poate fi identificat în imagine", a declarat medicul rezident.

Citeşte mai multe amănunte pe adevarul.ro

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Statiunea Saturn jpg
image
image
image
image
image
image
tanorexia obsesia pentru o piele bronzata cum se trateaza afectiunea 18715946 jpg
pod braila jpg
schit tanacu 1 jpg
bacsis sua png
Alergii FOTO Shutterstock jpg
girafa jpg
Statiunea Saturn jpg
trandafiri pixabay jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net