Inculpați în dosarul Carpatica Asig trimiși în judecată de DNA

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Trei persoane din cadrul companiei de asigurări Carpatica Asig au fost trimise în judecată sub control judiciar, anunță DNA. Singura care a scăpat de această măsură, Angela Toncescu, fost membru al Consiliului de Administrație, este cercetată în stare de libertate.

Trei dintre persoanele inculpate în dosarul Carpatica Asig au fost trimise în judecată sub control judiciar. Este vorba de Dan Hosu, fost șef al Serviciului de combatere a traficului cu migranți din cadrul IGPR, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de influență, dare de mită instigare la acces ilegal la un sistem informatic și instigare la folosirea de informații ce nu sunt destinate publicității, ultimele două în formă continuată.

Ion Sorin Tatu, la data faptelor administrator de fapt la unei societăți comerciale, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.

Cătălin Marian Cataramă, șef al Serviciului de combatere a traficului cu migranți din cadrul IGPR, acuzat de luare de mită, acces ilegal la un sistem informatic, fals informatic și folosirea de informații ce nu sunt destinate publicității, ultimele trei în formă continuată.

Angela Toncescu, la data faptelor membru în Consiliul de Administrație al SC Carpatica Asig SA Sibiu, a fost deferită Justiției în stare de libertate. Ea e acuzată de săvârșirea a trei infracțiuni de cumpărare de influență.

„În intervalul martie 2015 — martie 2016, inculpata Toncescu Angela, la acea dată membru în Consiliul de Administrație al SC Carpatica Asig SA, a acționat în mod sistematic, direct sau prin intermediul unor terțe persoane aflate în cercul său relațional, în vederea influențării deciziilor de la nivelul Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) în favoarea intereselor sale personale și ale societății de asigurări. Demersurile acesteia au fost realizate atât pentru obținerea avizului necesar numirii sale în funcția de președinte al Consiliului de Administrație al SC Carpatica Asig SA, cât și pentru ca ASF să nu adopte unele decizii nefavorabile societății de asigurăr”, se arată în comunicatul DNA.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Sistem PAtriot   exercitiu militar   Foto FAcebook MApn Lt  Radu Chirilă jpg
image
image
image
image
image
image
tanorexia obsesia pentru o piele bronzata cum se trateaza afectiunea 18715946 jpg
pod braila jpg
schit tanacu 1 jpg
bacsis sua png
Alergii FOTO Shutterstock jpg
girafa jpg
Statiunea Saturn jpg
trandafiri pixabay jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net