START! Au început înscrierile la grădiniţe

Ultima actualizare:

Anul acesta, fiecare grădiniţă face înscrierile, fără să mai aştepte ordine de la inspectoratele şcolare sau de la Ministerul Educaţiei. Ar trebui ca azi să găsiţi afişate numărul de locuri la intrarea în fiecare unitate şi perioada când se fac reînscrieri şi înscrieri.

Singurul lucru pe care l-a stabilit Ministerul Educaţiei este data limită până la care trebuie primite dosarele, 21 iunie, pentru a se cunoaşte numărul cadrelor necesare. Se pot depune cereri şi după această dată, dacă au rămas locuri libere. Inspectoratele şcolare vor interveni numai în cazul în care apar probleme, iar atunci va decide în favoarea copilului, informează Ministerul Educaţiei.

Ocuparea locurilor libere se va face după finalizarea etapei de reînscrieri, în ordinea descrescătoare a grupelor de vârstă, respectiv grupa mare cu copii de 5 ani, grupa mijlocie cu copii de 4 ani, grupa mică, cu copii de 3 ani.

În cazul în care numărul de solicitări este mai mare decât numărul de locuri, se va face o departajare.

Sunt favorizaţi copiii care au deja un frate/soră în acea grădiniţă, au un singur părinte, au handicap.

Grădiniţele pot stabili şi alte criterii de departajare, cu aprobarea Consiliului de administraţie.

Reînscrierea copiilor în grădiniţele din Capitală, pentru anul şcolar viitor, se va face între 16 şi 31 mai, potrivit Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti, iar locurile rămase libere vor fi afişate în ultima zi a acestei luni.

Înscrierea copiilor care merg pentru prima oară la grădiniţă în anul şcolar viitor se face între 3 şi 21 iunie, iar pe 25 iunie vor fi afişate locurile rămase libere după această perioadă.

Programul va fi între orele 8.00-18.00, de luni până vineri.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Statiunea Saturn jpg
image
image
image
image
image
image
tanorexia obsesia pentru o piele bronzata cum se trateaza afectiunea 18715946 jpg
pod braila jpg
schit tanacu 1 jpg
bacsis sua png
Alergii FOTO Shutterstock jpg
girafa jpg
Statiunea Saturn jpg
trandafiri pixabay jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net