Gabi Torje a bătut campioana Turciei
![După împrumuturile la Granada, Espanyol, Konyaspor şi Osmanlispor, Torje a scăpat de turci, Udinese vânzându-l definitiv la Terek Groznîi. În Cecenia nu e însă chiar ca la IbizaFoto: AFP](https://cdn.adh.reperio.news/image-b/b2fcb34f-dc62-455a-8bd4-4a8fcbb0b966/index.jpeg?p=a%3D1%26co%3D1.05%26w%3D700%26h%3D750%26r%3Dcontain%26f%3Dwebp)
Mijlocaşul lui Osmanlispor a adus prima victorie a echipei sale în faţa celor de la Galatasaray, reuşita însemnând şi primul eşec acasă al lui “Cim-Bom” după nouă luni.
Gabi Torje e gata pentru “dubla” din septembrie cu Ungaria şi Grecia din preliminariile EURO 2016: el a stabilit scorul final al meciului cu Galata, 2-1, cu un şut excepţional, din unghi, de la peste 20 de metri. Mijlocaşul e împrumutat de Udinese la Osmanlispor şi acum a reuşit primul său gol pentru trupa din Ankara. În minutul 50, timişoreanul l-a învins pe Muslera şi tabela s-a închis la 2-1.
Torje a fost schimbat apoi de Takayuki Seto, fost jucător al Astrei Giurgiu, iar evoluţia sa foarte bună îl determină pe selecţionerul Anghel Iordănescu să-l titularizeze în meciurile ce contează pentru un loc la Europenele de la anul. Interesant e că reuşita românului a reprezentat un succes în premieră, în Super Liga, al celor de la Osmanlispor contra celebrei Galatasaray.
Totodată a fost prima înfrângere de pe teren propriu a campioanei Turciei după o perioadă de nouă luni, mai exact “Cim-Bom” nu mai pierduse din noiembrie 2014, atunci când Trabzonspor a învins cu 3-0. Mai mult, “Galata” nu a mai încasat un gol pe teren propriu din aprilie a acestui an. Altfel, Raul Rusescu a jucat şi el pentru Osmanlispor din minutul 61, în timp ce fostul stelist Szukala nu a evoluat deloc.