„Marea Galbenă” a fanilor a impresionat tot mapamondul

Ultima actualizare:

Marșul fanilor români prin Koln, dar și modul în care s-au comportat în tribune, i-a impresionat și pe reprezentanții presei străine. Plecați în convoi organizat spre stadion, cei aproape 25.000 de fani români veniți în orașul german din toate colțurile lumii au atras atenția tuturor prin cântecele lor, dar și prin organizare.

Zeci de mii de fani români au mărșăluit prin Koln. FOTOGRAFII: FRF/ Sportpictures
Zeci de mii de fani români au mărșăluit prin Koln. FOTOGRAFII: FRF/ Sportpictures

Conform adevarul.ro, ziariștii au scris despre suporteri ca fiind ”Mare Galbenă”, iar „Marca”, cea mai importantă publicație din Spania, le-a distribuit pe Instagram convoiul. Spaniolii au descris totul în două cuvinte, „petrecere extraordinară”. Și francezii de la L’Equipe au remarcat prezența celor zecilor de mii de fani. „Susţinuţi de un contingent fabulos de 30.000 de fani entuziaşti şi dezlănţuiţi, care au rămas gălăgioşi şi dinamici de la început până la sfârşit. Un egal cu Slovacia, miercuri, va fi suficient pentru ca oamenii lui Edward Iordănescu să avanseze în optimi”, a notat „L’Equipe”.

Din păcate, partida cu Belgia a fost urmată de un incident sângeros. Nu la Koln, ci tocmai în Belgia, în Rijkevorse, un orașel cu 11.000 de locuitori, după cum a notat gsp.ro, citând presa belgiană. La finalul partidei, o familie de români care ieșise să vadă meciul în oraș a fost atacată de huligani. În urma atacului, un suporter al tricolorilor, în vârsta de 22 de ani, a fost înjunghiat în picior. 

Parteneri

image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Andrei Ratiu (Sportpictures) jpg
Cristiano Ronaldo (EPA) jpg
Costică Prisecaru, în lesă cu Emilia Bejan. Captură YouTube
Craiova Sepsi (Sportpictures) jpg
romania mondiale jpg
Youssoufa Moukoko (EPA) jpg
Loida Zabala (Facebook) jpg
Razvan Marin (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net