VIDEO EXCLUSIV A debutat o dată cu Prima TV şi a ajuns o artistă de succes. Vezi despre cine este vorba
Valeria Arnăutu este una dintre cele mai cunoscute şi iubite cântăreţe de muzică populară, dar nu este un secret că are o fiică la fel de talentă, care îi calcă pe urme! Ana-Maria Arnăutu s-a lansat chiar la Prima TV, când avea doar 9 ani.
Ana Maria Arnăutu recunoaşte ca sufletul ei este numai un cântec. Fiica celebrei cântăreţe Valeria Arnăutu s-a lansat la vârsta de 9 ani, chiar la Prima TV, în cadrul emisiunii "Tradiţiile românilor". Încă de atunci, numele ei era asociat cu al unor personalităţi româneşti, precum Radu Baron. Ana a văzut în mama ei un model şi a încercat să îi calce pe urme. Astfel, de la debut, apariţiile ei au fost încununate cu premii.
Dar nu s-a oprit aici! La doar 11 ani, cântăreaţa a debutat şi în televiziune, unde a prezentat o emisiune pentru copii. Şi-a declarat dragostea folclorului românesc şi, de la o vârstă fragedă, Ana a atras anumai laude din partea marilor muzicologi şi compozitori români, precum regretatul George Sbârcea.
Acum, la 26 de ani Ana nu îşi imaginează viaţa fără muzică şi îşi aduce aminte cu drag de debutul ei. "Îmi mai amintesc câte ceva de atunci, erau nişte vremuri foarte frumoase. Simţeam cu adevărat bucuria sărbătorilor, colindam câte 3 zile, colindam pe la toate televiziunile", a declarat Ana Arnăutu la emisiunea Click!, difuzată de luni până joi de la ora 23:00, pe Prima TV.