Alege tabăra doar cu «aprobarea» copilului

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

În loc de televizor, calculator şi plictiseala din vacanţe, o soluţie ar fi să plece copiii în tabere. Cred că este important de discutat şi acest subiect, ca făcând parte din viaţa copiilor noştri.

Odată cu terminarea şcolii vine vremea să ne gândim ce facem cu micuţii în perioada vacanţei.

Îi luăm cu noi în concediu, îi trimitem la bunici sau într-o tabără? Important e să le găsim activităţi care să-i stimuleze, să fie educative şi să le dezvolte imaginaţia.

Taberele trebuie să-i îndrume pe copii spre descoperirea naturii, în timp ce aceştia învaţă şi se distrează în siguranţă. Desfăşurarea taberelor într-un mediu adecvat asigură experienţe care pot duce la dezvoltarea cunoştinţelor şi încrederii în sine.

Citeşte şi:Uite cum îţi protejezi casa de vizitele copiilor

De ce e bine să-ţi înveţi copilul să înoate

Cum alegem o tabără?

Primul criteriu de care părinţii trebuie să ţină seama atunci când aleg o tabără pentru copiii lor este ca grupele de vârstă ale participanţilor să fie stabilite astfel încât să fie în aproximativ aceeaşi etapă a dezvoltării lor, să aibă cunoştinţe şi preocupări asemănătoare;

Personalitatea copilului e un alt criteriu important. În funcţie de înclinaţiile micuţului se alege o tabără de fotografie sau de descoperire a naturii.

Puteţi alege dintr-o paletă largă de activităţi - drumeţie, speologie, escaladă, biciclete, orientare turistică, pictură etc.

Cele cu specific, mai atractive

Tema taberei e esenţa programului educativ al celor 7 zile, în jurul căreia se construiesc proiectele de animaţie pentru activităţile propuse copiiilor. Astfel, spre exemplu, dacă tema taberei este „Fotografia în natură", participanţii vor fi iniţiaţi în tainele fotografiei pe parcursul activităţilor desfăşurate.

Părinţii ar trebui să se consulte cu copiii pentru a alege tabăra potrivită, dar şi cu organizatorii, pentru cea mai bună recomandare.

Recomandări de la OPC

Pentru a fi convinşi că micuţii sunt în siguranţă, trebuie să fiţi atenţi la câteva aspecte. Iată ce vă recomandă inspectorii OPC:

Ar fi bine să vă faceţi timp şi să însoţiţi copilul până în tabără, pentru a vedea care sunt condiţiile.

Verificaţi dacă tabăra are toate autorizaţiile.

Împreună cu profesorul coordonator, mergeţi să vedeţi cum arată sala de mese, care sunt condiţiile în care vor fi serviţi copiii, uitaţi-vă cum arată vesela, întrebaţi dacă există vitrine frigorifice pentru păstrarea alimentelor etc.

Ce să nu îi lipsească din bagaj

* Periuţa de dinţi* Pălăria de soare* Ochelari de soare* Pantofii potriviţi

Unde vă trimiteţi copilul în vacanţă?

În afară de Litoral şi staţiunile foarte cunoscute, copiii se pot distra în locaţii din toată ţara, dar şi în tabere de artă, sport, fotografie, ecologie etc, unde sunt 2.700 de locuri.

Iată câteva sugestii de locaţii, aşa cum le comunică Ministerul Educaţiei.

* Eforie Sud - 372 lei/sejur* 2 Mai - 372 lei/sejur* Sinaia -366 lei/sejur* Buşteni - 366 lei/sejur* Predeal - 204 lei/sejur* Păltiniş - 324 lei/sejur* Ocna Sibiului - 324 lei/sejur* Sulina - 372 lei/sejur* Amara -330 lei/sejur* Sovata - 474 lei/sejur* Băile Homorod - 354 lei/sejur* Cozia - 372 lei/sejur* Sângeorz Băi - 372 lei/sejur* Monteoru - 372 lei/sejur* Cluj - 372 lei/sejur* Muncel (Iaşi) - 330 lei/sejur* Săcelu (Gorj) - 354 lei/sejur* Căciulata - 372 lei/sejur

simeon stalpnicul png

Tabere tematice

* Creaţie artistică: Arad* Fotografie -Arieşeni (Alba), Predeal* Limbă engleză -Arad* Şah - Nucşoara (Argeş)* Cercetaşi - Predeal* Ecologie -Eforie Sud, 2 Mai, Pădureni (Covasna)* Dans - Eforie Sud, Râul Sadului (Sibiu)* Astronomie - Vânătorul (Dâmboviţa)* Înot - Stejarul (Dâmboviţa)* Aventură - Buşteni* Vacanţa la bunici - Cisnădioara (Sibiu)

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
lidl jpg
profi1 jpeg
cna consiliul national al audiovizualului Foto Facebook jpg
masina electrica
padure tropicala jpg
mar negru jpg
Masline Pixabay jpg
ger naprasnic jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net