Descoperire de milioane de euro într-o pivniță din Capri, insula amanților și iubirilor pasionale.FOTO

Ultima actualizare:

Experții în artă sunt în extaz, după ce într-o casă veche din insula Capri a fost descoperită o lucrare extrem de valoroasă. Opera a stat 60 de ani atârnată pe un perete, într-o ramă modestă, fără ca cineva să aibă habar de cât de importantă este. Insula Capri a fost dintotdeauna un refugiu fermecător pentru numeroși artiști care au căutat atât inspirație, cât și intimitate.

Nu era doar un desen, ci o capodoperă de milioane de euro

Pablo Picasso și iubirea vieții lui, artista fotograf, Dora Maar. Sursă foto: The Time
Pablo Picasso și iubirea vieții lui, artista fotograf, Dora Maar. Sursă foto: The Time

Luigi La Rosso, din Pompei, curăţa pivniţa unei vile de pe insula mediteraneană Capri, în 1962, când a dat peste o pânză rulată. A luat-o cu el şi a agăţat-o acasă.

 A pus-o într-o ramă modestă și a rămas agățată pe peretele din sufrageria lui timp de 60 de ani.

Acum, experții în artă au descoperit că lucrarea din Capri este o capodoperă de milioane de euro, o operă originală semnată de Pablo Picasso.

Este un portert asimetric al unei femei, despre care specialiștii spun că este cu adevărat, un Picasso autentic, spre marea uluire a proprietarilor casei.

Mai mult, cea care ar fi fost muza acestei opere ar fi marea iubire a lui Pablo Picasso, artista fotograf Dora Maar.

„Mama îl ura. Spunea că e hidos”

Cotidianul italian Il Giorno a relatat vineri că cercetările efectuate de o echipă de experţi ai Fundaţiei Arcadia, cu sediul în Elveţia, ar fi demonstrat că semnătura lui Picasso de pe tablou este autentică.

Fiul lui Lo Rosso, Andrea, le-a povestit reporterilor că mama sa ura tabloul, pe care l-a descris drept hidos, şi a vrut întotdeauna să scape de el.

Părinţii mei erau oameni simpli, nu ştiau nimic despre artă”, a declarat el pentru Il Giorno. La un moment dat, el a observat semnătura lui Picasso de pe tablou.

Opera este originală, semnată de Pablo Picasso și ar reprezenta-o pe Dora Maar. Foto: ilgiorno.it
Opera este originală, semnată de Pablo Picasso și ar reprezenta-o pe Dora Maar. Foto: ilgiorno.it

Împreună cu fratele său, el a încercat să verifice originea exactă a operei şi, potrivit propriei relatări, a mers la Paris unde a prezentat tabloul Muzeului Picasso. Pentru că reacţia muzeului a fost una prudentă, Lo Rosso a dus tabloul înapoi acasă.

El nu a renunţat, însă, şi a apelat la experţi pentru a examina opera. Specialista în grafologie Cinzia Altieri, de la Fundaţia Arcadia, este acum convinsă că semnătura îi aparţine lui Pablo Picasso, care a vizitat frecvent Capri în anii 1950.

Tabloul ar înfăţişa-o pe fotografa franceză Dora Maar, una dintre muzele lui Picasso.

Luca Marcante, fondator al Fundaţiei Arcadia, a estimat valoarea tabloului la 10 milioane de euro. 

Cine a fost Dora Maar

Dora Maar, născută Henriette Theodora Markovitch în 1907, a fost o artistă și fotografă franceză cu un talent remarcabil, cunoscută mai ales pentru relația sa complexă cu marele pictor Pablo Picasso.

Cei doi s-au cunoscut în 1936 și au avut o legătură pasională și tumultuoasă, care a marcat atât viața lor personală, cât și arta pe care au creat-o împreună.

Dora era deja o artistă consacrată, cunoscută pentru fotografiile ei suprarealiste, când a intrat în viața lui Picasso.

L-a fascinat nu doar prin frumusețea sa, ci și prin inteligența și creativitatea ei.

Relația lor a fost una intensă, iar Picasso a imortalizat-o pe Dora în multe dintre lucrările sale, cel mai cunoscut fiind „Femeie plângând” (1937).

Despărțirea lor, în 1943, a fost devastatoare pentru Dora, care a intrat într-o perioadă de depresie. Cu toate acestea, și-a continuat cariera artistică, lăsând o moștenire importantă în lumea artei.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
restaurant foto unsplash jpg
dulciuri jpg
Blocuri Bucuresti FOTO Shutterstock jpg
somn pexels jpg
autostrada 5 jpg
cristela georgescu instagram jpg
oameni fericiti jpg
Orhidee roz jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net