21 august 1986, ziua în care ceva a ucis 1.800 de oameni într-o noapte. „În acea zi nu erau muște pe morți. Erau și ele moarte”

În 1986, ceva de pe Lacul Nyos a ucis 1.800 de oameni într-o singură noapte. A fost nevoie de luni întregi pentru a înțelege ce s-a întâmplat. Nimeni nu a văzut venind dezastrul, iar când a fost descoperit vinovatul, nimeni nu a putut să creadă explicația. 21 august 1986 nu era o zi deosebită pentru sătenii care trăiau în apropierea Lacului Nyos, în nordul Camerunului. S-au trezit, și-au îngrijit culturile și animalele, apoi s-au dus la culcare. Și apoi au murit. Toți.

Lacul Nyos. În urmă cu 30 de ani, 1.800 de persoane și-au găsit sfârșitul aici

„În acea zi nu erau muște pe morți”, a povestit într-un interviu un supraviețuitor. Ephriam Che, care a avut norocul să locuiască puțin mai departe de lac, a explicat că muștele erau și ele moarte. Coborând în fugă spre casele mai apropiate de lac, a găsit mii de oameni morți.

Noaptea în care au murit oameni din mai multe sate

Pe 21 august 1986, în nordul Camerunului, viața comunităților de lângă Lacul Nyos a decurs obișnuit până la căderea nopții. Oamenii s-au trezit, și-au îngrijit câmpurile și animalele, apoi s-au culcat.

În timpul nopții, aproape toți au murit. Supraviețuitorul Ephriam Che a vorbit ani mai târziu despre tragedie.

În dimineața de după tragedie, Ephriam Che a pornit spre zonele mai joase ale văii. Liniștea absolută i-a atras atenția.

El a povestit pentru revista Smithsonian că nu existau sunete de păsări, insecte sau oameni, doar tăcere. Și apoi avea să vadă că moartea era peste tot.

Coborând în fugă spre casele mai apropiate de lac, a găsit mii de oameni morți: animale, străini, prieteni, veri, părinți și frați. Toți dispăruseră.

„Plângeam, plângeam, plângeam”, și-a amintit Che.

Cu o seară înainte se culcase cu dureri de cap. Își amintea un sunet ciudat, asemănător unei bubuituri, care traversase valea, dar îl pusese pe seama ploii care urma să vină.

Acum rămăsese doar liniștea: fără ciripit de păsări, fără greieri sau cicade, fără copii care să vorbească sau adulți care să-și înceapă ziua.

Corpurile erau împrăștiate exact în pozițiile în care, cu doar nouă ore înainte, își trăiau rutina obișnuită de seară: unii lângă focurile de gătit, alții căzuți în pragul ușilor, mulți în pat, fără să se mai trezească vreodată.

Chiar și lacul părea schimbat, apa sa de un albastru limpede devenind acum roșie, tulbure și moartă.

Părea o apocalipsă. Într-un anumit sens, chiar a fost”, scrie IFL Science.

Ipoteze greșite: de la epidemii la erupții vulcanice

Mult timp, nimeni nu a știut ce ar fi putut provoca o asemenea tragedie.

Primele investigații au exclus rapid ideea unei simple tragedii locale, deoarece infrastructura satelor era neatinsă, iar natura nu prezenta urme de distrugere.

Poate o boală misterioasă, atunci? Un virus extrem de limitat care a lovit doar câteva sate? Dar nici această ipoteză nu se susținea: niciunul dintre cei veniți ulterior să investigheze nu s-a îmbolnăvit.

A apărut apoi ipoteza unei conspirații – un atac chimic intenționat, fie din partea rebelilor, fie a guvernului. Totuși, și aceasta părea improbabilă.

În timp, au sosit experți internaționali.

„Când am ajuns prima dată, totul părea să indice o erupție vulcanică”, a declarat Bill Evans, vulcanolog la USGS, într-un episod BBC Horizon din 2002.

Lacul se afla într-un crater vulcanic, amploarea dezastrului era uriașă, iar unele victime prezentau arsuri – toate acestea sugerau un eveniment vulcanic.

Dar și această explicație avea probleme. O erupție ar fi produs lavă, abur sau sedimente tulburate, însă nimic din toate acestea nu era prezent. Testele nu au arătat semne de activitate eruptivă, iar apa nu era mai caldă decât de obicei.

Lecția de la Lacul Monoun

Cu doi ani înainte, un incident similar avusese loc la Lacul Monoun, la circa 120 de mile distanță, unde 37 de persoane muriseră brusc.

Geologul Haraldur Sigurdsson a investigat atunci cazul. Nu a găsit semne de erupție, dar a descoperit ceva neașteptat: probele de apă eliberau gaze în mod violent.

„Am realizat imediat că apele adânci sunt saturate cu gaz”, a spus el. „Era clar că dioxidul de carbon era agentul asfixiant.”

Analizele au arătat că gazul provenea din interiorul Pământului și se acumula în adâncurile lacului, unde presiunea și temperatura îl mențineau dizolvat.

La aproximativ 200 de metri adâncime, un litru de apă putea conține echivalentul a 20 de litri de dioxid de carbon. Dar orice perturbare a echilibrului ducea la o eliberare bruscă a gazului.

„Când am adus primele probe la suprafață, au explodat efectiv”, a spus George Kling, de la Universitatea din Michigan. Gazul era atât de concentrat încât apa devenea instabilă imediat ce presiunea scădea.

Ca o bombă cu ceas

Pentru mulți cercetători, ideea era greu de acceptat: un lac nu părea capabil să ucidă mii de oameni.

Cauza exactă a tragediei nu a fost stabilită nici astăzi. Cercetătorii au luat în calcul o alunecare de teren, o explozie subacvatică sau chiar condiții meteorologice extreme, capabile să destabilizeze apele adânci ale lacului. Odată început, fenomenul s-a amplificat rapid, iar cantități uriașe de dioxid de carbon au fost eliberate în atmosferă.

„Acest lac este o bombă cu ceas”, avertiza vulcanologul Bill Evans după tragedie. Pentru a preveni repetarea dezastrului, autoritățile au instalat ulterior un sistem de țevi care elimină treptat gazul acumulat în adâncuri. Din 2019, procesul funcționează constant, iar Lacul Nyos este considerat în prezent sigur.