Acestea sunt numele mai puțin cunoscute ale lui Iisus Hristos, a cărui naștere e sărbătorită de Crăciun
Creștinii din întreaga lume sărbătoresc Crăciunul, adică nașterea Mântuitorului Iisus Hristos. Existența lui Iisus, întemeietorul religiei creștine, este recunoscută de mai multe culturi sau religii, fiecare atribuindu-i un nume diferit.
Astfel, plecând de la numele din ebraică, Ieșua, s-a ajuns la numele influențat de limba greacă veche Iesous, latinizat, mai apoi, în Iesus.
Ceea ce nu mulți creștini cunosc este faptul că religia musulmană nu doar că îl recunoaște pe Iisus, dar îl consideră drept unul dintre cei mai importanți profeți ai lui Allah, numele lui Dumnezeu, pentru arabii musulmani sau creștini. Cu numele puțin cunoscute creștinilor, Isa ibn Maryam, adică Iisus fiul Mariei, sau Isa Al-Masih, mai precis Iisus Hristos, Iisus este considerat de Islam unul dintre principalii profeți ai lui Allah și este cinstit și respectat de către musulmani. De asemenea, Coranul mai menționează și a doua venire a lui Iisus, în contextul sfârșitului lumii sau a Judecății de apoi.
Locul nașterii lui Iisus Hristos este stabilit ca fiind Betleem sau Viflaim. Mai există unele discuții legate de nașterea acestuia chiar în Nazaret sau în Betleem de Galileea, o așezare din nordul Israelului, la 10 kilometri de Nazaret. Dacă în prezent Crăciunul este sărbătorit la 25 decembrie, inițial, creștinii celebrau nașterea lui Iisus pe 6 ianuarie.
Interesant este faptul că Evanghelia nu oferă detalii despre data nașterii lui Iisus. În primele două secole ale creștinismului, au existat discuții aprinse ntre teologi, care se opuneau celebrării zilelor de naștere a martirilor, implicit a lui Iisus Hristos. Acest obicei era unul păgân, în viziunea lor, Martirii trebuind să fie cinstiți la data la care și-au pierdut viețile, în numele religiei creștine. Acest martiriu este considerat adevărata naștere, din punct de vedere spiritual. Evident, pentru a asigura o răspândire optimă a religie, creștinii au împrumutat anumite obiceiuri din religiile păgâne. Veselia și festivismul sărbătorilor creștine, de exemplu, este spcific Saturnaliilor romane.
Povestea unui zeu salvator, născut din fecioară pe 6 ianuarie sau 25 decembrie, nu era deloc nouă, cele mai multe culte păgâne ale vremii adorând câte un astfel de zeu sau profet. Scriitorul creștin, Ipolit, a descris cum la Eleusis, în Grecia, se celebra sărbătoarea misterelor, când ierofantul exclama la nașterea pruncului sacru: „Fecioara care era grea a conceput și a născut un fiu!”. Tot pe 6 ianuarie, grecii sărbătoreau nașterea zeului Dionis, zeul care, precum Isus, transforma apa în vin.
Pe 25 decembrie, în Roma antică, era sărbătorită nașterea Soarelui neînvins, ca simbol al renașterii solare, prin alungarea iernii. Și popoarele germanice sărbătoreau, în nordul Europei, renașterea soarelui. Mulți teologi consideră faptul că religia creștină a împrumutat aceste date, mai ales că lui Iisus Hristos îi este atribuit și numele „Lumina lumii”.
Originile preceștine ale multor sărbători sau datele calendaristice ale acestora au fost ignorate și uitate, de-a lungul vremii. În perioada de răspândire a creștinismului, însă, tranziția implica o acceptare a trecerii la o nouă credință. De exemplu, la mijlocul secolului al III-lea, Sfântul Ciprian, episcop de Cartagina și unul dintre cei mai importanți teologi timpurii menționa: „O, ce magică lucrare a Providenței că ziua în care Soarele s-a născut... Hristos și el se naște!”.
Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!
