Acordul tăcut care a schimbat destinul României. Cum s-a aliat țara noastră în secret cu marile puteri ale Europei pentru a-și salva granițele
Istoria României este plină de momente în care diplomația s-a împletit cu supraviețuirea. De la voievozii medievali care jonglau între otomani și habsburgi, până la liderii moderni care au trebuit să aleagă între Est și Vest, politica externă a fost adesea o luptă pentru echilibru. Puțin știut este faptul că, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, România a semnat un tratat secret de alianță cu Austro-Ungaria și Germania, o decizie care, dacă ar fi fost dezvăluită la acel moment, ar fi produs un scandal uriaș.
După Independență, între marile puteri
La 1877, România își câștigase independența cu sânge și sacrificii alături de Rusia, în războiul ruso-turc. Însă entuziasmul de moment s-a risipit rapid. Țarul Alexandru al II-lea nu vedea în România un partener egal, ci o zonă-tampon ușor de controlat. Trupele rusești, odată intrate în țară, au început să se comporte ca într-un teritoriu ocupat, iar autoritățile române au fost nevoite să gestioneze zvonuri, propagandă și tentative de destabilizare internă.
„Rușii vor ocupa Bucureștiul și vor lua pământurile boierilor pentru a le împărți țăranilor” — scria alarmat un raport al Ministerului de Interne în 1878. De fapt, Rusia avea planuri clare de expansiune spre sudul Basarabiei și Marea Neagră, ceea ce transforma România într-o țintă strategică.
Dezamăgirea față de Rusia a fost profundă. Carol I, educat în spiritul prusac, vedea în Berlin și Viena singurele centre capabile să asigure echilibrul de forțe în Europa. Franța, altădată marele sprijin al cauzei românești, era în declin după înfrângerea umilitoare din 1870. Napoleon al III-lea murise, iar Republica Franceză abia își regăsea stabilitatea. România avea nevoie de o umbrelă de protecție și de recunoaștere internațională a independenței sale.
Pactul din umbră. România și Tripla Alianță
În 1883, după ani de tatonări, premierul Ion C. Brătianu și regele Carol I au decis să joace o carte riscantă. În secret, România a aderat la Tripla Alianță, alături de Germania, Austro-Ungaria și Italia. Negocierile s-au purtat cu discreție totală — Brătianu a discutat direct cu Otto von Bismarck, „cancelarul de fier” al Germaniei, iar tratatul a fost semnat la Viena, pe 18 octombrie 1883, de ministrul român de externe D.A. Sturdza și omologul său austriac, von Kalnoky.
Conform documentului, România și Austro-Ungaria se angajau să se sprijine reciproc în caz de atac neprovocat. Tratatul avea o durată de cinci ani, prelungibil automat, și era complet secret — nici Parlamentul, nici opinia publică nu au fost informate.
Simpatia românilor pentru Franța era uriașă, iar orice apropiere de Germania sau Austria ar fi fost percepută drept o trădare națională. Transilvania era încă sub dominație austro-ungară, iar abuzurile împotriva românilor de acolo erau cunoscute și condamnate în presa din Regat. Mișcările patriotice, precum societatea „Carpații” fondată de Mihai Eminescu, militau pentru unirea tuturor provinciilor românești, inclusiv cele aflate sub stăpânire străină.
În acest context, Carol I și Brătianu au decis că tratatul trebuie păstrat sub tăcere absolută. Doar câțiva miniștri și consilieri apropiați știau adevărul.
„Politica noastră trebuie condusă de un unic și singur simțământ: cel al conservațiunii naționale” — spunea Ion C. Brătianu în acei ani. Pentru el și pentru rege, alianța secretă era o garanție a supraviețuirii într-o regiune dominată de imperii. De altfel, Bismarck și Kaiserul Wilhelm I îl priveau pe Carol ca pe un partener de încredere. Relațiile personale dintre monarhii celor două state au fost esențiale pentru stabilirea acestui pact.
România, între loialitate și oportunism
Tratatul cu Germania și Austro-Ungaria a fost reînnoit de mai multe ori, dar nu a fost niciodată făcut public. Când a izbucnit Primul Război Mondial, România se afla într-o situație imposibilă: tratatul o lega de Puterile Centrale, însă opinia publică și partidele politice cereau intrarea în război alături de Franța și Marea Britanie, adică de Antantă. Carol I ar fi vrut să respecte alianța cu Germania, dar a fost izolat politic — doar P.P. Carp i-a rămas fidel. În cele din urmă, România a ales Antanta, o decizie care avea să ducă la Marea Unire din 1918, dar și la pierderi uriașe de vieți omenești.
Acordul secret din 1883 a fost, pentru istoricii de mai târziu, un exemplu de realism politic. Carol I și Brătianu au înțeles că România nu putea supraviețui doar prin idealuri, ci trebuia să-și joace cu atenție cărțile în marea politică europeană. Tratatul a fost uitat și ascuns multă vreme, dar el marchează începutul unei epoci în care România a încercat — uneori cu succes, alteori cu preț mare — să-și găsească locul între marile puteri.
