Adevărata poveste a procesului care a dus la executarea mareșalului Ion Antonescu. Nu a apucat să-și îndeplinească ultima dorință
Pe 7 mai 1946 a început procesul lui Ion Antonescu, care a fost conducător al României în perioada 1940–1944. În acel moment, Armata Roșie se afla deja pe teritoriul României, iar comuniștii sprijiniți de Moscova se aflau în plină ascensiune.
Ion Antonescu rămâne una dintre figurile cele mai controversate din istoria României. Unii istorici îl acuză de politica antisemită și de alianța cu Hitler, în timp ce alții îl apreciază pentru eforturile sale în reîntregirea teritorială la granița de est.
Născut la 2 iunie 1882 la Pitești, Antonescu a murit la 1 iunie 1946 în Penitenciarul Jilava. În cariera sa militară, a avansat rapid, devenind general și apoi mareșal al Armatei Române, președinte al Consiliului de Miniștri și "conducător" al statului. A fost șef al Statului Major General și ministru al Apărării Naționale.
În perioada regimului carlist, a căzut în dizgrația regelui. A revenit în atenția publicului după pierderile teritoriale din vara anului 1940, când a fost numit președinte al Consiliului de Miniștri și i s-au acordat puteri depline.
A preluat conducerea statului, după ce a abdicat Carol al II-lea
După abdicarea regelui Carol al II-lea, Antonescu a preluat efectiv conducerea statului și a format un guvern împreună cu Mișcarea Legionară. După eliminarea legionarilor, a instaurat un regim autoritar.
La 22 iunie 1941, România s-a alăturat Germaniei în invadarea Uniunii Sovietice, cu scopul de a recupera Basarabia și nordul Bucovinei, pierdute în urma Dictatului de la Viena și Pactului Ribbentrop-Molotov.
În acea noapte, generalul Antonescu a emis ordinul de mobilizare a armatei și a lansat celebrul apel: „Ostași! Vă ordon: Treceți Prutul! Zdrobiți vrăjmașul din răsărit și din miazănoapte. Dezrobiți din jugul roșu al bolșevismului pe frații noștri cotropiți. Reîntregiți la trupul țării glia străbună a Basarabilor și codrii voievodali ai Bucovinei”.
Ce acuzații i s-au adus lui Ion Antonescu
Retinut la 23 august 1944 la ordinul regelui Mihai I, Ion Antonescu a fost transportat și supus interogatoriului în Uniunea Sovietică, apoi repatriat în aprilie 1946 și trimis în judecată de Tribunalul Poporului.
În contextul dosarului "Evenimentele din 23 August 1944" publicat de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, se regăsește declarația lui Anton Dumitrescu, adjunct al comandantului Batalionului de Gardă (1940-1944), care i-a comunicat lui Ion Antonescu arestarea sa. Dumitrescu descrie cum s-au desfășurat evenimentele ce au influențat cursul istoriei românești: "Mareșalul, absorbit de problemele frontului și altele, se întâlnea tot mai rar cu regele, astfel că în noaptea de 22 august, în conformitate cu discuțiile din jur și evident cu informațiile primite de la Cairo, s-a decis ca arestarea, deci ruptura de nemți, să aibă loc în ziua de 26 august 1944 la Palatul din București.
Am primit ordine directe de la rege, care m-a reținut în casă pentru a nu mai avea contact nici cu familia mea, care se afla în incinta palatului. Adjutantul de serviciu era colonelul Ionescu Emilian - generalul Sănătescu, care, în urma discuțiilor cu regele, a hotărât să pună în aplicare lovitura chiar în ziua de 23 august 1944, deoarece multe lucruri s-ar fi putut întâmpla până la data de 26 august 1944. Și s-a întâmplat exact asta. Sănătescu s-a dus la Președinție unde l-a invitat pe Mareșalul I.A. împreună cu vicepreședintele Consiliului de Miniștri și câțiva miniștri importanți la un consiliu restrâns la Palat la ora 17:00.
Între timp, colonelul Dămăcianu, șeful Statului Major la Comandamentul Militar al Capitalei, a sosit la casa regelui. A fost primit imediat de către rege și, după câteva minute, a plecat, comunicându-i acestuia ceea ce urma să se întâmple."
Ion Antonescu a fost acuzat că a promovat "hitlerismul și fascismul", că a instaurat "cea mai aspră dictatură din istoria țării noastre", că a facilitat "intrarea armatelor hitleriste pe teritoriul țării" și a decis "aderarea la Pactul Tripartit", pregătind ulterior agresiunea "împotriva popoarelor din Balcani și împotriva URSS-ului", după care a participat la "cea mai gravă crimă comisă în istoria poporului român, alăturându-se Germaniei hitleriste în agresiunea împotriva popoarelor din Rusia Sovietică, care doreau o colaborare pașnică cu poporul român", plasând țara în stare de război cu Marea Britanie și Statele Unite ale Americii.
De asemenea, Antonescu a fost acuzat că, din motive rasiale, a dispus deportarea populației evreiești din Bucovina, Basarabia și o parte din Vechiul Regat în Transnistria, unde, în cea mai mare parte, au fost executați.
Ulltima lui dorință a fost dată uitării
La data de 17 mai 1946, Tribunalul Poporului l-a găsit vinovat pe Ion Antonescu și i-a aplicat următoarele pedepse: șase condamnări la moarte, două condamnări la închisoare pe viață, trei condamnări la închisoare pe o perioadă de 20 de ani, o condamnare la detenție riguroasă pe o perioadă de 20 de ani și paisprezece condamnări la degradare civică pentru o perioadă de 10 ani, sugerând că, în ciuda severității acestor pedepse, nu a fost considerat suficientă nici măcar pedeapsa capitală.
Ion Antonescu și-a exprimat ultima dorință dorind să fie înmormântat alături de strămoșii săi, iar în timpul execuției a cerut să nu fie legat la mâini și nici la ochi. Cu toate acestea, dorința sa și cea a mamei sale de a fi înmormântat în cavoul familiei la cimitirul Iancu Nou nu au fost îndeplinite, iar corpul său a fost incinerat la Cimitirul „Cenușa”.
