Animalul care își mănâncă partenerul după împerechere. Deși pare un gest ciudat, acest comportament face parte dintr-un ritual natural
În lumea animalelor, comportamentele de împerechere pot fi surprinzătoare, chiar șocante pentru ochiul uman. Unul dintre cele mai notorii exemple este cel al călugăriței, o insectă care a devenit simbolul canibalismului sexual. Femela călugăriță este cunoscută pentru faptul că, uneori, își mănâncă partenerul imediat după – sau chiar în timpul – actului de împerechere. Deși pare un gest crud, acest comportament are o logică naturală, solid ancorată în nevoia de supraviețuire a speciei, scriu cei de la Atlas Geografic.
Mecanism eficient de selecție și supraviețuire
Canibalismul sexual întâlnit la călugărițe nu este un moft al naturii, ci un mecanism eficient de selecție și supraviețuire. După împerechere, femela, mai mare și mai puternică decât masculul, îl poate devora pentru a obține un aport suplimentar de nutrienți. Acest „sacrificiu” contribuie direct la succesul reproducerii: cu mai multă energie, femela poate produce ouă mai sănătoase, într-un număr mai mare.
În plus, cercetările au arătat că femelele care își consumă partenerii au șanse mai mari să depună ouă viabile și să asigure perpetuarea speciei.
Nu toate călugărițele recurg la acest comportament
Deși imaginea femelei călugăriță devorându-și partenerul este adesea prezentată ca un ritual standard, realitatea este mai nuanțată. Canibalismul sexual nu apare la toate exemplarele și nici măcar la toate speciile de călugărițe. În natură, acest fenomen este mai puțin întâlnit decât în captivitate. Explicația este simplă: în habitatul natural, masculul are mai multe șanse să scape după împerechere, având spațiu suficient să fugă și să se ascundă.
În schimb, în condiții controlate – cum sunt laboratoarele sau terariile – masculii nu au aceeași libertate de mișcare, ceea ce crește probabilitatea comportamentului canibalic.
Masculul, o investiție în viitor
Paradoxal, masculul călugăriță nu este doar o „victimă”, ci un contributor valoros la viitorul speciei. Din perspectivă evolutivă, masculul care își încheie viața oferind și material genetic, și hrană este „recompensat” prin șanse mai mari ca urmașii săi să supraviețuiască. Este o formă extremă, dar eficientă, de „investiție parentală”.
Această strategie poate părea lipsită de empatie pentru noi, dar în lumea naturală nu există reguli morale, ci doar adaptări pentru maximizarea succesului reproductiv.
Comportamentul călugăriței continuă să fascineze biologii, dar și publicul larg. Este o dovadă că natura are metode proprii – adesea brutale – pentru a asigura continuitatea speciilor. În același timp, ne reamintește că viața sălbatică funcționează după reguli diferite față de cele umane, cu o logică bazată pe supraviețuire, nu pe empatie.
Călugărița nu este singura specie în care se întâlnește canibalismul sexual. Fenomenul apare și la păianjeni, pești sau scorpioni. Însă ea a devenit simbolul acestui comportament bizar, tocmai pentru dramatismul și impactul gestului.
În cele din urmă, călugărița ne oferă o privire nefiltrată în „legea junglei”: dură, eficientă și surprinzătoare.
