Animalul unic pe care îl vezi o dată în viață! E cel mai sinistru din lume și se spune că aduce ghinion
Pare că nu provine din lumea aceasta datorită aspectului său ieșit din comun! Este unul dintre cele mai ciudate animale din lume, iar abilitățile sale sunt pe măsură!
Animalul cu nasul stelat
Vorbim despre cârtița cu nasul stelat! Potrivit Smithsonian Magazine aceasta locuiește în mlaștinile și zonele umede din estul SUA și Canada, și atinge aproximativ dimensiunea unui șobolan atunc când ajunge la maturitate. Acest animal este orb și se hrănește cu insecte, viermi și pești mici.
Lucrul care iese în evidență este desigur, aspectul său absolut ciudat, dominat de botul său ultrasensibil cu 22 de tentacule, numit stea. Acest bot, folosit pentru a vâna și a prinde prada, are peste 100.000 de terminații nervoase împachetate într-o zonă cu un diametru de aproximativ 1 cm, ceea ce îl face unul dintre cele mai sensibile organe tactile existente la un animal.
Potrivit aceleași surse, o echipă de biologi și neuroștiințifici de la UC Berkeley și Universitatea Vanderbilt au examinat activitatea „stelei" cârtiței la nivel molecular pentru a afla cum transmite nasul său stelat informații către creierul animalului. Una dintre cele mai interesante descoperiri ale echipei este că steaua este relativ săracă în neuroni sensibili la durere, dar extrem de bogată în neuroni special adaptați pentru a fi sensibili la atingere.
Fiecare dintre cele 22 de tentacule ale stelei prezintă în jur de 25.000 până la 30.000 de organe senzoriale mici, în formă de dom, care acoperă suprafața fiecărei raze nazale.
Acești receptori tactili - cunoscuți sub numele de organele lui Eimer - se găsesc doar la cârtițe. În cazul cârtiței cu nasul stelat, organele au mai mult de 100.000 de terminații nervoase sensibile la atingere.
Prin contrast, o mână umană întreagă conține aproximativ 17.000 de fibre tactile (care sunt analoge organelor lui Eimer), dar steaua cârtiței este mai mică decât un vârf de deget uman.
Unul dintre autorii studiului, Kenneth Catania, cercetător în neuroștiințe la Vanderbilt, a studiat acest animal ciudat timp de peste două decenii și a sugerat anterior că, pentru cârtiță, informațiile senzoriale pe care le primește de la steaua sa seamănă cel mai mult cu informațiile vizuale pe care le primim de la ochii noștri. Adică, așa cum lumea noastră este definită în mare măsură de stimuli vizuali, cea a cârtiței cu nasul înstelat este definită cel mai direct de atingere.
Ca dovadă, el indică faptul că creierul cârtițelor este organizat spațial în jurul semnalelor tactile provenite de la stelele lor, în același mod în care creierul nostru este aranjat în jurul informațiilor vizuale generate de ochi. Neocortexul lor - straturile exterioare ale fiecăreia dintre emisferele creierului - prezintă o hartă a nervilor care corespunde spațial cu datele provenite de la fiecare dintre razele stelei. Altfel spus, regiunea creierului care se potrivește cu o anumită rază corespunde regiunii care se potrivește cu următoarea rază. Cortexul nostru vizual este aranjat în același mod.
Utilizarea stelelor de către cârtițe seamănă, de asemenea, cu modul în care noi (și multe alte mamifere) ne folosim ochii pentru a înțelege mediul înconjurător. Atunci când Catania și alți cercetători au filmat comportamentul cârtițelor, au descoperit că, atunci când intrau în contact cu un obiect de interes, cârtițele începeau imediat să îl sondeze rapid cu cele mai mici raze ale lor (cele două care atârnă în centrul de jos al stelei).
Acest lucru este similar cu modul în care primatele folosesc vederea, bazându-se pe mișcări scurte și rapide ale ochilor, astfel încât fovea centralis - partea centrală, cu cea mai mare rezoluție a ochiului - să poată discerne detaliile vizuale. Practic, în loc să vadă lumea cu ochii, cârtița cu nasul stelat, oarbă din punct de vedere funcțional, aparent „vede" mediul său subteran cu ajutorul botului.
