Apariție deosebită în Gorj! Un animal rar, filmat în miez de noapte: „Unul dintre cei mai scumpi la vedere”

Un animal superb a fost surprins de o cameră de monitorizare a faunei într-o pădure din Parcul Naţional Defileul Jiului, din cadrul Romsilva. Experții au împărtășit imaginile cu acest animal superb în mediul online, alături de informații despre această specie din ce în ce mai rară.

Un râs a fost surprins de către camerele de luat vederi din Parcul Naţional Defileul Jiului, din cadrul Romsilva. Acesta este unul dintre cele mai rare animale din această zonă, iar imaginile cu animalul au fost postate în mediul online, unde au atras imediat atenția internauților.

Numai patru exemplare de râși există în Parcul Naţional Defileul Jiului, iar chiar și angajații acestei instituții nu se întâlnesc prea des cu cele patru feline spectaculoase.

Un râs a fost surprins într-o pădure din România

„Râșii, cele mai mari feline din Europa, au auzul și mirosul foarte fin, dar și o vedere foarte bună, inclusiv nocturnă, când de multe ori ies la vânătoare. Se deplasează fără zgomot și atacă prada pe neașteptate, putând face salturi mari. Râșii sunt discreți și greu de observat în libertate”, a scris Romsilva în postarea făcută pe Facebook.

Din fericire, râșii din acest parc au parte de suficientă hrană, așa că pot continua să se dezvolte armonios în mediul lor natural. Numai patru exemplare de râși ar exista în parcul național, iar chiar și angajaților le este greu să întâlnească aceste animale.

Este cea mai mare felină din Europa

Râșii sunt cele mai mari feline din Europa și sunt cunoscuți pentru faptul că au un auz foarte fin și o vedere ageră, mai ales pe timp de noapte. Aceste animale se deplasează fără să facă prea mult zgomot și pot face salturi mari pentru a-și surprinde hrana.

Parcul Naţional Defileul Jiului este doar unul dintre cele 22 de parcuri naturale și naționale administrate de către Romsilva. Acest loc superb are o suprafață de aproximativ 11.000 de hectare și se întinde de-a lungul județelor Gorj și Hunedoara.

Iar acum, în acest loc de o frumusețe rară, a fost surprinsă și cea mai mare felină din Europa, un râs.



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Targul de Craciun din Iasi, foto Facebook jpg
bloc vechi jpg
sua  nghetata jpg
catalin drula facebook jpg
pensie, foto shutterstock jpg
Vot 7 decembrie Capitala 1 Inquam Photos / George Călin
tren ai marea britanie bbc jpg
basescu vot inquam jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net