Ce animal a fost „cel mai bun prieten al omului” înainte de apariția câinilor. Ce au descoperit oamenii de știință
Oamenii de știință tind să creadă că un alt animal a fost „cel mai bun prieten al omului” înainte de domesticirea câinilor și pisicilor. Aceasta este o ipoteză în lucru, bazată pe dovezi arheologice, dintr-un sit funerar din Patagonia.
Un studiu recent, publicat în Royal Society Open Science, sugerează că strămoșii noștri ar fi avut ca prime animale de companie vulpile, cu mult timp înainte să apară câinii. Analiza resturilor scheletice vechi de 1.500 de ani dintr-un sit funerar din Patagonia sugerează că Dusicyon avus, cunoscut și sub numele de lupul din Insulele Falkland, era un „companion valoros pentru vânătorii-culegători”.
Oasele de vulpe dispărută din Argentina de la vechiul loc de înmormântare sugerează că animalul ar fi fost păstrat de oameni ca animal de companie. De asemenea, cercetătorii spun că lipsa urmelor de tăieturi pe oase sugerează că D. avus nu a fost vânat de oameni pentru hrană. Echipa susține că rezultatele reprezintă „un caz unic” de parteneriat între un om și o vulpe sălbatică din America de Sud.
„Există mai mulți factori care au dus la identificarea vulpii noastre ca fiind un companion sau un animal de companie, mai degrabă decât ca parte a dietei oamenilor. Niciunul dintre oasele animalului nu prezintă urme de tăieturi, ceea ce sugerează că individul nu a fost mâncat. Specimenul a fost îngropat într-un loc de înmormântare uman, împreună cu alte 21 de ființe umane. Aceasta este o descoperire foarte rară și neobișnuită și sugerează că, probabil, a avut o semnificație personală.
Dusicyon avus a dispărut în urmă cu aproximativ 500 de ani
În cele din urmă, dieta sa seamănă mai degrabă cu cea a oamenilor îngropați în sit decât cu cea a canidelor sălbatice, inclusiv Dusicyon avus tipic. O astfel de asemănare a dietei sugerează că fie a fost hrănit de vânătorii-culegători, fie s-a hrănit cu resturile din bucătărie”, a declarat autorul studiului, Dr. Ophelie Lebrasseur, de la Școala de Arheologie a Universității din Oxford, potrivit Independent.
D. avus ar fi avut o masă corporală de aproximativ 10 până la 15 kg, adică aproximativ cât un ciobănesc german, și ar fi trăit în diverse zone deschise, cu ierburi și arbuști joși, în mari părți ale Americii de Sud, inclusiv în Brazilia, Uruguay și Argentina.
Experții spun că rămășițele vulpii îngropate alături de oameni sunt de dinaintea sosirii câinilor domestici în Patagonia, care a avut loc cu aproximativ 700-900 de ani în urmă, iar apariția lor ar fi contribuit la dispariția D. avus în urmă cu aproximativ 500 de ani, deși motivele dispariției sunt neclare. Și dacă aceste vulpi ar fi fost bune animale de companie rămâne, de asemenea, încă necunoscut.
„Este posibil ca unii indivizi să fi fost mai puțin speriați de oameni, ceea ce ar fi facilitat dezvoltarea unei legături mai strânse, dar nu putem confirma acest lucru în prezent. Credem totuși că găsirea unui specimen de Dusicyon avus cu o relație atât de strânsă cu comunitatea de vânători-culegători este foarte rară și foarte interesantă și reprezintă un caz unic de parteneriat între oamenii și vulpile sălbatice din America de Sud”, a adăugat Dr. Ophelie Lebrasseur.
