Cea mai grea bicicletă din lume. Cântărește 2.177 de kilograme

Cea mai grea bicicletă din lume. Cântărește 2.177 de kilograme

Probabil că ați mai văzut modele de biciclete neobișnuite, doar au apărut și cele zburătoare, dar cu siguranță nimic nu se compară cu Kleine Johanna. Construită aproape în întregime din fier vechi de către Sebastian Beutler din Köthen, un oraș din regiunea Saxonia-Anhalt, Kleine a fost recunoscută ca fiind „cea mai grea bicicletă din lume” de Record Institute for Germany (o versiune națională a Cărții Recordurilor Guinness).

Cea mai grea bicicletă din lume, construită de Sebastian Beutler (foto: Facebook)
Cea mai grea bicicletă din lume, construită de Sebastian Beutler (foto: Facebook)

Sebastian Beutler din Köthen, Germania, creează de foarte mult timp vehicule din fier vechi. Încă de când era copil a încercat să își construiască propria bicicletă ca hobby, mai târziu devenind o pasiune. În 2011, el s-a îmbolnăvit grav și a încercat să compenseze faptul că nu mai poate avea o „viață normală de lucru” construind tot felul de mașini metalice spectaculoase.

Bicicleta cântărește aproximativ 2.177 de kilograme (foto: Facebook)
Bicicleta cântărește aproximativ 2.177 de kilograme (foto: Facebook)

A construit-o în trei ani

Așa a luat naștere Kleine Johanna, cea mai grea bicicletă din lume. Cântărește aproximativ 2.177 de kilograme, măsoară 5 metri lungime și are aproape 2 metri înălțime, 35 de trepte de viteză înainte și 7 trepte de marșarier. Poate fi pedalat în mișcare de o singură persoană, dar poate tracta și până la 15 tone, fără probleme.

Sebastian a lucrat trei ani pentru a construi bicicleta la atelierul său și estimează că a muncit în jur de 2500 de ore la proiect. Chiar dacă familia și prietenii săi au încercat să-l facă să nu mai lucreze la el, bărbatul nu i-a ascultat, iar astăzi este mândrul proprietar al celei mai grele biciclete din lume, conform OddityCentral.

În ceea ce privește viteza, germanul nu a dezvăluit viteza maximă a bicicletei, dar are în schimb în dotare un motor încorporat special pentru alimentarea alternatorului care încarcă telefonul mobil al utilizatorului. De asemenea, vara viitoare, Sebastian ar dori să meargă în vacanță la Marea Baltică pentru prima dată cu creația sa - o plimbare de 389 de kilometri care estimează că îi va lua aproximativ o lună pentru a o finaliza.

În prezent, Sebastian Beutler prezintă 18 vehicule pe site-ul său - cele mai multe dintre ele construite din fier vechi și nu sunt de vânzare.

  Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!    



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
Știrea momentului în România www.stirilekanald.ro
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Autobuze STB FOTO PMB jpg
vremea octombrie 2023 1280x720 jpg
woman working with finances table laptop smartphone money notepad clock jpg
perne pexels jpg
mic dejun jpg
vlad pascu 4cf74d81 jpg
mihaela bilic facebook jpg
image png
image
image