Cea mai importantă trăsătură a românilor! Ce au observat doi chilieni după aproape 19 ani petrecuţi în țara noastră
Doi chillieni care consideră România a doua casă au numai cuvinte de laudă pentru țara noastră care le-a oferit un viitor mai bun. Care este cea mai importantă trăsătură a românilor?
Doi chillieni au făcut din România casa lor
România este recunoscută pentru ospitalitatea sa și nu de puține ori ne-am arătat generoși și sufletiști cu popoarele care au căutat un refugiu la noi în țară. De asta au avut parte și mii de chilieni care au venit în România în anii ’70 după lovitura de stat condusă de Augusto Pinochet. Potrivit unui reportaj realizat de agenţia Agerpres la Santiago de Chile, doi dintre acești chillieni care au făcut din România noua lor casă, sunt și acum recunoscători pentru tot ajutorul primit, la jumătate de secol de la acele evenimente. Este vorba despre doi prieteni de-o viață Patricia Carrasco şi Heraldo Bastidas, care acum au 69 de ani, respectiv 75 de ani și care au trăit în țara noastră aproape 19 ani. Deși după plecarea lui Pinochet de la putere, cei doi s-au întors acasă, aceștia au păstrat în inima lor țara noastră și nu de puține ori au revenit în vizită.
România a reuși atunci să le ofere ce propia țară nu a putut la momentul respectiv. Heraldo Bastidas a venit în România în 1974, era student în anul II la Facultatea de Inginerie. Ulterior a urmat cursurile facultății de la Iaşi de unde a ieşit inginer, cu specialitatea Tehnologia Construcţiilor de Maşini. Tot ce știa despre România erau tractoarele universale.
„Am plecat din Chile cu bilet dus-întors spre Peru. Aşteptam ca după trei luni să se liniştească lucrurile în ţară, dar mi-au zis că nu mă pot întoarce pentru că aici mă caută militarii, aşa că a trebuit să plec. Am mai stat patru – cinci luni şi am întrebat la foarte multe ambasade dacă ne dădeau azil politic. Am fost între Anglia şi România. Şi am zis: hai să vedem socialismul real şi m-am dus acolo. Spre surpriza mea a fost cea mai bună alegere. Am ajuns în luna iunie, când era totul înflorit, frumos în Bucureşti”, îşi aminteşte chilianul.
După facultate a trebuit să primească repartiție, iar atunci a ales să rămână la Iași pentru că se considera din tot sufletul moldovean. A lucrat 12 ani în Combinatul de utilaj greu din Iaşi, și poartă chiar și acum insigna pe fond galben inscripţionată “Fortus”, fiind mândru de ea. Ulterior în 1992 s-a întors în Chille unde a devenit profesor universitar. Despre România spune că a fost primit cum nu se poate mai bine, deși a fost singurul străin de la combinat. Acesta vede România ca pe o mătușă care îți oferă ceea ce mama nu poate.
„Toată lumea m-a primit foarte bine. Este cartea “Cel mai iubit dintre pământeni”. Eu sunt cel mai iubit dintre ieşeni, cel puţin. Numai mulţumire pentru poporul care pe vremea aceea avea multe lipsuri, dar masa a fost plină întotdeauna. Românul dă străinului şi ce nu are, doarme pe jos, iar musafirul pe pat. E ceva deosebit”, spune Heraldo Bastidas, potrivit sursei citate.
„Pentru mine România este a doua ţară”
Și în cazul Patriciei lucrurile s-au întâmplat minunat. Viața sa a luat o turnură pozitivă, atunci când a ajuns pe meleagurile noastre la doar 19 ani alături de soțul său, în 1974. Într-un an de zile a reușit să învețe limba română și a ales să studieze piscicultura la Facultatea de piscicultură, aceasta provenind din Valparaiso, un oraș port din Chille. Aceasta a născut aici doi copii ce poartă nume românești, cât și spaniole Smaranda Patricia şi Răzvan Alfonso. Femeia a revenit în Chile în 1989, iar în România s-a mai întors o singură dată când a sărbătorit 40 de ani de la absolvirea facultății.
„Pentru mine România este a doua ţară. Mi-a dat tot ce nu am putut să am aici. Pentru mine, România este foarte importantă pentru tot ce sunt eu, pentru ce sunt copii mei. Am avut posibilitatea să aplic tot ce am învăţat în România şi să fac ce am vrut, ce am visat mereu. Cred că este cel mai frumos lucru ca cineva să poată munci în domeniul pe care şi-l doreşte, ceea ce a visat. Am fost foarte fericită în România, dar ştiind mereu că o să mă întorc acasă, la mama, la familie”, a povestit Patricia.
