Cine a fost doamna Velica, amanta blondă a lui Mihai Viteazul. Ce s-a ales de ea, după asasinarea acestuia

Mihai Viteazul este, fără doar și poate, unul dintre cele mai importante nume ale istoriei noastre, iar indiferent cât de mult ne place, sau nu, istoria, cu toții vom putea să spunem câteva cuvinte despre viața acestuia. Însă un detaliu pe care doar foarte puțini români îl știu este că domnitorul avea o amantă, pe doamna Velica.

Cei doi s-au cunoscut în 1595
Cei doi s-au cunoscut în 1595

Chiar dacă Mihai Vitezul era căsătorit cu doamna Stance, Velica a fost marea lui pasiune. Cei doi s-au cunoscut în anul 1595, după bătălia de la Călugăreni, când domnitorul a fost invitat la Alba Iulia. Acolo, el a fost primit cu onoruri regale de către Sigismund Báthory, iar, cu această ocazie, Mihai Vitezul a cunoscut-o și pe Velica, fata logofătului Ion din Piteşti şi a doamnei Stana. Aceasta din urmă era, la rândul ei, fiica voievodului Mircea Ciobanul şi a doamnei Chiajna.

Pe linie maternă, doamna Velica era înrudită cu nume importante din istoria noastră, cum ar fi Basarabii și Mușatinii, cât și cu personalități precum Vlad Țepeș și Ștefan cel Mare. La momentul în care ea și Mihai Vitezul s-au cunoscut, Velica era stabilită în Transilvania, fiind măritată cu omul de încredere al lui Sigismund Báthory, italianul Fabio Genga.

Amanta necunoscută a lui Mihai Viteazul

În anul 1600, Mihai Viteazul revine în Alba Iulia, iar odată cu această ocazie, el se afișează cu doamna Velica în public și chiar cere tuturor să i se închine „ca unei domniţe ce era şi ca unei doamne care ar putea fi”. Mai mult decât atât, încă din anul 1599, ea folosea titlul obișnuit al soțiilor de voievod, „Gospodja Velica”, adică Doamna Velica.

În plus, pe sigiliul personal al acesteia figura și pajura valahă, iar Mihai Viteazul o aduce pe Velica la Târgoviște, împreună cu soțul ei, care nu putea face nimic în această situație. Nici chiar în ziua de astăzi nu se știe dacă Mihai dorea să divorțeze de doamna Stanca pentru a se căsători cu Velica, iar după asasinarea lui, doamna Velica își pierde complet urma în istorie.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Harry serios, Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
somn pexels jpg
autostrada 5 jpg
cristela georgescu instagram jpg
oameni fericiti jpg
Orhidee roz jpg
demolare gara velenta oradea 01112024 1 jpeg
Nichita Stanescu jpg
Banner Târg Crăciun
image
actualitate.net
image
actualitate.net