Cine a fost „femeia fatală” care a dus la sfârșitul a doi celebri poeți români: „Mizerabilo, omori toţi oamenii mari ai ţării!”
La începutului secolul XX, lumea literară a fost luată cu asalt de povestea de dragoste a unui triunghi amoros format din doi prieteni, poeţii Ştefan Octavian Iosif şi Dimitrie Anghel, şi Natalia Negru, o scriitoare aspirantă, care a ajuns să plângă la căpătâiul fiecăruia, chinuită de vina că le-a adus sfârșitul.
La 1 august 1916, Liviu Rebreanu termina schiţa detaliată a unui nou roman. Și, în ciuda faltului că a hotărât să abandoneze „Şarpele“, un volum a cărui acţiune ar fi trebuit să aibă în centru povestea tragică de dragoste a trei tineri pe nume Alina, Miron şi Urban, un lucru e cert: povestea era inspirată de o situaţie reală. Mai exact, de un triunghi amoros format din tineri scriitori promiţători, care făcuse mare vâlvă în presa vremii de dinainte de Primul Război Mondial. Este vorba despre poeţii Şt. O. Iosif şi Dimitrie Anghel, şi scriitoarea Natalia Negru.
Începuturile tumultoasei poveşti de iubire se găsesc în vremea în care Natalia frecventa neobosită biblioteca Fundaţiei „Carol I“, unde fusese numit un nou custode, Ştefan Octavian Iosif, pe când era studentă la Litere şi visa să ajungă scriitoare. La acea vreme, bărbatul avea 29 de ani şi era una dintre marile speranţe ale literaturii române, bucurându-se de sprijin din partea marilor personalităţi ale vremii.
S-a căsătorit cu Ștefan Octavian Iosif
Nataliei i-a fost cu neputinţă să-l ignore pe Iosif, dar scriitorul nici n-a sesizat insistentele priviri albastre ale studentei, asta până când aceasta și-a făcut curaj şi, alături de fişa prin care cerea o nouă carte, i-a înaintat într-o zi custodelui şi un bilet pe care notase câteva versuri în care-şi mărturisea pasiunea.
La început, cei doi puteau fi surprinşi adesea în ipostaza de profesor şi învăţăcel, ea aducându-i versurile pe care le compunea pentru ca el să le corecteze, însă, ușor, ușor, întâlnirile s-au mutat în afara bibliotecii.
Astfel, în vara anului 1904, Natalia Negru şi Ştefan Octavian Iosif s-au căsătorit la Buciumeni, satul natal al studentei. Dar nu a avut loc și o nuntă, asta datorită situației financiare nu prea bune a poetului şi care spera la o slujbă mai bine plătită la momentul începerii noii vieţi de familie. Și totuși, la un an de la căsătorie, cuplul era plin de amărăciune din pricina lipsei banilor, fiind nevoiți să locuiască separați: Natalia, acasă, sub ocrotirea financiară a părinţilor, iar Ştefan, la Bucureşti, legat de muncă.
Tot despărţiţi îi găseşte şi momentul naşterii fiicei lor, Corina, când poetul deplânge în scrisori încă o dată situaţia financiară precară și dorul pentru cele două: „Până sâmbătă, când sper cu ajutorul lui Dumnezeu să vă strâng în braţe şi să vă sărut până m-oi sătura, până atunci, nu ştiu cum aş face să treacă vremea mai repede. Mi-e nesuferit Bucureştiul şi mi-e urâtă casa pustie, şi numai la voi e liniştea şi fericirea şi bucuria mea”.
Datorită lipsurilor și relației la distanță, stabilitatea cuplului începe să se clatine. Natalia începe să devină din ce în ce mai distantă de poet, iar el, suferind de dor, se destăinuie prietenilor săi, printre care şi Dimitrie Anghel, alintat de critici „poetul florilor“, pe care îl cunoscuse în 1900, când erau la studii la Paris.
La 11 noiembrie 1910, Iosif a primit o altă lovitură: Natalia a început deja acțiunea divorțului. Curând după aceea, ea a plecat, împreună cu fiica lor, la Paris pentru îngrijiri medicale. De acolo, în noaptea de Revelion, a apărut o rază de speranță în relația dintre cei doi. Natalia îi răspunde lui Iosif la o scrisoare, în care el își declara cu disperare dorințele de a le vedea pe ea și fiica lor. Emoționată până la lacrimi, îl roagă să vină să o vadă ca să se poată bucura împreună de cel puțin o lună de pace și fericire. Dar soarta nu i-a dat lui Iosif o șansă. Nu avea suficienți bani să se urce în tren, așa că invitația soției sale a rămas fără răspuns. În schimb, în fața ei a apărut Dimitrie Angel.
Natalia și Dimitrie s-au întors în calitate de cuplu
De la Paris, Natalia și Dimitrie s-au întors în calitate de cuplu, dar nu este clar dacă relația lor a început acolo sau începuse la București. Următorul pas a fost să i se confeseze prietenului său, a cărui sănătate s-a deteriorat din cauza unei boli. Anghel nu părea că are remușcări, ci în schimb, plin de energie, l-a provocat pe Iosif la un duel pentru mâna Nataliei. Tăcut din fire, Iosif a refuzat să se confrunte și s-a retras, acceptând un divorț. Sentința a fost pronunțată la 21 iunie 1911, în favoarea soției reclamante, care a indicat prin scrisorile soțului ei că acesta a părăsit locuința conjugală, „o insultă destul de gravă pentru reclamantă”.
Ajuns bărbat divorțat, pe Ştefan Octavian Iosif l-au cuprins singurătatea, boala şi dependenţa de alcool. A mai aflat și că suferă de sifilis. În dimineața zilei de 22 iunie 1913, la Spitalul Colţea unde se internase, acesta s-a stins din viață în urma unei congestii cerebrale. Conform lui Călinescu, printre cei care l-au condus pe ultimul drum, s-a numărat şi Natalia, care n-a reuşit să treacă neobservată, fiind jignită de oamenii care știau de aventura ei cu Dimitrie Anghel şi care nu o lăsau să-şi uite păcatele.
„Mizerabilo, care omori pe toţi oamenii mari ai ţării!“, i-a strigat din mulțime o admiratoare a poemelor lui Iosif atunci când a văzut-o.
Și totuși, au existat și voci care au susţinut că Natalia n-ar fi ajuns la înmormântare, fostul său soţ fiind îngropat la numai o zi distanţă de la trecerea în neființă, iar cel care o înștiințase ar fi fost tatăl poetului, Ştefan Iosif, care i-ar fi transmis că ultimele gânduri ale fiului său ar fi fost îndreptate către ea şi fiica lor, scria, în 2016, în articolul „Un triunghi amoros tragic“, profesorul Gheorghe Glodeanu.
Amândoi erau măcinați de gelozie
În acelaşi an în care ea a divorţat de Iosif, s-a căsătorit cu Dimitrie Anghel, care îi promitea stabilitatea mult visată, plătindu-i inclusiv cheltuielile de divorţ şi promiţându-i câştigarea unei sume generoase dintr-un proces aflat pe rol. Însă, fericirea cuplului nu a durat prea mult, ambii fiind măcinaţi de gelozie. Natalia îl dorea pe poet numai pentru ea, aşa că îi cerea să mai rărească ieşirile cu prietenii, sau să-şi modifice poemele de dragoste mai vechi, „din care m-a obligat să scot părul blond şi ochii albaştri, sub cuvânt că aş fi avut un mare amor pentru o damă blondă“.
Iar ce a pus capăt pentru poet a fost atunci când Natalia a văzut o cheie diferită de cea a casei care căzuse din buzunarul soțului. Îl acuză că e de la uşa unei camere de hotel unde s-ar vedea cu o altă femeie, astfel că Anghel a fost nevoit să o ducă într-unul din birourile de la Casa Şcoalelor, unde devenise referent, pentru a-i dovedi că acolo se potrivea cheia.
După această întâmplare, soluţia nu mai era decât una – divorţul. Și chiar dacă cei doi s-au apucat să redacteze cererea care trebuia depusă la tribunal, la doar câteva zile după, Lovinescu îi surprinde pe cei doi soţi, radiind de fericire, pe Calea Victoriei. „Zării o pereche tânără, fericită, plutind ca într-o apoteoză, braţ la braţ, pe Calea Victoriei... Era Anghel cu nevastă-sa. Cum mă văzu, el întoarse grăbit capul într-o vitrină, iar femeia fatală mă fulgeră cu o privire de ură. Am înţeles încă o dată înţelepciunea poporului ce te îndeamnă să nu-ţi vâri niciodată degetul între copac şi scoarţă“, descria criticul literar în „Memorii”, relatează Adevărul.ro.
Dar limita răbdării soțului ajunseseră la limită, așa că își încuia nevasta în casă zile în şir, acoperindu-i ferestrele, lăsând-o să vadă numai lumina becului, și începuse să îi vorbească despre alte relaţii pe care le-ar fi avut, însă Natalia nu ştia dacă erau lucruri reale sau vorbe menite numai să o chinuie.
Dimitrie Anghel a decedat la vârsta de 42 de ani
În toamna anului 1914, un nou scandal a zguduit casa Tecucel a soţilor Anghel. El începe să-i vorbească din nou despre alte femei din viața lui, iar ea amenință că va rupe relația luându-și verigheta de pe deget. „Dacă faci un pas te împuşc!”, a fost o amenințare pe care Natalia a ignorat-o. Extrem de enervat de atitudinea provocatoare a soției sale, Dimitrie a tras un glonț în fereastră, dar glonțul a ricoșat în marginea patului metalic, lovind-o în fesă pe soția sale. Șocat de incident, Anghel nu s-a gândit de două ori și s-a împușcat în piept.
„Impresionabil cum era, a crezut ca m-a omorât, de aceea glonțul următor şi l-a tras în piept“, scria, ani mai târziu, Natalia.
Cei doi reușesc să scape cu viață, iar poetul, imobilizat la pat, este măcinat de remușcări. Pe 13 septembrie 1914, 2 săptămâni mai târziu, după ce îşi smulge bandajele de pe piept, Anghel moare, la vârsta de 42 de ani, de septicemie. La fel ca Iosif, ultimele sale gânduri se îndreaptă tot către femeia iubită.
Natalia Negru a trăit aproape jumătate de secol după înmormântarea celui de-al doilea soț. Însă, necazurile nu au părăsit-o. De îndată ce l-a îngropat pe Anghel, a trebuit să se pregătească din nou pentru o altă înmormântare. La 13 septembrie 1916, fiica ei și a lu Iosif a murit la București, lovită de o schijă în urma unui bombardament german.
Urmărită de stigmatul femeii fatale
După moartea Corinei, Natalia va locui alternativ la Tecucel şi Tecuci. Va continua să scrie, să publice în reviste precum „Rampa”, „Adevărul Literar și artistic” şi „Universul literar”, după care va înfiinţa şi un cămin cultural la Buciumeni – Fundația „Corina şi Şt. O. Iosif”. De asemenea, va traduce în limba română marii scriitori ai literaturii universale, de la Mérimée ,la Maeterlink și Andersen. Lipsită de vinovăție, așa cum a descris-o George Călinescu, Natalia Negru încă purta pe atunci un stigmat greu, cel al femeilor fatale, mulți reproșându-i pierderea celor doi poeți de la care erau aşteptate mari capodopere ale literaturii române. Natalia Negru s-a stins din viață pe 2 septembrie 1962, la Tecuci, la vârsta de 79 de ani.
