Ela Crăciun, studentă la Facultatea de Psihologie, dar cu gândul la Medicină! “M-a susținut să nu renunț!”

După numeroase certificări în zona de coaching, Ela Crăciun a considerat că este momentul oportun să facă un nou pas în carieră sa și să devină, oficial, studentă a Facultății de Psihologie, unde spre bucuria întregii familii, celebra mămică a intrat a patra pe listele de admitere.

Este mamă a trei copii, bloggeriță, autoare a trei volume de succes, prezentatoare tv și are 41 de ani, însă nimic nu stă în calea dezvoltării sale personale și profesionale. 

Este o fire ambițioasă

Chiar dacă și-a dorit la un moment dat să urmeze cursurile Facultății de Medicină, prezentatoarea TV a rămas cumva în aceeași zonă. De ce, a explicat chiar ea pentru Click!

Mi-am dorit de când mă știu să urmez facultatea de medicină. Cumva se poate spune că am rămas în domeniu, pentru că emisiunea mea e și despre informații medicale, discut mereu cu medicii pentru cărțile mele, sunt informată despre tot ce e nou și de ajutor în domeniu acesta, în special când vine vorba de creșterea copiilor. Cu toate astea dorința mea a fost mereu aceea de a face Medicina. Și avem un medic în familie. Sora mea a reușit și sunt tare mândră de ea. Tot ea a și fost care m-a susținut să nu renunț la gândul de a face Facultatea de Psihologie, pe care de ani buni îmi doream să o urmez”, ne-a spus Ela Crăciun.

,,Acum, mai mult ca niciodată vreau să încurajez toate femeile să nu renunțe atunci când își doresc ceva cu ardoare. Mai bine regreți că ai făcut un lucru, decât să știi că ai permis ca totul să rămână doar un vis. Există mereu soluții, trebuie doar să ne iubim suficient și să îndrăznim să le căutăm”, a mai completat vedeta, care a fost extrem de fericită atunci când a aflat că a fost admisă a patra pe listă la Psihologie.

,,M-am simțit din nou ca la 19 ani când am deschis mailul de confirmare și am văzut că eram a patra pe listă. Sunt entuziasmată pentru acest nou drum, dar care totuși nu îmi e deloc străin. Simt că e cel mai bun moment, că mi-am găsit locul și scopul. Sunt mândră de mine că mi-am urmat intuiția. Acesta este un reminder și pentru voi că nu e niciodată prea târziu să vă urmați visurile”, declara Ela Crăciun la aflarea veștii, pe contul său oficial din social media.

A obținut de curând o importantă certificare și a devenit coach de parenting conștient, în urma absolvirii cursurilor celebrei doctor Shefali, unul dintre cei mai cunoscuți experți în coaching și importanți psihologi specializați în creșterea copiilor din SUA. Avea la activ deja o certificare în coaching obținută la unul dintre cele mai prestigioase cursuri din Israel, însă a simțit nevoia să obțină totul și va începe în curând studiile în psihologie.

,,Este un domeniu care mă pasionează. Am făcut cursurile de coaching din Israel și pe cele din America, pentru că mi-am dorit să aprofundez acest subiect și să mă informez constant. În primul rând pentru mine am ales să fac această facultate. Vreau eu să mă dezvolt, să fiu cea mai bună versiune a mea pentru mine, copiii și familia mea. Am vrut de anul trecut să fac acest pas și cumva aproape renunțasem, însă după o discuție cu sora mea, ea a fost cea care m-a convins să fac acest pas. Aș fi vrut să fac și eu alături de sora mea medicina acum câțiva ani și cumva am rămas cu o dorință neîmplinită, pe care mă bucur să o pot materializa acum sub forma Facultății de Psihologie”, declară Ela Crăciun despre ce a motivat-o să facă acest pas acum. 

Se împarte de minune între joburi și viața de mamă cu trei copii

Cu un program extrem de încărcat, în care zilnic trebuie să jongleze cu succes printre sărcinile cu care vine la pachet viața de familie, în care statutul de mamă a trei copii este unul extrem de provocator și viața profesională, unde pe lângă carieră sa TV, Ela Crăciun este mereu o prezență activă în mediul online, devine din ce în ce mai clar de ce ea este cunoscută publicului și ca „super mom”.

,,Familia mea mă susține în orice aș face. Sunt convinsă că această facultate mă va ajuta foarte mult și pe plan profesional, pentru că întotdeauna m-am considerat responsabilă față de comunitatea care mă urmărește pentru informații și consiliere. Mai mult decât atât, toate workshop-urile mele online și programele de coaching vor căpăta acum o altă dimensiune, iar eu așa cum mi-am dorit dintotdeauna voi fi din ce în ce mai bună la ceea ce fac”, concluziona Ela Crăciun.

Cu siguranță aceasta nu va fi ultima surpriză cu care Ela Crăciun își va surprinde fanii, însă cert este că dorința sa de a se dezvolta constant, o va propulsa mereu către noi aventuri și capitole incitante atât în carieră cât și în viața sa de familie.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Camilla Foto profimedia (5) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
banner vlad gherman png
IOnela Prodan și Anamaria Prodan
Banner Monica Bârlădeanu
kate winslet jpg
banner claudia patrascanu png
dana rogoz 1 1 webp
naomi campbell getty jpg
banner magdalena chihaia png
image
actualitate.net
image
actualitate.net