Cine a fost Olga Khokhlova, prima soție și muza lui Pablo Picasso. Celebrul pictor era cu zece ani mai mare decât ea

Artistul Pablo Picasso a avut o relaţie complicată cu femeile. Iubirile pictorului au fost multe și puternice. A avut două soții și șase amante și s-a căsătorit ultima oară la aproape 80 de ani. Cum și-a cunoscut, însă, Pablo Picasso prima soție? Povestea balerinei Olga Khokhlova.

Olga Khokhlova, prima soție și muza lui Pablo Picasso / foto: colaj captură video
Olga Khokhlova, prima soție și muza lui Pablo Picasso / foto: colaj captură video

Născută pe 17 iunie 1891, în orașul Nezhin din nordul Ucrainei, Olga Khovlova Picasso a fost fiica Lydiei Zinchenko, ucraineană ce provenea dintr-o familie de nobili, și a lui Stepan Hokhlov, colonel în Armata Imperială Rusă. Cei doi au avut trei fii și două fiice care, datorită statului familiei, au fost foarte bine educați.

Încă din copilărie, Olga și-a dorit să devină balerină, din momentul în care a vizitat Franța, alături de părinții ei, și a văzut-o pe Madame Schroessont pe scenă. După ce a plecat acasă, a început să studieze baletul și a fost imediat acceptată în compania lui Serghei Diaghilev.

Cum l-a cunoscut pe Pablo Picasso

Pe data de 18 mai 1917, Olga a dansat în spectacolul „Parade” al companiei Ballets Russes, iar Pablo Picasso proiectase costumele și realizase scenografia. De fapt, așa s-au și întâlnit cei doi artiști. După ce a văzut-o dansând în repetițiile pentru un balet numit Les Femmes de Bonne Humeur în Italia, artistul s-a îndrăgostit de ea.

Ulterior, balerina a părăsit trupa care urma să plece în turneu în America de Sud și a rămas la Barcelona împreună cu pictorul. Pablo, care era cu zece ani mai mare decât ea, a prezentat-o familiei, însă, la început, mama acestuia nu a fost prea încântată de ideea unui eventual mariaj cu o străină.

În scurt timp, Olga și Pablo Picasso s-au mutat la Paris și s-au căsătorit pe 12 iulie 1918 la Catedrala Ortodoxă Rusă, Jean Cocteau și Max Jacob fiindu-le martori la ceremonie. Pe data de 4 februarie 1921, trei ani mai târziu, balerina a adus pe lume un băiat pe care l-a numit Paulo, dar relația cu pictorul a început să se deterioreze rapid.

Picasso era mândru de soția și de fiul său, dar ea a început să-l protejeze obsesiv pe băiat. S-a bucurat de faima de a fi soția pictorului și de ideea unui stil de viață celebru. Când acest lucru a atras critici din partea prietenilor artistului, el a dat vina pe Olga pentru gustul ei rafinat.

Cum a murit prima soție a pictorului

Mai mult decât atât, starea de sănătate a balerinei avea să intre în declin, căci în vara anului 1922, în timp ce familia Picasso se afla în stațiunea Dinard, s-a îmbolnăvit grav, iar la jumătatea lunii septembrie, a fost transportată de urgență la spitalul din Paris pentru o operație de urgență. Până la sfârșitul verii anului 1923, pasiunea lui Pablo pentru soția se răcise total, începând să frecventeze bordelurile din Paris și mutându-se la etajul de deasupra apartamentului său.

În 1927, artistul a început o aventură cu Marie-Thérèse Walter, o tânără de 17 ani, petrecându-și timpul cu amanta la un castel situat la o oră de Paris, numit Boisgeloup. Abia în 1935, Olga a aflat despre relația soțului ei, de la o prietenă care a informat-o că amanta era însărcinată.

Și-a luat fiul, pe Paulo, s-a mutat în sudul Franței și a depus actele de divorț. Însă, pictorul a refuzat să-și împartă averea în mod egal cu ea, așa cum prevedea legislația franceză, astfel că Olga a decis să nu finalizeze divorțul și a rămas căsătorită legal cu el pentru tot restul vieții sale.

Olga Khokhlova s-a îmbolnăvit de cancer și s-a stins din viață la Cannes, în Franța, pe 11 februarie 1955, la vârsta de 63 de ani. Atât Marie-Thèrése Walter, precum și cea de-a doua sa soție a lui Pablo Picasso, Jacqueline Roque, au sfârşit prin a-şi lua singure vieţile.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
tinte ale rusiei jpg
Ingrijire piele femeie FOTO Shutterstock jpg
Pensionari discută cu reprezentanții presei și oficialii Caselor de Pensii de care aparțin privind recalcularea pensiei, în București. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
husky harghita jpg
MONICA POLI jpg
dacii  jpg
mascati jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net