Dieta strictă pe care o are Oana Mizil pentru a avea un corp de balerină: „Am mai slăbit două kilograme!”
Majoritatea persoanelor duc o luptă acerbă, toată viața, când vine vorba de kilograme și aspectul lor fizic. Printre acestea se află și Oana Mizil (48 de ani) care este foarte atentă la alimentația sa pentru a fi mereu fresh. Contactată de Click!, afacerista ne-a dezvăluit secretul siluetei sale de invidiat.
„Fac sport în continuare, nu vreau să mă las, plus că nici nu am cum pentru că eu am fost o fire sportivă toată viața mea. Însă, pe lângă mișcare sunt atentă și la alimentație. Am trei mese pe zi. De exemplu dimineața îmi fac un fel de pastă, pe care o mănânc, dintr-un avocado, ton și ou iar între masa de dimineață și cea de prânz îmi fac un suc de sfeclă cu morcov, curcuma, cătină și o portocală după care mănânc prânzul iar între masa de prânz și cea de seară unde mănânc un grătar sau o porție de creveți cu un orez brun mănânc și 2/3 curmale”, a spus Oana Mizil care ne-a mai dezvăluit și alte secrete:
„A doua zi mai schimb meniul, de exemplu mănânc proteină. În ultima săptămână am reușit să slăbesc două kilograme și nu am făcut nimic special, nu am ieșit din ritmul meu deloc. Cred că corpul s-a setat la greutatea din tinerețe. Plus că am început să alerg prin Herăstrău sau merg la tenis cu fetița mea și am ajuns să am o greutate de 53/ 54 de kilograme. Ar fi ideal 52 de kilograme pentru mine ca să fiu cum eram, în urmă cu ceva ani”.
O mamă fericită
Însă, pe lângă succesul profesional pe care îl are și felul în care arată, Oana Mizil are o mare bucurie ce vine de la fiica sa, Maria (9 ani), deoarece ne-a spus că este foarte ambițioasă și serioasă atunci când vine vorba de evoluția sa profesională și nu doar:
„Sunt mândră că fiica mea mă ia drept model pe mine. Dacă vede că citesc...citește și ea, dacă vede că fac sport face și ea mișcare. Mă bucură foarte mult asta”.