Cine a fost primul client al Hotelului Capșa. La ce oră se deschidea, zilnic, cafeneaua
Înființată la mijlocul secolului al XIX-lea de nepoții unui cojocar macedo-român, Casa Capșa a devenit un loc în care s-au desfășurat povești boeme, însă aroma trecutului a dispărut în timpurile contemporane.
Clientela, meniul și atmosfera au suferit transformări, iar doar câteva fotografii înrămate păstrează amintirea vremurilor apuse.
Prima cafenea cunoscută în București datează din 1667, în timpul domniei lui Radu Leon. În 1882, orașul găzduia 35 de cofetării, iar cea mai veche și renumită era Casa Capșa, fondată încă din 1852. Aceste locuri erau frecventate de bucureștenii de altădată.
Istoria Casei Capșa este fascinantă
Istoria Casei Capșa este strâns legată de familia care a înființat-o, fiind cea mai veche firmă de acest gen din România. Originară din mediul macedo-român, familia Capșa s-a stabilit în București în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea.
Primul membru cunoscut al familiei a fost Dumitru Capșa, cojocar de meserie, cu un magazin în centrul orașului. Din cei patru fii ai săi, Constantin a preluat meseria tatălui și, împreună cu frații săi Vasile, Anton și Grigore, au înființat Casa Capșa în mijlocul secolului XIX, devenind o cofetărie celebră în toată Europa.
La 6 iulie 1852, cofetăria „La doi frați, Anton și Vasile Capșa” atrăgea elita bucureșteană pe Podul Mogoșoaiei. În anii următori, cofetăria a devenit lider pe piață, depășind orice concurență.
În jurul anului 1869, frații Constantin și Grigore Capșa preluau afacerea familiei. Grigore a călătorit în Franța pentru a învăța meșteșugul la „Casa Boissier” și a prezentat produsele românești la Expoziția din Paris. După întoarcerea sa, afacerea a continuat sub numele „La doi frați, Constantin și Grigore Capșa”. Ulterior, Constantin se retrage, iar Grigore extinde afacerea cu un hotel și „Salonul de consumație”, care a devenit Cafeneaua Capșa în 1886.
Ce s-a întâmplat după moartea lui Grigore Capșa
După moartea lui Grigore Capșa în 1902, care a condus Casa Capșa timp de 34 de ani, nepotul său Ștefan, fiul lui Constantin, preia conducerea firmei.
Casa Capșa a devenit un punct de întâlnire pentru boieri, politicieni și intelectuali. Grigore Capșa, membru al Partidului Conservator, atrăgea clientele compuse din bătrâni boieri conservatori și membri importanți ai Parlamentului. Cafeneaua a devenit locul unde se puneau la cale campanii de presă și discuții politice.
Printre clienții obișnuiți se numărau scriitori și gazetari importanți ai vremii, precum Duiliu Zamfirescu, Tudor Mușatescu, Ion Minulescu, Mihail Sorbul, Mircea Damian, Eugen Barbu, Tudor Arghezi, Ion Barbu, Liviu Rebreanu, Camil Petrescu, Ionel și Păstorel Teodoreanu. Ion Barbu, matematician și poet, este menționat ca fiind primul client al cafenelei, sosind la 8 dimineața.
Ambianța dialogurilor de la Capșa era marcată de tachinări și calambururi. Personalități precum Tudor Mușatescu și Păstorel Teodoreanu contribuiau la atmosfera vibrantă a locului. Cafeneaua își deschidea porțile la ora 7 dimineața, iar poetul Ion Barbu, cunoscut pentru dragostea sa pentru cafeaua filtru concentrată, era primul care venea la ora 8 dimineața.
Cafeneaua Capșa a atras și atenția cu diverse episoade. Unul dintre ele include un incident în care Emil Manu, matematician, se plângea într-o reclamație că filtrul de cafea oferit era o contrafacere și acest lucru îi sabotează munca.
Cine erau „boschetarii” de la Capșa
Clienții erau diversi și includeau personalități precum Mircea Damian, Zaharia Stancu, dar și personaje pitorești precum Lambru, „jurnalistul” local, și Virgilică, căruia scriitorii îi dădeau bacșiș pentru a înjura pe cineva la comandă.
Se spune că omul politic Alexandru Marghiloman era un pasionat băutor de cafea și că a inventat „marghilomana”, o cafea turcească fiartă cu rom sau coniac. După Primul Război Mondial, aceasta a devenit celebră la Casa Capșa, iar aristocrații o cereau cu expresii precum „un marghiloman”.
Astăzi, Casa Capșa nu mai servește „Marghilomana”, însă rămâne renumită pentru desertul Joffre, creat în 1920 în onoarea mareșalului Joseph Jacques Cesaire Joffre.
