Cine a fost Semiramida, regina legendară. A întemeiat Babilonul și una dintre cele șapte minuni ale lumii

Cine a fost Semiramida, regina legendară. A întemeiat Babilonul și una dintre cele șapte minuni ale lumii

Ultima actualizare:

Este o regină care a trăit cu secole înainte de nașterea lui Hristos, însă al cărei nume este admirat chiar și în ziua de astăzi. Semiramida, legendara regină a Asiriei, este considerată a fi întemeietoarea faimosului oraș Babilon și a grădinilor suspendate din acesta.

Semiramida a rămas faimoasă de-a lungul istoriei
Semiramida a rămas faimoasă de-a lungul istoriei

Semiramida s-a născut în jurul anului 822 î. Hr., iar puține detalii privind originea ei sunt cunoscute. Însă, un lucru pe care istoricii îl știu cu siguranță este faptul că ea a ajuns regină a Asiriei după ce s-a căsătorit cu regele Șamași Adad al V-lea.

Iar textele din acea perioadă o descriu pe Semiramida, al cărei nume se traduce prin „Doamna Palatului”, drept o femeie inteligentă, cu o personalitate puternică. Iar după moartea soțului ei, pe tronul Asiriei ajunge fiul ei, Adadnirari al III-lea, în vârstă de 12 ani. Datorită vârstei sale fragede, Semiramida devine regentă a acestuia.

A fost singura regină a Asiriei

Cunoscută oficial sub numele de Șammuramat, ea a fost singura femeie care a reușit să ajungă la cârma statului asirian. În acea vreme, Asiria se afla în mijlocul unor conflicte majore cu vecinii lor din nord, regatul Urartu, care corespunde regiunii Armeniei, estului Turciei și nord-vestului Iranului.

Iar de-a lungul vieții sale, Semiramida a militat pentru a apropiere mai strânsă între asirieni și akkadieni, ea însăși fiind originară din zona Babilonului. În acest scop, ea a introdus la curtea asiriană cultul zeului babilonian Nebo și a refăcut sistemul de irigații din Mesopotamia.

Legenda spune că Semiramida a fondat Babilonul

Pe lângă conflictele cu Urartu, Semiramida a lansat campanii și către vest și sud, ridicând și mai mult prestigiul de care se bucura Asiria. Ea era mereu prezentă în rândul soldaților, iar o legendă greacă spune că ar fi inventat chiar și pantalonii, deși aceștia erau deja purtați în regiunile mai nordice.

Însă, pe lângă talentele sale militare, o altă legendă spune că Semiramida ar fi fondat Babilonul, cât și faimoasele sale Grădini Suspendate. Iar de-a lungul mileniilor, numele acestei regine a rămas faimos, inclusiv în ziua de astăzi.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
unghii degete  jpg
fructe istock jpg
Femeie care s-a trezit din somn - dimineata - pat FOTO Shutterstock
Design fără titlu (7) png
Karl Bushby jpg
nunta
869877262 1167180182928493 4416722806691607833 n jpg
vlcsnap 2026 11 03 15h52m35s389 jpg
image
image