Cum despodobeşti bradul ca să nu faci mizerie

Ultima actualizare:

Au trecut Sărbătorile de iarnă, iar bradul de Crăciun ar trebui aruncat la gunoi. Însă, înainate de asta, va trebui să dai jos globurile, beteala, ghirlandele şi alte ornamente. Click! îţi dă 6 sfaturi ca să despodobeşti bradul fără a face mizerie în casă şi îţi spune unde trebuie să-l depozitezi ca să nu iei amendă.

Pune sub brad o folie de aluminiu  

Pentru a proteja parchetul, mocheta sau covorul de mizerie, înainte de a fi despodobit, sub brad se poate pune o folie mare de plastic sau mai multe ziare. Acele, resturile de beteală, sclipiciul de pe globuri, dar şi praful nu vor mai face murdărie pe jos. Apoi, plasticul sau hârtia se strâng şi se aruncă la gunoi odată cu bradul. 

Scoate globurile cu grijă

Dacă ai prins globurile cu aţă, nu încerca să le scoţi de pe crengi trăgând de ele. Vei smulge şi acele care vor face multă mizerie pe jos. Cu o forfecuţă taie aţa de care sunt prinse decoraţiunile. Când dai jos beteala,  ghirlandele sau instalaţia electrică, acestea trebuie rulate cu grijă, nu trase sau smulse de pe crengi. Dacă nu procedezi aşa, crenguţele care sunt uscate se vor rupe şi vor cădea, făcând multă mizerie. 

Taie crenguţele mici 

Înainte de a renunţa la decoraţiuni, crenguţele mici, care sunt foarte uscate şi care s-ar rupe la cea mai mică atingere, ar trebui tăiate. Foloseşte pentru asta o foarfecă sau un fierăstrău mai mic, în funcţie de mărimea lor. Crenguţele se pun într-o pungă, pe care o vei arunca la sfârşit, odată cu bradul.  

Înveleşte-l în folie de aluminiu 

După ce ai dat jos toate globurile, beteala, ghirlandele şi instalaţia electrică, înfăşoară bradul în folie de aluminiu pornind de la vârf spre baza tulpinii. Astfel, când vei scoate pomul din suportul său şi când îl vei transporta prin casă pentru a-l arunca la gunoi, acele şi crenguţele uscate nu vor mai cădea pe covor, gresie sau parchet. Practic, îţi vei păstra casa curată, fără mari bătăi de cap. 

Poţi folosi şi folie de plastic 

Dacă nu vrei să foloseşti o rolă de folie de aluminiu, iar bradul tău este de mici dimensiuni, până într-un metru jumătate, poţi opta pentru un sac mare de plastic pe care să-l tragi cu grijă peste vârf coborând spre baza tulpinii. Odată scos din suportul său, bradul trebuie răsturnat cu susul în jos, în sac, pentru ca acele să cadă în plastic, nu pe covor. 

Aruncă-l la gunoi 

Brazii de Crăciun nu se depozitează pe spaţiul verde din faţa blocului, la colţ de stradă sau în alte locuri publice. El trebuie dus la ghenă, pentru a fi luat de firmele de salubrizare. Atenţie! Nu arunca bradul pe geam! Poate că ţi se pare mult mai comod să procedezi în acest fel, însă amenzile sunt foarte mari! După ce ai aruncat bradul la pubela din faţa blocului, te poţi apuca de curăţenie în casă. Nu te speria! Va dura foarte puţin dacă vei urma sfaturile de mai sus. Nu trebuie decât să dai cu aspiratorul, cu mopul, iar la sfârşit să ştergi praful. 

Ce poţi face cu pomul uscat?

  • Cel mai simplu mod în care să scapi de bradul de Crăciun este să-l duci la pubela de gunoi din spatele blocului. Bradul va fi luat de firma de salubrizare. Dacă îl arunci pe spaţiul verde, pe aleile dintre blocuri, în faţa scării sau la colţ de stradă, adică în locurile publice, amenda este între 200 şi 500 de lei. 
  • Dacă locuieşti la casă, iar prin apropiere se află o pădure, poţi duce bradul acolo fără să rişti vreo amendă. Pomul de iarnă va oferi adăpost micilor animale care trăiesc în zonă şi va deveni îngrăşământ natural. 
  • Poţi tăia crengile bradului şi te poţi folosi de tulpina acestuia. Persoanele care trăiesc la ţară şi au vie folosesc tulpinile brazilor pe post de araci. 
  • Dacă ai sobă pe lemne, bradul poate fi folosit ca agent de încălzire. Cu alte cuvinte, îl pui pe foc. 
  • Bradul de Crăciun poate fi folosit şi pentru a aprinde un foc de tabără. 

Duci bradul la magazin? Primeşti bani pe el!

Leroy Merlin, un lanţ de magazine de bricolaj, oferă vouchere în valoare de 25 de lei celor care au cumpărat brazi din aceste magazine în perioada 1-14 decembrie şi îi înapoiază până pe 18 ianuarie. Nu trebuie decât să aduci bradul la punctul de colectare din parcarea magazinului şi să prezinţi bonul şi avizul de însoţire eliberat la cumpărare. Voucherele sunt în valoare de 25 de lei şi pot fi folosite pentru a face cumpărături până pe 31 ianuarie. Carrefour îţi oferă vouchere de 20 de lei, pentru fiecare brad adus înapoi. Pomul trebuie dus la recepţia magazinului până în 20 ianuarie. Nu uita să iei cu tine bonul fiscal. Voucher-ul poate fi folosit la cumpărături până la sfârşitul lunii. 

Puncte de colectare în sectorul 6

Începând din 6 ianuarie şi până miercuri, 13 ianuarie, cei care locuiesc în sectorul 6 al Capitalei pot depozita brazii de Crăciun în patru puncte de colectare special amenajate. Centrele de colectare a brazilor sunt puse la dispoziţie de Primăria sectorului 6, prin Administraţia Domeniului Public şi Dezvoltare Urbană la următoarele adrese: 

  • Strada Târgu Neamţ, nr. 2 A în cartierul Drumul Taberei; 
  • Strada Fabricii, nr. 22, în cartierul Militari; 
  • Strada Grozăveşti, nr. 82 bis, în cartierul Crângaşi; 
  • Strada Ruşeţu, nr. 17 A, în Crângaşi-Giuleşti.

Programul de lucru al centrelor este zilnic, între orele 09.00-17.00. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul William Foto Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
lovitura parta jpg
Metoda japoneza de slabit  Iti ia doar 10 minute pe zi  Sursa foto  shutterstock 1807805059 jpg
egipt (315) jpg
femeie coreea1 jpeg
chipul real al lui iisus fotopixabay png
daniel david ubb fb jpg
Steag Romania FOTO Shutterstock jpg
cafea turceasc ibric jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net