Legendele locurilor bântuite din Constanţa. Ce fenomene inexplicabile au avut loc la malul mării
Parțial, Constanța este construită pe imensul cimitir al cetății Tomis. Prin urmare, nu ne miră faptul că există la tot pasul locuri unde localnicii jură că au văzut fenomene paranormale și care au devenit, în timp, legende urbane. Ce spun poveștile vechi și moderne, cu conținut paranormal, ce vorbesc despre acea parte ascunsă a Constanței?
Curioazitatea umană, dar si unele fapte reale, istorii ale unor familii, evenimente macabre care au suscitat interes la acel moment si au rămas in memoria colectivă a orașului de la malul marii, au dus la apariția acestor mărturii despre supranatural, potrivit sociologilor.
„Legendele urbane nu sunt lipsite de adevăr. Există foarte multe mărturii în acest sens, unele vin din istorii interesante ale familiilor care au locuit anumite imobile, iar acestea ne incită. Există energii care vin din diferite dimensiuni ale universului și ajung în spații locuite de oameni”, a spus cu ceva timp în urmă sociologul Enache Tușa, pentru adevărul.ro.
Unii oameni își doresc experiențe pozitive, alții, dimpotrivă, nu se pot mulțumi decât cu ceea ce este macabru.
„Totul vine din dorința de a explora necunoscutul. Există această lume a spiritelor, credință care vine pe o filieră a tradiției păgâne, unde erau vietăți sau monștri care slujeau binele sau răul. Oamenii au nevoie să iasă din starea latentă, iar unii au nevoie să trăiască într-o dimensiune a extremelor. Unii invocă entități bune, spirite divine, altora le place riscul, să trăiască emoții puternice, să trăiască un suspans teribil”, a explicat sociologul diversele apariții pe care oamenii spun că le-au văzut, auzit sau doar le-au simțit efectele.
Cazinoul din Constanța, plin de suflete care bântuie locul
Cele mai multe legende și temeri se referă la Cazinoul din Constanța. Louis Vigny (pseudonim), un scriitor de povești de groază bazate pe fapte reale, atestate documentar, a cercetat meticulos istoria clădirii.
„Încă de la început a fost ceva sinistru. Când s-au început săpăturile pentru fundație, au fost descoperite multe schelete, despre care se crede că aparțin unor soldați francezi care au luptat în Războiul Crimeii. Scheletele au fost îngropate în cimitir, însă încă de atunci au început fenomenele ciudate, care s-au ținut lanț. Constănțenii efectiv evitau să treacă pe lângă șantier și mulți nu au intrat niciodată în el”, a spus Louis Vigny, autorul volumului „Inserții de Necunoscut”.
De fapt, din 1910 până în 1916, când a fost preluat de Crucea Roșie și folosit ca spital de campanie, Cazinoul din Constanța a funcționat ca un templu al luxului.
„Legendele urbane nu sunt lipsite de adevăr. Pe 20 august 1916, Constanța a fost bombardată, iar un obuz a căzut peste Cazino. Mulți oameni au murit atunci și se spune că sufletele lor se întorc în locul pe unde au ieșit din această lume. În Cazino există multe suflete, dacă este să îi luăm în calcul și pe cei care și-au luat viața, după ce și-au pierdut în acest loc averile și care, de disperare, s-au sinucis”, a spus și sociologul Enache Tușa.
În ciuda măreției sale, localnicii încă privesc cazinoul cu teamă, spunând că aici au fost văzute fantome, care se reflectă în vitralii și bântuie subsolul, și că impunătoarea clădire are forma unui cavou atunci când este privită de sus, iar vitraliile au forma unor sicrie.
Hotelul Intim, a doua cea mai bântuită clădire din Constanța
Întâmplător sau nu, arhitectul cazinoului, Daniel Renard, a proiectat și Hotelul Intim, a doua cea mai bântuită clădire din Constanța.
Unul dintre cele mai renumite hoteluri din Constanța în perioada interbelică, situat lângă Bazilica Sfântului Anton şi Casa cu Lei, a devenit celebru în iunie 1882, când Mihai Eminescu s-a cazat aici timp de 10 zile.
„O constănţeancă proprietară a unei locuinţe aflate în vecinătatea Hotelului Intim a povestit, în urmă cu ceva timp, că o tânără orfană, bolnavă de leucemie, a murit demult într-una din camerele hotelului. Neavând vreo rudă, angajaţii hotelului s-au ocupat de înmormântare, apoi i-au pus lucrurile în beci. Dar multă vreme, peste noapte, lucrurile ei reapăreau în faţa camerei în care locuise. Altcineva povestește că fantoma ar putea fi a lui Mihai Eminescu, poet care a vrut mereu să revadă marea împreună cu iubita sa, Veronica Micle.
De aceea, fantasma apare în nopţile de vară pe terasa de unde odinioară privea marea, făcându-şi planuri pentru următoarea vizită în Constanţa, pe care ar fi trebuit să o facă alături de Veronica Micle”, spune scriitorul Louis Vigny.
Fantomele de la Teatrul de Stat: „Mergeau repede, spre subsol, acolo era un club”
Potrivit relatărilor localnicilor, al treilea cel mai bântuit loc este Teatrul de Stat Oleg Danovski. Cu toate că zgomotele ciudate, siluetele și foșnetele sunt puse de obicei pe seama vechimii clădirii vechi, există și povești mai înspăimântătoare, cum ar fi cea a unui agent de securitate care păzea barul teatrului în urmă cu aproximativ zece ani.
„Era iarnă, frig, trebuia să ies din gheretă să îmi fac rondul. Parcul de la teatru era acoperit de zăpadă, era trecut de ora 2.00, nu era țipenie de om. Atunci le-am văzut. O femeie tânără, frumoasă, înaltă, mergea dreaptă într-o rochie subțire de vară cu o fetiță de vreo 3 ani de mână. Fetița avea o rochie cu cireșe. M-am mirat, nu le-o fi frig? Mergeau repede, spre subsol unde sunt niște trepte, acolo era un club.
În dreptul treptelor era o poartă încuiată și acolo se duceau. Le-am zis că ce caută acolo? Nu ajung nicăieri, la ce să coboare? Nu mi-au răspuns, au coborât. M-am luat după ele să văd ce fac. Nu erau nicăieri, întuneric, parcă se topiseră după poarta aceea”, a povestit paznicul.
Înspăimântat, a fugit acasă tremurând. Și-a sunat șefii și le-a spus că nu va mai păși acolo. A povestit despre fantome multe luni, iar după un timp, , povestea lui a căpătat sens, însă nu unul științific.
„Mătușa mea, femeie la 80 de ani, mi-a explicat ce să fi fost cu acea vedenie. Era mică, în al Doilea Război Mondial, iar pe locul parcului, era un centru de detenție pentru evrei și în clădirile din zonă era un comandament militar. În acest centru, cu gard de sârmă, erau doar femei și copii. Slabe, înfometate, disperate, copiii tare frumoși. Constănțencele le vedeau prin gard și plângeau de mila lor, iar noaptea veneau și le aruncau pâine peste gard, apă și haine și ce mai puteau”, a mai spus el, convins că stafiile care l-au vizitat sunt suflete ce au pierit în acel loc.
Șosea peste morminte
Nu există vară în care Drumul Național 39 să nu fie dedicat accidentelor de circulație. Motivul ar fi că vechiul cimitir musulman din Lazu a fost aproape complet distrus atunci când șoseaua a fost construită, așadar, localnicii spun că e blestemată.
„Se spune că se întindea, la început, pe 30.000 de metri pătraţi, dar acum mai are, potrivit înscrisurilor, doar 0,6 hectare. Pe vremuri, cimitirul se întindea şi peste ceea ce este acum DN 39. Asta până când comuniştii au construit şoseaua care duce spre Mangalia trecând, literalmente, peste morminte. De atunci, legenda locală spune că locul ar fi fost blestemat şi că este bântuit de sufletele celor a căror odihnă veşnică a fost deranjată de buldozerele celor care au lucrat la construirea şoselei”, povestește Louis Vigny, conform sursei menționate.
Din cauza numărului mare de accidente rutiere din jurul cimitirului musulman din Lazu, localnicii cred cu tărie în legenda conform căreia locul este bântuit.
„Se spune că în multe dintre cazuri şoferii au pierdut controlul maşinii, indiferent de viteza cu care rulau şi fără să existe vreo cauză obiectivă”, mai afirmă scriitorul.
Anchetele Poliției au scos la iveală și cauze ciudate, cum ar fi o albină în mașina șoferului, un câine care a sărit brusc în față sau o creangă care s-a rupt și a zburat în parbriz, ca în cazul primarului din Albești, Gheorghe Modoveanu, omorându-l pe loc.
Alte locuri bântuite
Despre o vilă de pe strada Aristide Karatzali se spune că are obiceiul de a-și face locuitorii să dispară sau să se sinucidă. Angajații care își desfășurau activitatea în clădirea învechită refuzau să meargă la serviciu, deoarece se spunea că fantomele apăreau și în timpul zilei.
Există și „Vila Cucoanei” de pe strada Hatman Arbore, locul unde un mire și o mireasă, morți în accident rutier, ar reveni să îi terorizeze pe cei vii. Alt loc sinistru este bazinul de înot abandonat din Tomis Nord, unde, în urmă cu câțiva ani, un bărbat s-a înecat în apă de 30 de centimetri, fiind sălașul spiritului neîmblânzit al unei fete decapitate de iubit.
Potrivit unei alte legende, „Cișmeaua” din Tomis Nord era locul unde o vrăjitoare bună împărțea apă oamenilor, înainte ca Dobrogea să intre sub stăpânire otomană și să construiască cișmeaua, de mult timp dispărută, dar rămasă încă în memoria colectivă a constănțenilor.
„Vrăjitoarea fusese cândva zână și oferise darul apei celor din zonă, dar lumea îi trădase încrederea, îşi bătuseră joc de natură, de ea, se lăcomiseră. Asta se întâmpla înainte de1800. Aşa că durerea o îmbătrânise, o înrăise. Uneori apărea ca fecioară frumoasă, făcea pe rătăcita; alteori se preschimba în babă şi apărea ocazional în formă de broască râioasă, enormă, hâdă, uneori un amestec de om şi broască şi momea la apă orice suflet”, spune Louis Vigny. Conform localnicilor, aici au fost mai multe dispariții misterioase, în special copii și tineri.
Scriitorul care documentează aparițiile și fenomenele mistice nu pretinde că a descoperit adevărul absolut. Pentru el, tot ceea ce este vechi și misterios este ca o comoară ascunsă, o pasiune, și este convins că multe dintre întrebările de astăzi, în special cele referitoare la inexplicabil, au primit deja răspuns în trecut.
„Aşa cum îmi place să spun, nu e nimic nou pe lumea aceasta. Poate mici excepţii. Evident, nu spun că ar trebui ca toţi să credem în magie, încărcătura spirituală a unui loc sau în paralela Dumnezeu-Diavol. Însă cum adevărul nu poate exista fără minciună, pentru că nu le-am deosebi, nici realitatea nu ar există fără imaginar, fără un vis, fără o temere, o delimitare până la urmă între ce vedem şi ce credem. Eu cred că există peste tot un Yin și Yang, o natură duală, divină şi demonică în acelaşi timp.
Şi pentru că nu vrem să încurajăm, descurajăm, ofensăm sau îndemna la cine ştie ce, totul ţine de percepţie, de ce ne dorim şi în cele din urmă de dorinţa de a şti, de a cunoaşte, de a accepta că poate mai există și un altfel”, a afirmat Louis Vigny.
