Schimbare importantă pentru părinții din țară! Proiectul de lege a fost votat de Camera Deputaților

Senatoarea USR Silvia Dinică a inițiat un proiect de lege care prevede ca părinții singuri să nu mai poată fi obligați să facă ture de noapte! Camera Deputaților, care a fost for decizional, deja a oferit un vot favorabil proiectului. Acum, acesta se îndreaptă către președintele Klaus Iohannis, pentru promulgare.

Părinții singuri nu vor mai fi nevoiți să facă ture de noapte
Părinții singuri nu vor mai fi nevoiți să facă ture de noapte

Acest proiect își dorește să sprijine părinții singuri care sunt nevoiți să facă ture de noapte, dar nu au cu cine să își lase copii. Ei nu vor mai fi nevoiți să facă aceste ture decât dacă își doresc și se alătură altor categorii exceptate de la acestea.

„Fără ture de noapte pentru părinţii singuri! Proiectul depus de mine încă de anul trecut a primit votul final în Camera Deputaţilor şi merge la promulgare la preşedintele Iohannis. În prezent, Codul muncii prevede dreptul de a decide dacă lucrează în ture de noapte doar în cazul femeilor gravide, al lăuzelor şi al celor care alăptează, însă lista beneficiarilor se extinde”, a explicat senatorea Silvia Dinică, conform News.ro.

„Potrivit legii, munca de noapte este definită ca activitatea desfăşurată în intervalul orar 22:00 – 06:00. Sunt foarte multe cazuri în care părinţii singuri nu au cu cine să-i lase pe cei mici. Nu toţi au un bunic, o rudă sau o persoană apropiată pe care să se bazeze, iar o bonă este extrem de scumpă”, a mai spus senatoarea USR.

Părinții singuri nu vor mai fi nevoiți să facă ture de noapte

Conform senatoarei Silvia Dinică, acest proiect este necesar deoarece este important ca părinții să poată asigura siguranța copiilor pe timp de noapte și există riscul ca părinții să nu poată oferi atenția necesară celor mici, din cauza oboselii acumulate la locul de muncă.

„Proiectul le dă opţiunea părinţilor singuri să lucreze în ture de noapte, dacă aşa doresc. Astfel, turele de noapte nu mai sunt o obligaţie! Pentru a se putea aplica, proiectul de lege trebuie să fie promulgat de Klaus Iohannis şi publicat în Monitorul Oficial”, a comunicat USR.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul William Foto Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
lidl jpg
drum sofer masina1 jpeg
Rusia versus SUA FOTO SHUTTERSTOCK
test jpg
alimente jpg
petre florin crevedia foto inquam octav ganea jpg
image png
469859399 1102167817961740 672508127811502855 n jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net