Cum se înțelegea Regina Maria cu mama ei: „Doar moartea lui Mircea a convins-o să-şi întrerupă tăcerea”
În timpul Primului Război Mondial, Regina Maria a României a purtat nu doar povara uriașă a prăbușirii frontului, a morții fiului ei Mircea și a luptei alături de un soț adesea absent și indecis, ci și o suferință profundă și constantă: ruptura dureroasă de propria mamă.
Ceea ce altădată fusese o relație apropiată, caldă și plină de susținere s-a transformat, odată cu intrarea României în război, într-o tăcere apăsătoare și o distanță aproape insurmontabilă.
O relație mamă–fiică transformată în conflict de război
Mama Reginei Maria, fiică a țarului Alexandru al II-lea, a manifestat toată viața o puternică afinitate pentru spațiul cultural german, moștenit de la propria mamă, principesa Maria de Hessa.
Când România a intrat în război de partea Antantei, în august 1916, marea-ducesă, aflată în Germania și ulterior în Elveția, a refuzat categoric să mai comunice cu fiica ei. A întrerupt orice legătură, ostilitatea ei fiind alimentată de poziționarea României împotriva Puterilor Centrale, potrivit Historia.
Această decizie a rănit-o profund pe Maria, cu atât mai mult cu cât, înainte de război, mama îi fusese un sprijin neprețuit în conflictele cu regele Carol I. Istoricul Alin Ciupală subliniază rolul important al marii ducese în viața Mariei: „Regele Carol I s-a aflat în fața unei adversare redutabile... ceea ce i-a permis Mariei, poate mai mult decât acceptăm astăzi, să rămână în România în ciuda derapajelor din viața particulară”.
Scrisori pline de rugăminți, întâmpinate cu tăcere
Regina Maria a încercat disperată, prin scrisori lungi și pasionate, să-și convingă mama de necesitatea istorică a intrării României în război. Argumentele sale evocau idealul național al unirii tuturor românilor sub o singură coroană:
„Fiecare țară a are idealul său... Cel mai mărunt țăran împărtășește acest vis. Pentru ei, războiul acesta este sfânt.”
Dar toate aceste cuvinte s-au lovit de „răceala teutonică” a marii ducese. În însemnările zilnice, timp de luni întregi, Maria nota cu durere repetiția sfâșietoare: „Nicio veste de la mama.”
Moartea prințului Mircea – singurul moment de apropiere
Tragedia morții fiului ei cel mic, Mircea, a fost singurul eveniment care a spart tăcerea impusă de mama reginei. Marea-ducesă a trimis atunci o scrisoare de condoleanțe, în care scria:
„Inima mea sângerează, sufletul meu plânge... tu vei înțelege sentimentele mele de mamă.”
Totuși, cuvintele de alinare au fost urmate de reproșuri dure la adresa „trădătorului Brătianu” și, mai ales, la adresa propriei fiice, acuzată că ar fi împins România spre război „din cauza încrederii oarbe în Antantă”.
Regina Maria, rănită de acest ton, consemna amar: „Mama nici nu voia să-mi scrie cât ar fi durat războiul; doar moartea lui Mircea a convins-o să-și întrerupă tăcerea.”
Scrisorile dintre ele se vor relua abia în august 1917, însă rămân reci și formale. Când se vor revedea în toamna lui 1919, apropierea de altădată nu va mai putea fi refăcută. Istoria avea să-i dea dreptate Mariei în privința războiului, dar marea-ducesă moare în 1920, la Zürich, neîmpăcată și încă dureros atașată de Germania pierdută.
Sprijin neclintit din partea surorii sale, Ducky
În contrast cu tensiunile cu mama, Regina Maria a păstrat o legătură constant caldă cu sora ei mai mică, Victoria-Melita (Ducky), soția marelui duce Kiril Romanov. Energice și apropiate, cele două au colaborat în numeroase proiecte, inclusiv în eforturile diplomatice de a obține sprijinul țarului Nicolae al II-lea pentru România. Vizita lui Ionel Brătianu în Rusia, în 1917, s-a bucurat de succes în parte datorită intervențiilor lui Ducky.
Revoluțiile din Rusia din 1917 au rupt însă și această legătură pentru o vreme. Surorile se vor revedea abia în 1920, la Paris.
