Medicamente interzise în Grecia. Dacă le iei la tine în concediu, poți face închisoare! Mare atenție

Ultima actualizare:

Grecia se încadrează în lista celor mai alese destinații de vacanță nu doar pentru români, cât și pentru turiștii din alte colțuri ale lumii. Recent, legile s-au schimbat în privința medicamentelor pe care oamenii le transportă cu ei în vacanță, în eventualitatea oricărei probleme de sănătate care poate apărea. 

Noi reguli pentru turiștii care merg în Grecia / foto: Pixabay
Noi reguli pentru turiștii care merg în Grecia / foto: Pixabay

Recent, potrivit informațiilor oferite de un site de turism, în Grecia este interzis să ai în bagaje medicamente care conțin codeină. De asemenea, nu sunt permise nici pastilele sau siropurile pentru copii care conțin această substanță. Cei care încalcă această regulă se pot alege cu amenzi usturătoare sau chiar privare de libertate.

Noi restricții în Grecia

Regulile nu se opresc aici, căci amintim de faptul că grecii au interzis mestecarea gumei pe stradă. Cei care fac asta se pot alege cu amenzi uriașe. Astfel, românii trebuie să țină cont de toate aceste reguli, dacă nu-și doresc să se trezească cu neplăceri colosale în concediu. 

O altă restricție este referitoare la hârtia igienică aruncată în toaletă. Turiștii nu au voie să mai facă acest lucru, deoarece această regulă a fost impusă tocmai pentru a evita posibile defecțiuni ale sistemului de canalizare și ale conductelor.

Femeile care aleg Grecia drept destinație turistică trebuie să știe că nu mai pot purta ținute atrăgătoare pentru a face poze reușite pe care să le urce în social media. În lăcașele de cult, mănăstiri sau schituri este interzisă purtarea pantofilor cu toc.

Legea cimitirului din Grecia, considerată una dintre cele mai ciudate

O altă atenționare vine în atenția turiștilor și îi atenționează pe aceștia cu privire la faptul că persoanele decedate în Grecia pot fi, vreme de 3 sau 5 ani, înmormântate în cimitirele de acolo. După ce trece acest interval de timp, statul exhumează cadavrele. Pentru persoanele care vor să obțină un loc de veci pe viață, suma de bani pe care trebuie să o plătească este de 150.000 de euro.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
georgescu iohannis foto EPA + FB jpg
1280px Podul de la Cernavodă distrus în 1916 jpg
poligon explozie jpg
ucraina png
Schengen shutterstock 9 jpg
lidl jpg
profi1 jpeg
cna consiliul national al audiovizualului Foto Facebook jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net