De ce a fost George Bacovia cel mai depresiv și trist poet român. Episodul tragic care i-a schimbat viața
Cunoscut drept unii dintre cei mai depreisivi și melancolici poeți ai României, George Bacovia a ascuns o poveste care l-a determinat să devină, la vârsta de 13 ani, dintr-un adolescent plin de viață și speranță, unul trist, izolat, care și-a scris durerea în versuri.
Nu doar operele sale artistice au fost triste, ci și viața pe care o trăia de zi cu zi. Căderi de natură psihică, probleme de sănătate și aflat mereu în căutarea sensului vieții, povestea din spatele marelui poet George Bacovia – pe numele său real George Andone Vasiliu- este, și acum, una plină de mister.
Experiența care l-a schimbat pe George Bacovia
Tonul pesimist și tematica melancolică l-au reprezentat dintotdeauna pe marele poet al secolului XX care, la vârsta de 13 ani, a trăit un declic.
Într-o noapte, George Andone Vasiliu a rămas închis într-o biserică. Nici acum nu se știe dacă a fost din inițiativa lui, sau pur și simplu o greșeală, cert este că din acel moment viața i s-a schimbat radical.
A devenit un copil bolnăvicios, care a văzut viața dintr-o perspectivă sumbră, ajungând să evite oamenii și orice interacțiune socială.
Primele epsioade depresive au apărut în perioada anilor de liceu, atunci când a luat naștere poemul cu același nume.
„Anii de liceu nu mi-au părut prea fericiţi. Era prea multă asprime în şcoală şi prea puţină înţelegere”, avea să povestească ulterior George Bacovia.
Agatha Grigorescu, femeia care l-a salvat pe Bacovia
Povestea de dragoste dintre Agatha și Bacovia este dovada vie că iubirea este leac pentru durerile sufletești. Deși era mult mai mare decât marele poet, Agatha visa să devină și ea poet, lucru care s-a întâmplat ani mai târziu.
Cei doi s-au îndrăgostit iremediabil și a fost nevoie de 12 ani ca Bacovia să o ceară în căsătorie.
Înainte de a ajunge la fotograf Bacovia mă invită la bijutier. Am fost surprinsă. Nu înţelegeam de ce. “Să luăm nişte verighete”, spuse, ca şi cum ar fi fost vorba de ceva obişnuit. (…) În sufragerie se sărbătorește logodna, felicitări, câteva cupe de șampanie… A urmat o seară frumoasă. S-a dansat până după miezul nopții. Toți s-au antrenat. S-a cântat la vioară, s-au spus versuri. Bacovia glumea… am avut și verighetele, le-am pus fără nicio altă sărbătorire”, povestea Agatha Grigorescu, ani mai târziu.
