De ce femeile își puneau capăt zilelor în Primul Război Mondial. Un profesor din Maramureș a realizat un studiu interesant
Primul Război Mondial a schimbat profund societățile în care s-a desfășurat, lăsând în urmă nu doar distrugere și pierderi de vieți omenești pe front, ci și un impact psihologic devastator asupra celor rămași acasă. Un studiu realizat de profesorul Ilie Gherheș, doctor în istorie și șef de secție la Muzeul Satului din Baia Mare, arată că un număr semnificativ de femei din satul Petrova, Maramureș, și-au pus capăt zilelor în această perioadă. Cauzele sunt multiple și reflectă dezechilibrele sociale grave aduse de război, scriu cei de la Historia.
Cauzele decesele erau înregistrate de preoți în registrele bisericești
În lipsa unor evidențe medicale detaliate, cauzele deceselor erau înregistrate de preoți în registrele bisericești. Însă, pentru a evita stigmatizarea socială, aceștia utilizau formulări eufemistice. Astfel, sinuciderile apăreau în documente sub expresii precum „moartă de sângurare” sau „de supărare s-a aruncat în apa Vișeului și s-a înecat”. Femeile care își luau viața nu puteau fi îngropate în cimitirele bisericești, fiind așezate în locuri speciale, destinate sinucigașilor.
Războiul și dezechilibrele sociale
O mare parte dintre bărbații din Petrova au fost trimiși pe front, lăsând în urmă comunități dominate de femei, copii și vârstnici. Situația economică s-a deteriorat rapid, iar lipsa resurselor și a sprijinului emoțional a condus la o stare de disperare profundă. În acea perioadă, în sat se înregistrau mai multe decese decât nașteri, iar căsătoriile erau tot mai puține. Aceste dezechilibre sociale au contribuit la creșterea numărului de sinucideri în rândul femeilor.
Locul preferat al sinucigașilor
Profesorul Gherheș a descoperit că femeile care decideau să își curme viața alegeau adesea un loc specific de pe râul Vișeu, între Petrova și Crasna, cunoscut sub numele de „La Stâncă”. Acest loc era considerat periculos din cauza curenților puternici care formau vârtejuri neobișnuite, în care apa „se întorcea îndărăt”. Astfel, acest loc devenise o alegere frecventă pentru sinucigași, oferindu-le o metodă sigură și „definitivă” de a-și pune capăt suferinței.
Pe lângă traumele cauzate de război, perioada 1918-1919 a fost marcată și de pandemia de gripă spaniolă, care a făcut ravagii în satele românești. Preoții, care erau martorii tuturor evenimentelor comunității, au notat că în unele localități aveau loc și câte trei înmormântări pe zi. Acest context agravat de boală a adâncit și mai mult sentimentul de nesiguranță și deznădejde în rândul populației.
Schimbări în structura socială
După încheierea războiului, societatea din Petrova a suferit modificări importante. Ierarhiile sociale stricte, care impuneau căsătoriile doar între membrii aceleiași clase sociale, au început să se estompeze. Lipsa bărbaților disponibili a dus la situații în care membrii nobilimii locale („nemeșii”) s-au căsătorit cu persoane din clasele inferioare („porțieșii”). De asemenea, invalizii de război care s-au întors acasă au devenit foarte căutați ca parteneri de viață, datorită pensiilor pe care le primeau, într-o perioadă în care orice sursă de venit era extrem de prețioasă.
Studiul profesorului Ilie Gherheș arată că impactul Primului Război Mondial asupra comunităților rurale din România a fost mult mai profund decât s-ar putea crede. Sinuciderile frecvente în rândul femeilor din Petrova reflectă o realitate dureroasă: izolarea, lipsa resurselor și presiunea psihologică generată de absența bărbaților și de dificultățile economice. Aceste aspecte, documentate în registrele bisericești și analizate dintr-o perspectivă istorică, oferă o înțelegere mai amplă a suferințelor prin care au trecut femeile în timpul Primului Război Mondial.
