De la ce vine denumirea de restaurant cu stele Michelin. Ce legătură are cu producătorul de cauciucuri
Visul fiecărui bucătar nu constă doar în prepararea celei mai delicioase mâncăruri, ci și în aprecierea acesteia din partea cât mai multor oameni. Această apreciere nu este oarecum obișnuită, ci vine sub forma unei distincții cu totul speciale: o stea, două... sau chiar trei.
Ne referim, desigur, la celebrele stele Michelin, prin intermediul cărora se recunosc cele mai excelente restaurante din întreaga lume. Cu toate acestea, câți sunt familiarizați cu povestea ghidului Michelin, această emblemă a restaurantelor, și cu modul în care a fost conceput de un producător de anvelope?
Istoria stelelor Michelin
Începuturile acestei povești se regăsesc în anul 1900, în Franța, când antreprenorii André și Édouard Michelin, cunoscuți pentru producția de anvelope (azi fiind una dintre cele mai faimoase mărci la nivel mondial), au venit cu o strategie de marketing menită să-și sporească vânzările.
Cei doi au avut ideea de a publica un ghid pentru șoferi, care să cuprindă hărți, informații utile despre mecanica automobilelor, instrucțiuni pentru reparații sau schimbări de anvelope, precum și o listă a hotelurilor și restaurantelor recomandate.
Scopul ghidului era de a încuraja achiziționarea de automobile (la acea vreme, numărul acestora era sub 3000 în Franța) și, implicit, de a crește cererea de anvelope.
Prima ediție a ghidului a fost gratuită
Prima ediție a ghidului Michelin a fost tipărită în 35.000 de exemplare și a fost distribuită gratuit: șoferii puteau obține ghidul de la hoteluri, restaurante sau ateliere de reparații auto din întreaga Franța.
În anii următori, frații Michelin au extins această inițiativă și în alte regiuni vorbitoare de limba franceză, precum Belgia (1904), Algeria și Tunisia (1907), precum și regiunea Alpi-Rin, care includea Nordul Italiei, Elveția, Bavaria și Olanda (1908), Germania, Spania și Portugalia (1910), Marea Britanie (1911), Nordul Africii, Sudul Italiei și Corsica (1911). În 1909 a fost publicată și prima versiune în limba engleză a ghidului Michelin pentru Franța.
Izbucnirea Primului Război Mondial a dus la oprirea publicării ghidului, iar în anii 1918-1920 au fost reeditate ediții anterioare ale acestuia.
Abia după aceea, frații Michelin au hotărât să nu mai distribuie gratuit ghidul, considerând că oamenii nu acordă sau nu au încredere în ceva ce este oferit gratuit. Această schimbare a venit la pachet cu alte modificări în formatul ghidului: restaurantele erau acum listate în funcție de anumite categorii, iar publicitatea a fost eliminată.
Ce idee genială le-a a venit apoi fraților Michelin
Conștienți că cea mai populară secțiune a ghidului era cea dedicată restaurantelor, frații Michelin au angajat o echipă de inspectori pentru a vizita localurile și a scrie recenzii. Ca și în prezent, acești inspectori își păstrau anonimatul.
Stelele Michelin au apărut în 1926, odată cu ideea de a crea un clasament al restaurantelor de înaltă calitate. La început, o singură stea Michelin era acordată restaurantelor cu adevărat remarcabile, iar ierarhia de 1-2-3 stele a fost introdusă în 1931. Criteriile pentru acordarea stelelor au fost publicate în 1936 și sunt după cum urmează:
- O stea pentru un restaurant foarte bun în categoria sa ("Une très bonne table dans sa catégorie");
- Două stele pentru o bucătărie excelentă, ce merită o deviere din drum ("Table excellente, mérite un détour");
- Trei stele pentru o bucătărie excepțională, care merită o călătorie specială ("Une des meilleures tables, vaut le voyage").
Potrivit ghidului Michelin, stelele sunt acordate exclusiv pe baza mâncării din farfurie și nimic altceva. Cu toate acestea, calitatea ingredientelor, măiestria bucătarului, creativitatea, raportul calitate-preț și respectarea standardelor culinare sunt toate detalii luate în considerare în procesul de evaluare.
Franța a fost eliberată de către soldații Aliați cu ghidul Michelin în mână.
Al Doilea Război Mondial, a doua suspendare a ghidului
Publicarea anuală a ghidului Michelin a fost din nou suspendată în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, cu o singură excepție: în 1944, la cererea expresă a Aliaților, a fost reeditat ghidul francez din 1939. Această ediție a fost tipărită la Washington special pentru armatele care urmau să debarce în Normandia în iunie 1944, deoarece ghidul Michelin avea cele mai precise hărți ale teritoriului francez.
Publicarea ghidului a fost reluată apoi în mai 1945, în luna în care s-a încheiat războiul, însă dificultățile economice din primii ani postbelici au determinat Michelin să impună un număr maxim de 2 stele ce pot fi acordate unui restaurant.
O premieră în istoria ghidului a avut loc în 2008, când Juliane Caspar a fost numită redactor-șef al ghidului Michelin, versiunea franceză. Astfel, ea a devenit prima femeie și primul cetățean non-francez
