Destinul tragic al cneaghinei Elena, fiica lui Ștefan cel Mare. O poveste despre dragoste și dizgrație
În lumea plină de istorie a Moldovei, destinele unor personaje marcante rămân adesea îngropate în mister. Printre acestea se numără și povestea tristă a cneaghinei Elena, fiica lui Ștefan cel Mare, ale cărei amintiri au supraviețuit în paginile cărților de istorie.
Destinul ei a luat o turnură tragică în vara anului 1482
Elena s-a născut în 1465, rămânând orfană de mamă la doar doi ani. Destinul ei a luat o turnură tragică în vara anului 1482, când o solie moscovită a sosit la curtea domnitorului Ștefan cel Mare, cerând mâna tinerei Elena la porunca lui Ivan al III-lea. Logodna a fost săvârșită în vechea catedrală mitropolitană, iar de acolo, delegația a plecat spre Moscova.
La Moscova, Elena a devenit mare cneaghină alături de soțul ei, cneazul Ivan Ivanovici, cunoscut și sub numele de Ivan cel Tânăr. Viața lor a fost aparent liniștită timp de 6 ani, timp în care Elena a adus pe lume un fiu, Dimitrie, singurul lor copil.
Văduvie și dizgrație
Anul 1490 a adus o schimbare dramatică în viața Elenei, când soțul ei a decedat. Disgrația a lovit din nou în 1502, când atât ea, cât și fiul ei au căzut în dizgrația marelui cneaz Ivan Vasilievici, care i-a întemnițat. După o perioadă de detenție, cneaghina a încetat din viață pe 18 ianuarie 1505, conform vechilor cronici.
În 1929, mormintele marilor cneaghine de la Mănăstirea Voznesenskaia au fost deschise, iar în 1984, cercetările au fost reluate. Sarcofagul cu nr. 50 a fost atribuit fiicei lui Ștefan cel Mare. În 2003, s-a redeschis mormântul, iar fragmente din oseminte au fost trimise pentru cercetare, relevând că femeia îngropată avea între 40-45 de ani și suferea de anumite boli.
Fiul Elenei, Dimitrie Ivanovici, a murit și el în temniță, la patru ani după moartea mamei sale, sugrumat conform relatărilor. A fost înmormântat în Catedrala Arhanghelskij, alături de tatăl său, scriu cei de la Adevărul.
Epitafurile de pe piatra funerară a fiului Elenei reflectă durerea și amărăciunea destinului lor, iar cuvintele Sfântului Ioan Damaschinul subliniază fragilitatea vieții și gloria trecătoare a pământului.
