Educație sexuală vs. educație relațională. Iată ce spun psihologii despre acest subiect
Educația sexuală în şcoli le oferă copiilor, adolescenților și tinerilor informațiile necesare despre ce înseamnă sexualitate, o noțiune necunoscută multora.
Aceasta trebuie făcută de profesionişti instruiţi, care să predea informații complete, oneste și variate incluzând noțiuni fiziologice și aspectele relaționale ale sexualității, dar și aspecte etice, morale și emoționale.
Iată ce spune Daniela Dumitrescu, psiholog clinician şi psihoterapeut, despre acest subiect
"Subiectul educației sexuale mă surpinde la nivelul discursului public prin maniera fragmentată și disociată în care este expus, prin aparenta lipsă de adaptarea la realitatea pe care o trăim. Eu am să mă raportez la experiența din cabinet, acolo unde adolescenții (și/sau părinții lor) împătășesc într-o manieră autentică, dar cumva excepțională (căci nu prea au alte variante), ceea ce experimentează, trăiesc, simt, nu înțeleg și nu știu să gestioneze în viața de zi cu zi.
Așa aflu despre copiii care în clasa a IV-a se uită la filme porno, căci o dată ce cineva a descoperit ceva „interzis” este imediat distribuit în grupul clasei. Desigur că există mai multe grupuri pe whatsapp (fostele „bisericuțe”) și ești acceptat sau dat afară din grup în funcție de tot felul de amestecuri relaționale. Să vedeți acolo bullying - pe aplicații, nu pe culoarele școlii, pentru că viața lor s-a mutat în online.
Prin urmare, dacă cineva își imaginează că în clasa a IV-a îi explică el copilului că există sex oral, anal și vaginal, ei bine s-ar putea să vă recomande el niște site-uri free cu chestii așa mai hard. Prin urmare, nu vorbim despre un deficit informațional la nivelul sexualității (căci asta înțeleg că este premisa de la care pornim), căci trăim în epoca exploziei informației, iar noi ne imaginăm că fix cei care folosesc tehnologia mai bine decât noi, nu au acces la ea? Mai mult decât atât, simpla informare nu schimbă comportamentul uman, deci nu-mi imaginez cine-știe ce rezultate doar dacă află că ceea ce au băieții în pantaloni nu e „cuc” sau „puță”, ci „penis”. Diferența terminologică nu mă va feri de abuzul sexual, de o sarcină nedorită sau de expunerea nepotrivită a corpului meu. De ce? Pentru problema nu este informația, ci abilitatea relațională și capacitatea de a gestiona informația într-o manieră funcțională.
Prin urmare, pledez cu toată puterea cuvântului pentru educația relațională, căci sexualitatea face parte dintr-un context relațional pe care eu ca adolescent trebuie să învăț să-l gestionez. Confuziile la acest nivel nu permit copilului/adolescentului să ia deciziile corecte în ceea ce privește corpul său și manifestarea sexualității ca moment de intimitate relațională. Faptul că nu știe să se poziționeze, să se clarifice, nu știe cum să ceară, cum să refuze ceva ce i se pare neptrivit pentru el, cum să primească elemente de tandrețe fără să se simtă dator să ofere mai mult, cum să exprime ferm consimțământul sau nonconsimțământul, cum să înțeleagă că nu prin a da sau a refuza sexul cu o altă persoană nu își manifestă angajamentul relațional și că miezul unei relații îmbracă și alte elemente, acestea sunt noțiunile de bază care l-ar putea ajuta să navigheze pe aceste ape și așa destul de tulburi.
Educația relațională poate să îl învețe și cum să se raporteze la relația cu corpul său, cu respect și responsabilitate, ca expresie a prezenței sale fizice și emoționale în relații. Așa poate să învețe că trupul ei/lui nu este un troc relațional și că nu oferind sex primește afecțiune, spre ex., ci sexualitatea este expresia unei afecțiuni deja existente.
Am văzut mult prea multe adolescente care caută acceptarea, validarea, împlinirea nevoilor emoționale prin oferirea propriului corp, pentru ca apoi să se trezească în fața unui tsunami emoțional care este și mai greu de dus. Iar asta se întâmplă nu pentru că nu aveau informații despre, ci pentru că nevoile lor emoționale sunt mult mai mari, iar abilitățile lor relaționale mult prea mici. Desigur că un astfel de moment dificil se va modifica (poate definitiv) relația cu celălalt și relația cu corpul meu. Educația relațională i-ar permite însă să diferențieze între nevoile emoționale, nevoile relaționale și nevoile de socializare și maniera în care ele se pot satisface. Să rupi sexualitatea din acest context complex, din această dinaminca psiho-socio-emoțională (ca să nu mi adaug culturală și rreligioasă) poate să fie o eroare majoră care să genereze soluții inutile.
Mai mult decât atât, nu putem vorbi despre sexualitate recreativă în cazul minorilor și despre plăcerea de a face sex, așa cum nu vorbim despre plăcerea de a bea un pahar de vin la 9 ani! Plăcerile și sunt ele racordate la nivelul de vârstă și dezvoltare. Motivele pentru care minorii fac sex nu țin de zona recreativă (așa cum poate ne imaginăm), ci de cea emoțională. De faptul că se simt neascultați, neînțeleși, neiubiți, neacceptați. O adolescentă își poate expune zonele genitale doar pentru a fi acceptată în grupul de whatsapp, spre ex.!
Cele 8 h curriculare nu vor aduce informație în plus, pentru că deja informația flutură peste tot, dar pot aduce tehnica prin care să o gestionez, pot aduce posibilitatea ca un copil să se clarifice, pot aduce șansa unei conștientizări. Școala trebuie să iasă din paradigma furnizorului de informație și să inițieze un demers formativ, de creștere și gestionare relațională", a spus Daniela Dumitrescu, psiholog clinician, psihoterapeut CBT & Schema Therapy, specialist comunicare relațională și președinte-fondator al Institutului de Formare și Educare Relațională, precum și autoarea blogului Fericiți cei ce comunică.
