Experimentul Pitești, cel mai brutal episod din istoria României
Nicăieri în Europa nu a mai fost implementat cu succes un astfel de experiment ca Fenomenul Pitești. Experimentul bazat pe tortură permanentă avea ca scop dezumanizarea totală a individului și distrugerea completă a personalității acestuia. Acest program de spălare a creierului a fost pus în aplicare în mai puţin de doi ani.
Experimentul Pitești, cunoscut și sub numele de fenomenul Pitești, a fost un experiment de reeducare forțată ce consta în distrugerea psihică a individului. Ideea experimentului îi aparține pedagogului sovietic Makarenko (1888-1939) expert în delicvență juvenilă. Makarenko a murit în 1939, dar niciodată nu i-a trecut prin cap că ideile sale vor fi puse în practică într-un spațiu în care un regim comunist nu era deloc plauzibil. Experimentul se desfășura în secret și evident cu acordul Partidului care era și inițiator, însă, pentru a-l desfășura în închisori, era nevoie de deținuți loiali regimului. Aici a intervenit Eugen Țurcanu.
Eugen Ţurcanu, monstrul de la Pitești
Acesta a făcut parte din Frățiile de Cruce ale legionarilor, în perioada anilor 1940-1941. După rebeliunea din ianuarie 1941, a părăsit Mișcarea Legionară și s-a înscris în Partidul Comunist Român. Mai târziu, Țurcanu a devenit membru în Biroul Județean de Partid din Iași, după care este trimis la București unde urmează cursurile unei școli de diplomați.
În cadrul Frățiile de Cruce, l-a cunoscut pe Bogdanovici, care nu a vrut să abandoneze Mișcarea Legionară nici după ce aceasta a devenit ilegală. Pe data de 15 mai 1948, când regimul făcea arestări în masă, sunt ridicați legionari din centrele studențești București, Cluj, Iași, Timișoara. Un student din Iași mărturisește totul Securității, Eugen Țurcanu fiind arestat împreună cu tot lotul Bogdanovici, incident pe care nu-l va ierta și nu-l va uita niciodată
Bogdanovici va muri la Pitești în timpul reeducării, de care se va ocupa personal Țurcanu. Alexandru Bogdanovici a rezistat la nenumărate schingiuiri și torturi, iar în momentul în care a murit avea pancreasul rupt, intestinul perforat, toți dinții zdrobiți și nenumărate hemoragii, potrivit historia.ro.
Deși i s-a promis clemență la proces, lotul Bogdanovici a fost judecat de un tribunal militar și nu comunist. Țurcanu este condamnat la 7 ani de închisoare, unde îl va întâlni pe Nikolski, comandantul suprem al Securității, care îi prezintă întregul experiment. Fiind de acord să îl conducă, își alege o echipă loială lui. Penitenciarul Pitești era rezervat aproape în exclusivitate studenților. Din acest motiv, era locul ideal pentru a pune în aplicare „Experimentul Piteşti” şi a șterge reperele morale considerate periculoase pentru regim.
Deţinuţii din penitenciarul Piteşti erau împărțiți în patru categorii:
- Prima categorie era alcătuită din cei reținuți fără sentință judecătorească (făceau totuși 6-7 ani de închisoare);
- A doua categorie era reprezentată de condamnații pentru delicte minore precum nedenunțare, vaforizare sau simplă suspiciune (3-5 ani de închisoare corecțională);
- A treia categorie include persoanele condamnate cu o oarecare justificare judiciară. Este categoria din care fac parte marea majoritate a celor întemnițați la Pitești. Ei sunt condamnați pentru „uneltire împotriva ordinii sociale” (8-15 ani temniță grea);
- A patra categorie reprezintă șefi de grupuri sau personalități din lumea studențească cu o influență puternică asupra celorlalți (10-25 de ani de muncă silnică).
Teroarea era permanentă
În perioada care a urmat, timp de doi ani, între decembrie 1949 și septembrie 1951, la penitenciarul Piteşti au fost puse în aplicare torturi și umilințe demne de cele mai degradante imaginații. Odată cu extinderea experimentului și la alte închisori a urmat prăbușirea. Studenții reeducați, acum reeducatori, au fost trimiși la Canal, Gherla, la Târg-Ocna sau Ocnele Mari. Țurcanu deținea în continuare controlul întregului experiment.
Zvonurile au început să circule în penitenciare. Ceilalți deținuți erau sfătuiți să se ferească de studenții deținuți. În special de cei care le erau prieteni. În Gherla, de exemplu, se tortura de dragul torturii, fiind mai multe victime decât la Pitești. Procesul de reeducare era aplicat și persoanelor în vârstă.
În închisoarea de la Târgu-Ocna, experimentul nu a fost de succes, în transfer fiind incluși bolnavi de TBC, bolnavi în fază terminală sau infirmii care nu puteau rezista torturii constante care era pilonul principal al fenomenului brutal.
Un episod notabil care a marcat sfârșitul experimentului a avut loc la Canal. Este vorba despre moartea doctorului Simionescu, care deținuse o funcție în guvernul Goga, în 1938. El fusese arestat pentru contactele sale cu liderii țărăniști. Când nu a mai suportat torturile și a simțit că sfârșitul este aproape, s-a sinucis aruncându-se pe sârma ghimpată, unde a fost împușcat. Potrivit unei alte surse, a fost împins de torționarul Bogdănescu în sârma ghimpată și așa și-a găsit sfârșitul. Cert este că crima nu putea fi ascunsă, soția sa făcând scandal la Ministerul de Interne. Cu toate că a fost arestată, zvonurile s-au răspândit cu repeziciune, iar pentru a evita ca un post occidental să preia o astfel de știre, Ministerul de Interne a fost obligat să deschidă o anchetă. Decesul doctorului Simionescu a scurtat experimentul și a salvat zeci de vieți.
Cum s-a încheiat Experimentul Piteşti
Torționarii au fost puși să-și povestească în detaliu crimele, pe motiv că Partidul dorea să-i răsplătească pentru realizările lor. Acestea se întindeau pe mii de pagini, care, în mod firesc, au fost imposibil de găsit după proces.
Procesul începe târziu, după mai bine de doi ani, în octombrie 1954, iar sentința este dată în decembrie 1954. În boxa acuzaților vor exista două categorii: vinovații integral - aici se regăsește Țurcanu și largul său grup - și vinovații fără de vină.
Membrii ODCC au fost judecați în secret pentru abuzuri, iar cei 22 de inculpați au fost condamnați la moarte. Procesul s-a desfăşurat cu ușile închise. Eugen Țurcanu a fost numit responsabil pentru uciderea a 30 de deținuți și pentru abuzurile exercitate asupra altor 780 de persoane. Dintre cei 22 de condamnaţi, 16 au fost executați la închisoarea Jilava, în noaptea de 17 decembrie 1954.
Deși a fost executat, moartea lui Eugen Țurcanu a fost înregistrată la starea civilă abia în anul 1962. Din restul de 6 condamnați, 4 dintre ei au fost ulterior exterminați la închisoarea Jilava, în secția specială de exterminare, numită Casimca.
